Setari Cookie-uri

Cori Gramescu: Cu rabdare si un plan corect vei ajunge la greutatea dorita!

Cand debordam de energie si avem un corp frumos modelat si sanatos, numarul de kilograme trece in plan secundar.

1. Pentru ca am trecut cu bine (dar si cu cateva kilograme in plus) de sarbatorile de iarna, cum putem intra iarasi intr-un ritm de viata sanatos, fara ca organismul nostru sa aiba parte de un soc?

Cel mai simplu este sa crestem treptat cantitatea de legume pe care o consumam la fiecare masa, sa ne hidratam bine si sa incepem sa facem miscare. Cred ca acestea sunt primele trei schimbari importante pe care trebuie sa le aducem in stilul nostru de viata ca sa revenim usor la greutatea de dinainte de sarbatori.

2. In acelasi timp, este si perioada dietelor care ne promit o slabire rapida si eficienta. Ce le sfatuiesti pe cele care apeleaza la astfel de diete?

Le spun ca din pacate nu exista slabire rapida si care sa se poata mentine in timp. Simplul nume al acestor programe "slabire rapida" inseamna apelarea la infometare si acest lucru inseamna ca nu se pot mentine in timp rezultatele. Deci, le sfatuiesc sa aiba rabdare, cu un plan corect vor ajunge la greutatea dorita poate 2-3 saptamani mai tarziu, dar o vor putea mentine pe o perioada mai lunga. Si cred ca e o alegere mai buna si mai sanatoasa pe termen lung.

Citește și:

3. Antrenamentul dupa sarbatori trebuie sa fie mai intens decat un antrenament obisnuit?

Antrenamentul de dupa sarbatori trebuie corelat cu ceea ce faceam de obicei, eventual mai putem adauga o sedinta de alergare sau de aerobic in rutina noastra obisnuita; nu trebuie sa crestem dificultatea antrenamentelor pana cand nu am acumulat suficienta rezistenta fizica si motricitate, altfel riscam o accidentare care poate fi destul de serioasa.

4. Poate ca multe dintre noi se gandesc deja la zilele insorite de vara si la momentele petrecute la piscina sau pe plaja. Pentru a avea un corp de invidiat, stiu ca trebuie sa ne pregatim inca de acum. Ce solutii ne oferi pentru a ajunge la rezultatele dorite?

Primul pas este sa avem un plan realist. In mod normal, din februarie pana in iulie se pot slabi 10-20 de kg, putem sa ne imbunatatim semnificativ compozitia corporala, sa avem tonus muscular si sa reducem serios celulita. Dar trebuie neaparat sa fim constante cu o alimentatie sanatoasa, sa facem sport de 2-4 ori pe saptamana si sa ne straduim sa lucram corect si intens la sala de sport. In felul acesta ne asiguram ca la vara vom fi in cea mai buna forma pe plaja!

5. Atunci cand vrem sa slabim avem ca singur obiectiv eliminarea kilogramelor in plus cu orice pret. La ce altceva trebuie sa mai fim atente?

Cred ca mai ales trebuie sa ne concentram la corectitudinea alegerilor noastre alimentare, pentru ca primul obiectiv trebuie sa fie intotdeauna obtinerea si mentinerea unei stari bune de sanatate. Apoi trebuie sa ne concentram sa reducem de fapt din stratul adipos si mai putin din masa musculara, asa ca trebuie sa ne concentram asupra antrenamentelor - sa lucram corect, sa lucram intens si sa lucram constant. Abia pe locul trei as pune numarul de kilograme pierdute, pentru ca nu e atat de important cate kilograme slabim ci cum aratam si cum ne simtim. Cand debordam de energie si avem un corp frumos modelat si sanatos, numarul de kilograme trece in plan secundar.

6. Din lipsa timpului, nu fiecare dintre noi reusim sa ne organizam si sa avem un stil de viata sanatos. Care crezi ca sunt cele trei reguli de aur in acest caz?

