Am terminat cu copiii. Imi ajunge unul

Fiica mea a fost o sarcina planificata, un copil facut de doi oameni careu au vrut sa aiba un bebelus. M-am gandit atunci ca intr-o zi imi voi mai dori unul, insa trebuia sa incepem de undeva. Toti cei din jurul nostru isi doreau sa mai avem inca unul… si inca unul.

Imediat ce faci un copil, inveti sa te pregatesti pentru marea intrebare. Oamenii se uita la tine si la copil si imediat te intreaba: “Deci… cand il faci si pe urmatorul?”

Parintii cu mai multi copii actioneaza intotdeauna ca si cum ei stiu ceva ce eu nu stiu. In ochii lor vad mila cand le spun “O am pe Iulia. Nu vreau sa mai fac si altii.” Cred ca nici acum nu inteleg ce este in capul lor.

Cand mama m-a nascut dupa un travaliu de 28 de ore, tatal meu s-a intors catre ea si a zis “Ok, hai sa mai facem un copil.” Travaliul meu a durat jumatate din travaliul ei. Dupa nastere singurul lucru pe care am vrut sa il fac a fost sa trag un pui de somn.

Iubesc copiii. Chiar ii iubesc. Si nu doar pe propria mea fiica. Daca la restaurant vad un copil care se uita inspre mine, incep sa ma stramb la el. In scurt timp ajungem sa fim cei mai buni prieteni.

Dar intre a iubi copiii si a iti dori copii este o diferenta uriasa. Am fost insarcinata o data. Am vrut un copil cu disperare. Din fericire pentru mine, sotul meu – singur la parinti – isi doreste un singur copil.

Acum avem o micuta simpatica, cu parul blond inele, care se catara pe spatele nostru si ne face fiecare seara mai frumoasa.

Si in timp ce prietenii mei incearca sa faca planuri pentru a ma convinge sa fac mai multi copii, eu petrec noptile citindu-i fetitei mele si culcand-o pe picioare.

Este suficient. Un copil imi ajunge.

Credeti ca sunt egoista? Da, poate ca aveti dreptate!

Aceasta este viata mea – iar Iulia face parte din ea.

Dupa doi ani in care am dormit doar jumatate de ora pe noapte, acum reusesc si eu sa mai inchid ochii. Ne-am luat ramas bun si de la scutece si in curand o sa scapam si de suzeta. Dupa ce ii rupeam fiecare bucatica de carne si bagam blenderul in priza de trei ori pe zi, acum pot avea si eu parte de o masa relaxanta.

Sanii mei sunt doar ai mei acum. Iar atentia mea nu este impartita. Cand sunt in camera cu fiica mea, nu mai am acel radar de copii agatat de mine pentru a prinde zgomotele din camera unui alt copil.

Pot petrece o ora – sau doua – pe podea cu Iulia, jucandu-ne cu puzzle-uri fara nicio intrerupere. “O sa fie atat de rasfatata” – imi spun unii.

Nu ma mai deranjeaza cand cineva imi spune ca trebuie sa mai fac un copil de dracul fetitei mele – “Are nevoie de un frate sau o surioara”. NU MAI SPUNE!

Confruntati cu tot felul de sfaturi nesolicitate, eu si sotul meu am ajuns la concluzia ca ne racim gurile degeaba. Acum ii las sa vorbeasca, iar eu imi vad de treburile mele.

Rad cand ei imi spun ca Iulia are nevoie de un frate pe care sa il iubeasca. Si eu am un frate – imi iubesc fratele… dar ACUM. Amintirile din copilarie nu sunt deloc frumoase. Iubirea pentru el s-a dezvoltat cand aveam 20 de ani. Pana atunci nici nu il suportam la cate mi-a facut.

Exista un singur motiv pentru care imi doream un al doilea copil: teama ca intr-o zi ceva se va intampla cu Iulia… ceva ce eu nu pot controla.

Timp de doi ani, de la nasterea fiice mele si pana acum, o voce interioara imi spunea “Nu, nu poti avea un singur copil”. Nu am vrut sa iau decizii drastice, ma gandeam ca poate imi voi mai dori inca un copil.

“Te rog, asteapta” – ii spuneam sotului meu cand Iulia a venit pe lume.

“Te rog, asteapta” – i-am spus cand m-a anuntat ca vrea sa isi faca o vasectomie.

Si eu am auzit tremurul din vocea mea in acel moment… El s-a uitat la mine cu frica in ochi. Aproape ca ii auzeam gandurile: “Cine esti si ce ai facut cu sotia mea?”

Avea dreptate. Nici eu nu ma mai recunosteam.

Si apoi, o luna mai tarziu, am crezut ca sunt din nou insarcinata. Si stateam acolo, in baie, cu testul in mana, asteptand sa apara linia aia nenorocita. Si atunci mi-am dat seama… SPERAM SA NU FIU INSARCINATA.

O linie. Nu eram gravida. Eram in siguranta. Da, acesta a fost primul meu gand: SUNT IN SIGURANTA.

“Am terminat cu copiii.” – i-am spus sotului meu. Cadoul meu pentru ziua lui a fost o vasectomie.

Acum frica nu mai exista cand Iulia rade. Nu mai exista nici cand se ghemuieste pe canapea, se pune in bratele mele, buclele ei gadilandu-mi barbia. Nu este acolo nici cand se baga in sufletul meu, ma ia in brate, ma strange de gat si ma mangaie pe fata, stand atat de aproape de mine incat sa ii aud respiratia si bataile inimii.

Nu, frica nu mai exista. Am fetita pe care mi-am dorit-o intotdeauna.

Sunt egoista? Poate. Dar in viata mea exista fericire si asta este tot ce conteaza.

sursa material: babble.com

foto prima pagina: mama si fiica la apus, Shutterstock

---