Cat de bogat iti este sufletul?

Mama a venit la mine cu zambetul pe buze si mi-a spus ca vrea sa merg cu ea ca voluntar la bucatarie la un adapost pentru oamenii strazii. M-am uitat la ea si nu mi-a venit sa cred. Stiind ca voi refuza, a ridicat un deget si a spus direct: "Nu este o rugaminte, este o obligatie!"

Atunci mi-am dat seama ca vorbeste foarte serios. Am tras cat am putut de timp si am ajuns cu intarziere. Femeia de la paza ne-a condus la bucatarie, unde am cautat cu privirea, sperand sa mai gasesc o alta colega sau vecina de-a mea pe acolo. M-am inselat... nu era nicio fata cunoscuta.

Bucatarul a iesit grabit si, in timp ce alerga catre frigider, a spus ca mai are nevoie de trei femei la mancare. Nici nu am avut timp sa ma uit in stanga mea, ca mama deja disparuse, lasandu-ma sa servesc singura mancare unor oamenii pe care nu ii stiam.

La scurt timp, usile s-au deschis iar familiile fara adapost au intrat in incapere. Am vazut cum o fetita de aproximativ 5 ani venea direct catre mine. I-am dat un sadwich rece, infasurat in folie de plastic. Mi-a oferit cel mai frumos zambet pe care l-am vazut in viata mea, apoi a mers sa se alature familiei ei la masa.

In timp ce ea se indeparta de mine, m-am gandit la mine si la tot ce am. Merg la una dintre cele mai bune scoli din oras, am propria mea camera intr-o casa in care poti sa te si pierzi, gasesc mancare calda de fiecare data cand ajung acasa... Apoi m-am gandit la cat de putin are ea. Probabil ca nu merge la gradinita, nu mananca in fiecare zi si nu doarme in siguranta in fiecare noapte.

A fost nevoie de acel copil nevinovat pentru a intelege cat de norocoasa sunt.

Acel moment a avut un impact urias asupra mea. Au trecut cateva luni bune de atunci si eu, o data pe saptamana, merg cu mama la acest centru pentru a servi mancare oamenilor fara adapost. Da, m-am schimbat... si voi puteti face asta. Nu trebuie sa muti muntii, ci doar sa incepi de undeva. Chiar si cel mai mic gest conteaza.