Setari Cookie-uri

Adevarul despre moartea lui Prince

Cauza mortii lui Prince incepe sa fie elucidata. Suspiciune de supradoza de droguri

Prince a fost tratat pentru o supradoza de droguri cu sase zile inainte de deces, precizeaza mai mai multe surse pentru site-ul american TMZ. Autopsia se va face in cursul zilei de vineri, 22 aprilie, potrivit CNN, informeaza Mediafax.

Povestea cauzei mortii lui Prince incepe sa fie elucidata. Avionul privat a lui Prince a aterizat de urgenta in Moline, Illinois, vinerea trecuta, la cateva ore dupa ce a sustinut un concert in Atlanta. La acea vreme, apropiatii sai spuneau ca se “lupta” cu o gripa. Infomatia ridica semne de intrebare, deoarece avionul sau mai avea 48 de minute pana sa ajunga la destinatie, inainte sa aterizeze neprogramat.

Mai multe surse de la Spitalul din Moline au precizat pentru TMZ faptul ca Prince a fost dus in graba la spital, iar medicii i-au administrat o “doza-soc”, un tratament intensiv de salvare “tipic”, care contracareaza efectele morfinei sau ale heroinei.

Citește și:

Sursele citate continua relatarile, precizand ca medicii l-au sfatuit pe Prince sa ramana in spital cel putin 24 de ore. Apropiatii sai au cerut o rezerva privata, iar cand au aflat ca acest lucru nu este posibil, Prince si cei care il insoteau au decis sa ceara externarea. Cantaretul a fost tratat timp de 3 ore, dupa care cu avionul personal a ajuns la resedinta sa.

Atunci cand Prince a parasit spitalul medicii precizeaza ca “nu se simtea bine”.

Pe 16 aprilie, la o zi dupa ce a fost tratat de urgenta in spital, Prince a aparut la un concert privat, foarte aproape de locuinta sa din Minnesota, unde si-a convocat o parte din fani. Toate celelalte concerte programate au fost anulate din motive de sanatate.

Surse medicale contactate de MEDIAFAX precizeaza ca o gripa severa, care necesita tratament de urgenta de trei ore, nu da posibilitatea pacientului de a-si continua activitatea relativ normal. Din contra, necesita terapie intensiva de cateva zile. Astfel, se sustine faptul ca nu gripa a fost cauza decesului.

Citește și:

Este cunoscut faptul ca autoritatile din Minnesota incearca sa intre in posesia dosarului medical de la Spitalul din Moline, care sa ii ajute sa determine cauza mortii.

Au fost facute mai multe incercari de contacta reprezentantii lui Prince pentru comentarii, dar acestia prefera sa taca.

Deplasarile frecvente ale superstarului la farmacia cea mai apropiata de locuinta sa, din ultima saptamana, indica in mod clar probleme de sanatate. Prince ar fi mers la farmacia locala chiar cu cateva ore inainte de a muri. Era a patra oara cand mergea la farmacia de langa resedinta din Minnesota, in ultima saptamana, ceea ce sugereaza ca starea lui e sanatate era cu mult mai grava decat o simpla gripa.

TMZ este in posesia unei fotografii in care Prince este surprins langa masina sa, parasind farmacia Walgreens, in aproprierea resedintei sale din Minnesota, miercuri noaptea, in jurul orei 19:00, in seara zilei ce a precedat decesul. Sursele citate de TMZ precizeaza, de asemenea, ca Prince frecventa aceasta farmacie de ani, dar in acea seara, angajatii farmaciei au fost ingrijorati pentru ca vedeta arata mult mai fragil si nervos decat de obicei.

Citește și:

Pe 21 aprilie, legendarul Prince a murit la varsta de 57 de ani. Conform CNN, Prince a fost gasit inconstient in ascensorul studioului sau muzical din complexul rezidential Paisley Park.

foto prima pagina: Guliver/ Splash News

Vizionare placuta


Kudika
22 Aprilie 2016
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.