Cred ca cele mai simple si mai eficiente schimbari sunt urmatoarele: la fiecare masa, ¾ din cantitatea de mancare consumata sa fie legume. Trebuie sa facem zilnic miscare, asa ca cele 4 miscari esentiale pe care cred ca trebuie sa le faca fiecare om sunt : flotari, abdomene simple, genuflexiuni si fandari. Daca facem in fiecare zi cate 50 din fiecare punem bazele unui corp armonios si putem, cand vom avea mai mult timp, sa facem si antrenamente mai serioase. Si nu in ultimul rand, a treia regula de salvare este sa mancam diversificat si sezonier. Sa incercam sa consumam in fiecare zi alte legume, alte fructe si alte preparate pentru mesele principale.

7. Ce solutii ne propui pentru a reusi sa combatem eficient pofta de dulce?

Pofta de dulce se poate controla relativ simplu daca mancam zilnic legume la fiecare masa, fructe de sezon si consumam regulat cateva linguri de cereale integrale neprocesate sau cartofi (putem apela mai ales la hrisca, orez integral, quinoa, mei, ovaz). Cu un aport corect de apa, pofta de dulce devine foarte usor de controlat. In realitate, aceste obiceiuri alimentare (pofta de dulce, de alimente sarate si grase) ne vorbesc intotdeauna despre dezechilibre nutritionale care trebuie corectate prin alimentatie.

8. Care sunt cei mai mari inamici ai unui stil de viata sanatos?

Proasta organizare, inconstanta si mecanismele de auto-sabotare. Ca sa avem o viata sanatoasa trebuie in primul rand sa ne organizam cu procurarea hranei si prepararea ei, cu sportul, sa avem, intr-un cuvant, un plan pe termen lung. Apoi inconstanta vine din asteptarea gresita ca rezultatele vin rapid si fara efort. In realitate, vedem rezultate dupa ceva timp si trebuie sa ne straduim putin pentru ele, realitatea este ca mai nimic bun in viata nu vine repede si fara efort. Mecanismele de autosabotare sunt cele care ne fac sa renuntam la lucrurile care ne fac bine din credinte vechi ca nu meritam sa ne fie bine, ca nu ni se cuvine acest bine sau ca pur si simplu ni se face lene. Aici e de lucrat in forul nostru intern, schimbarea stilului de viata presupunand si o schimbare in plan psihologic, nu doar comportamental.

9. De cate ori pe saptamana trebuie sa facem sport pentru ca organismul nostru sa se simta bine si pentru ca silueta sa se mentina la standardele dorite?

Cred ca depinde de fiecare persoana in parte, dar in general 2-4 ore de sport pe saptamana sunt larg suficiente. Cu conditia sa lucram corect, intens si cu dedicatie.

10. Cum putem sa ne mobilizam sa mergem la sala. Multe dintre noi avem aceasta rezolutie pentru 2015 si totusi nu reusim sa strecuram aceasta activitate in program.

Primul pas e sa alegem o sala usor accesibila, ca sa reducem timpul petrecut pe drum. Apoi e musai sa aiba un program care sa ofere solutii de antrenament divers, eficient si la orele care sunt convenabile pentru noi. Nu in ultimul rand, trebuie sa ofere posibilitatea unei consilieri in privinta antrenamentului urmat si sa fie o comunitate de clienti placuta si agreabila.

11. Ce surprize ne pregatesti pentru noul an? Poate un nou tip de antrenament, sau un manual perfect pentru un stil de viata sanatos?

Voi incepe o serie de ateliere in tara in care lumea are ocazia sa vina sa invete ce inseamna o alimentatie corecta, cum se gaseste si cum se mentine motivatia pentru a face sport, cum se construieste un antrenament si mai ales cum facem toate astea cu un buget si cu un timp limitat. Apoi o sa continui sa scriu, nu stiu daca voi ajunge efectiv sa pun la punct un manual pentru o viata sanatoasa, pentru ca nu cred ca exista o cale universala pentru asta. Lucrez la mai multe antrenamente noi iar pentru moment ma bucur de punctul de liniste si echilibru in care am ajuns in viata personala. Sper ca noul an sa fie in aceasta linie de liniste, echilibru si mindfulness in care am reusit sa ma incadrez in ultimele saptamani, ca e tare bine!

Vizionare placuta


Kudika
4 Februarie 2015
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.