Am aflat care este singurul lucru de care are nevoie sotia mea

Putin peste ora 8 dimineata sotia mea mi-a spus ca nu a reusit sa doarma suficient de mult azi noapte. Am intrebat-o la ce ora a venit la culcare. Avem trei copii... toti au dormit toata noaptea.

Chiar nu intelegeam de ce se simtea atat de obosita... poate ca a ramas din nou pana tarziu, asa cum face de obicei.

"Da, am stat pana pe la 1:30." - a spus ea. Se uita la mine cu ochii ei obositi. Imi era atat de draga, am luat-o in brate si am strans-o la pieptul meu.

"De ce ai ramas pana tarziu?" - am intrebat-o. "Pur si simplu nu inteleg. De ce nu ai venit la culcare o data cu mine?"

Eu am mers la somn pe la 22:00, iar cand am plecat din living, ea m-a sarutat si mi-a spus: "Mai stau cateva minute si vin si eu in dormitor."

Dar, evident ca nu s-a intamplat asa.

Inca de cand am avut primul copil, eu am inceput sa merg la culcare tot mai devreme. De fapt, somnul era pentru mine prioritatea numarul unu in viata. Intre a ma trezi in timpul noptii pentru a ii da sa manance si a avea doua joburi, profitam de fiecare moment pe care il gaseam liber pentru a trage un pui de somn. Ei bine, pentru sotia mea nu era deloc asa.

Eram casatoriti de aproape 12 ani, iar de noua ani aveam copii. Niciodata nu mergeam la culcare in acelasi timp. Ea de fiecare data ramanea cateva ore in plus. Ma deranja ca adormeam fara ea in fiecare noapte, insa cel mai tare ma deranja ca a doua zi, dimineata, se plangea ca nu mai poate de somn.

Nu a raspuns la intrebarea pe care i-am pus-o si m-am gandit ca ceva se intampla. Insa nu am mai zis nimic.

Cateva minute mai tarziu, cand am iesit de la dus, ea era la masa din bucatarie, intr-un halat calduros si cu parul prins coada. Copiii nostri luau micul dejun. S-a asezat pe canapea, si-a pus picioarele sub ea si a cazut in gandurile ei. M-am asezat langa ea, insa nu i-am zis nimic... A scos un oftat, apoi a spus in soapta: "Imi petrec toata ziua cu copiii. TOATA ZIUA. Iar cand micutii dorm, sunt in preajma ta - iar cand nu sunt cu tine, sunt cu copiii la scoala. Eu doar... am nevoie de putin timp in care sa fiu singura.

In ochii ei am vazut lacrimi. Mi-am lasat capul pe spate si m-am gandit la ce imi spunea. Nu reuseam sa inteleg. Eu niciodata nu aveam nevoie sa fiu singur. Stiam ca am nevoie de somn, dar nu era acelasi lucru.

"Cum adica ai nevoie sa fii singura?" - am intrebat-o aproape speriat.

A luat o gura mare de aer si nu am putut intelege daca era deranjata de discutie sau pur si simplu incerca sa isi gaseasca cuvintele pentru a imi explica cat mai bine situatia.

"Vreau sa stau pe canapea fara ca cineva sa se urce pe mine. Vreau sa nu mai fiu atinsa tot timpul. Uneori, cand copiii sunt in jurul meu toata ziua, agatandu-se de mine ma simt coplesita. Parca as vrea sa ma strecor intr-o bula de aer, in care ei nu mai pot intra. Am nevoie de putin timp in care sa stau doar eu, cu gandurile mele. Vreau sa ma bucur de putin timp in care casa este linistita, nimeni nu tipa. Vreau sa citesc o carte fara sa fiu deranjata. Vreau doar putin timp... sa fiu eu..." - a spus ea.

Niciodata in casnicia noastra nu am crezut ca acest lucru era o problema. Credeam ca ii place sa fie mama. Nu stiam ca are nevoie de o perioada in care sa se simta ca in trecut, fara copii, fara familie.

"Nu iti place viata noastra? Nu iti place sa fii mama?" - am intrebat-o cu ezitare. Eram putin nervos si nu intelegeam de ce se simte asa. Era o mama minunata si nu credeam ca vom avea vreodata o astfel de discutie.

S-a uitat la mine cu ochi calzi si mi-a zambit: "Iubesc copiii, insa ce imi doresc eu nu are absolut deloc de-a face cu asta. Bineinteles ca ador viata noastra. Insa uneori vreau doar sa fiu singura. Uneori nici macar pe tine nu te vreau in preajma mea."

Ochii mei s-au deschis pentru cateva secunde, iar ea a pus piciorul pe genunchiul meu: "Nu e vorba ca nu te iubesc sau nu imi iubesc copii. Vreau doar sa fiu eu pentru putin timp. Sa nu am pe nimeni in jurul meu. Sa nu fie nimeni care sa aiba nevoie de atentia mea. Iar acum... acest lucru este mai important decat somnul pentru mine. Ma fac inteleasa?" - a intrebat ea usor confuza.

"Nu chiar." - i-am raspuns. M-am oprit pentru un moment: "Vreau sa spun, nu este ceva de care am nevoie, insa pot respecta ce spui tu."

Ea s-a apropiat atat de mult de mine incat am fost nevoit sa o iau in brate. Si-a asezat capul pe umarul meu. Mi-am pus bratul in jurul ei si am ramas asa timp o vreme, fara a mai vorbi.

"Deci... ai de gand sa stai din nou tarziu in seara asta." - am intrebat-o.

Ea a dat din cap.

"Bine" - am spus: "Atunci te voi lasa singurica."

Si atunci am inteles. Eu aveam nevoie de somn. Ea avea nevoie de putin timp in care sa fie singura.

sursa material: scarymommy.com

foto prima pagina: Christin Lola, Shutterstock

---