Setari Cookie-uri

Foto: Prima aparitie a lui Kate Middleton dupa nastere. Uite cum arata Ducesa

Kate Middleton si-a facut prima aparitie oficiala dupa nastere. Ducesa a fost insotita de toata familia, inclusiv Printul George.

Printul George si mama sa, ducesa Catherine, au fost vedetele ceremoniei organizate, sambata, la Londra, pentru a marca aniversarea oficiala a Reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, potrivit dailymail.co.uk, informeaza Mediafax.

Elizabeth a II-a s-a nascut pe 21 aprilie 1926, dar, din 1748, aniversarea unui suveran britanic este oficial celebrata in luna iunie, printr-o ceremonie denunita "Trooping the Colour" (Salutul Culorilor).

Aceasta ceremonie isi are originea in pregatirile pentru razboi din trecut, cand toate steagurile erau stranse si aratate soldatilor britanici inainte de lupta, pentru ca acestia sa le recunoasca in iuresul bataliilor.

Astfel, Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, care pe 21 aprilie a implinit 89 de ani, a participat la parada "Trooping the Colour", organizata sambata in centrul Londrei si la care au luat parte mai mult de 1.000 de soldati.

Citește și:

Suverana Marii Britanii a fost insotita la ceremonie de sotul ei, printul Philip, in varsta de 94 de ani. Acesta a purtat uniforma de colonel din regimentul Grenadier Guards (garda reginei), dar si celebra caciula din blana de urs.

Cuplul regal, zambitor, a asistat de asemenea la parada, din balconul Palatului Buckingham, inconjurat de ceilalti membri ai familiei regale.

Cu acest prilej, printul George, care va implini doi ani pe 22 iulie, a aparut pentru prima data in balconul Palatului Buckingham, alaturi de Regina Elizabeth a II-a. De altfel, printul George a fost foarte fericit ca a participat la acest eveniment, atragand toate privirile si aparand in numeroase fotografii publicate de presa internationala.

O alta vedeta a evenimentului a fost mama printului George, ducesa de Cambridge. Cu acest prilej, ducesa Catherine a aparut pentru prima data in public dupa ce luna trecuta a nascut-o pe printesa Charlotte, al doilea sau copil cu printul William.

Citește și:

Ducele si ducesa de Cambridge si copiii lor s-au mutat la Anmer Hall la scurt timp dupa nasterea printesei Charlotte, care a venit pe lume, pe 2 mai, la o maternitate din Londra. Printul William si sotia lui, Catherine, intentioneaza sa isi petreaca urmatorii ani la Anmer Hall, pentru a-i creste in aceasta resedinta, aflata intr-o zona rurala, pe printesa Charlotte si printul George.

La ceremoniile organizate la Londra pentru a marca aniversarea oficiala a Reginei Elizabeth a II-a au participat, printre altii, si printul Charles si sotia sa, ducesa Camilla, dar si printul Harry, fratele mai mic al printului William.

Regina Elizabeth a II-a, care este seful statului in Marea Britanie si 15 tari din Commonwealth, este casatorita cu printul Philip, cu care are patru copii.

Printesa Charlotte, care s-a nascut in luna mai, este a patra in ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, dupa bunicul sau, printul Charles, tatal sau, printul William, si fratele sau, printul George.

Citește și:

sursa imagini interior si prima pagina: Guliver/ Splash News

Vizionare placuta


Kudika
14 Iunie 2015
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.