Venetia pasilor mei

Undeva in departare se aud cantecele gondolierilor.
Casele se impun cu o autoritate naucitoare. Oamenii se plimba plini de bucurie si admiratie pe strazile aglomerate si dogoritoare, dar chiar si asa, nimic nu te poate opri sa vizitezi acest oras, acest univers al caselor inconjurate de ape, al romantismului, al marilor povesti de dragoste, dar si al marilor tradari.

Asa a fost Venetia diminetii de 17 iunie. De ziua mea, m-am bucurat de cel mai frumos rasarit de soare.
Camera de hotel in care stateam era mica si avea ferestrele acoperite de obloane grele, care parca desparteau lumea in doua.

Iar atunci cand am deschis geamul, linistea naucitoare a camerei a fost invadata de forfota orasului, care parca nu doarme niciodata.

Cel mai mult imi place sa merg in port sa privesc oamenii. Oameni relaxati care par atat de fericiti pentru ca, in Ventia, timpul pare sa nu se opreasca. Tot ce inseamna trecut este parca uitat, iar prezentul este tot ce conteaza.

De multe ori ma opresc si raman cu orele in magazinele vintage - îmi place sa ma pierd in misterul lor. Toate hainutele acelea incarcate cu povesti atat de diferite asteapta sa fie purtate si sa se trezeasca astfel la viata.

Ceea ce m-a intristat putin a fost ceva legat de porumbei. Exista o lege care interzice hranirea lor, pentru ca astfel sa fie alungati din oras, deoarece ei ar distruge monumentele istorice. Atunci m-am intrebat unde se duc toti acesti porumbei obisnuiti cu casele si canalele venetiene.

Daca nu ai vizitat inca acest oras si-ti doresti aceasta calatorie, trebuie sa fii pregatita din punct de vedere financiar, pentru ca Venetia nu este un oras ieftin.

Dar chiar si asa, merita tot efortul.

Astept sa-mi povestiti,
Tatiana
www.tatianamarinescu.net

Pe Tatiana o puteti urmari si pe Facebook sau pe Twitter si Instagram, cu @tatiana___m