Setari Cookie-uri

3 retete cu quinoa pe care trebuie sa le incerci

Retetele cu quinoa merita toata atentia ta atat datorita gustului delicios cat si datorita proprietatilor terapeutice ale acestor cereale.

Nu degeaba i se mai zice acestui tip de cereale “aurul incasilor”; consumul de quinoa contribuie considerabil la mentinerea sanatatii organismului, aceasta continand o cantitate mare de proteine, fibre, fier si calciu. Chiar si numai gandul ca mananci ceva sanatos iti da o stare de bine, asa ca de ce sa nu prepari aceste retete gustoase cu quinoa?

1.Salata de Quinoa cu Mango

Mancare

Foto: Mancare, Shutterstock

Pentru pofticiosii pretentiosi salata de quinoa cu mango este numai buna datorita gustului sau exotic de care nu te mai saturi. Ai nevoie de mango, quinoa, avocado, ulei de masline si ceapa iar in functie de preferinte mai poti folosi ca ingredient si fasolea neagra. Mai intai trebuie sa fierbi bine boabele de quinoa, lasandu-le la foc mic pana cand apa se mai absoarbe putin. Daca mai ramane lichid in oala, scurge boabele utilizand o strecuratoare. Intr-o tigaie prajeste ceapa taiata in bucatele la care trebuie sa adaugi ulei de masline, sare si piper. Desi prajeala este de evitat, poti face o exceptie avand in vedere ca reteta nu implica prajirea unei cantitati mari de ceapa. Cateva bucatele vor fi de ajuns. Dupa ce ai taiat fructele de mango si avocado in bucati mai mari, le pui intr-un bol in care adaugi quinoa, ceapa si eventual poti face si un sos savuros din suc de lamaie, ulei de masline, sare si piper.

Citește și:

2.Pilaf de Quinoa

Mancare

Foto interior si prima pagina: Mancare, Shutterstock

Pilaful de quinoa poate fi alegerea perfecta pentru o masa satioasa. Ingredientele necesare acestei retete sunt quinoa, branza, sucul unei lamai, alune coapte si ceapa. Fierbi quinoa intr-o oala pe care va trebui sa o lasi acoperita cu un capac in jur de 10-15 minute pentru ca boabele sa devina foarte moi. Urmeaza sa calesti ceapa cu foarte putin unt nesarat si cu ulei de masline, amestecand in tigaie pana cand ceapa capata o nuanta aurie. Daca insa preferi sa nu folosesti ingrediente prajite renunta la ceapa, cu toate ca gustul nu va mai fi la fel de intens. La sfarsit amesteci alunele coapte taiate marunt si branza cu boabele de quinoa pe care le scurgi de apa. Adaugi si sucul de lamaie in timp ce amesteci si mancarea e gata!

3.Budinca de Quinoa

Mancare

Foto: Mancare, Shutterstock

Citește și:

Nu se putea sa nu iti propunem si o reteta de desert pentru care sa folosesti quinoa. Este vorba despre o budinca cremoasa cu lapte de cocos, sirop de artar si scortisoara. Nu-i asa ca suna bine? Sa vedem care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmezi. Dupa ce scurgi bine boabele de quinoa de apa cu care le-ai spalat mai inainte, le pui intr-o oala medie ca marime in care vei adauga mai apoi laptele de cocos, siropul, scortisoara si un varf de lingurita de sare. Lasi oala la fiert la foc mic timp de aproape 25 de minute, avand grija sa invarti in ea din 5 in 5 minute. Dupa ce s-a scurs acest interval de timp, lasi oala pe foc inca 5 minute dar de data aceasta vei lua capacul si vei amesteca in compozitie pana cand aceasta devine mai groasa la textura. La final poti presara scortisoara pe budinca.

Vizionare placuta


Kudika
24 Ianuarie 2015
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.