Era o vreme, nu demult, cand a fi vedeta era nu doar un semn al reusitei ci si o marca a talentului. Acum, “gratie” show-urilor tip reality TV si a Internetului aplatizant, ni se prezinta atatea povesti de cersetori deveniti printi peste noapte incat ajungem sa credem in retete de succes la minut. Cu totii putem accede la faima, iar pasii de la stadiul de “nimeni” la statutul de “cineva” se fac in primul rand online, acolo unde identitatile construite nu trebuie musai sa se lege nici de chipul nici de asemanarea persoanei de la taste.
Cine are cont pe Facebook – si, deci, exista pe singurul radar care conteaza la-nceput de mileniu 3, si-anume networking-ul social – stie foarte bine ca pagina personala si pagina de personalitate arata foarte similar. Atunci cand a fi prieten al lui “ics” si a fi fan de VIP sunt titluri aproape intersanjabile, parca si granita dintre cunoscut de-ai tai si re-cunoscut mondial se estompeaza vazand cu ochii. Asadar, avem impresia din ce in ce mai pregnanta ca gradele de separare dintre regalitatea tip Hollywood si plebea de Bucuresti sunt o nimica toata. Nu in ultimul rand pentru ca Internetul ofera vedetelor haituite de faima lor o scapare in (relativa) anonimitate – sau, cel putin, intr-un gen de activitate cat se poate de normala.
Si ele, flamande de normalitate, profita de sansa de a evada in spatiul virtual, apucand-o cu ambele maini – mai ales cand clicurile nu consuma timp. Traim in epoca conectarii si impartasirii fara discriminare via Twitter, site-ul de status-uri updatate la milisecunda de cutare neica-nimeni pe de-o parte, si Ashton Kutcher pe de alta; si in epoca YouTube, unde tinerii neintelesi cu pretentii regizorale se pot da in petec, fie ca sunt de talia roker-ului Peter Doherty fie ca...nu! In contextul in care Oprah s.a. folosesc acelasi spatiu de maxim 140 de semne pentru a se exprima ca orice alt netizen (cetatean al Internetului), celebritatile par a se cobori un pic din inaltimile lor si a-si pierde din stralucirea de star pe parcurs.
Ca sa nu mai vorbim de aportul acelor vulturi cu un al saselea simt pentru jena la case mari: paparazzii miros o poza valoroasa de la strazi departare si stau la panda cu mai multa determinare ca detectivii la supraveghere, pana prind vedeta cu picioru-n strachini. Relatia dintre fotografi si obiectul muncii lor a involuat mult in doar cateva decade: daca in anii ’60-’70, celebritatile acceptau tacit parazitii care le confirmau statusul cu bliturile lor, simbioza s-a stricat din anii ’80 incoace, cand martorii tolerati au inceput sa-si uite lungul nasului. Acum nu trece o saptamana fara sa auzim de un paparazzi pocnit sau injurat – pe muteste, daca-ntelegeti – de cate o vedeta mai temperamentala; la fel cum nu trece zi fara o poza compromitatoare. Acest fenomen nu face decat sa ne serveasca drept invatatura de minte, ca cei de vaza sunt la fel de varza ca si noi!
Cine are cont pe Facebook – si, deci, exista pe singurul radar care conteaza la-nceput de mileniu 3, si-anume networking-ul social – stie foarte bine ca pagina personala si pagina de personalitate arata foarte similar. Atunci cand a fi prieten al lui “ics” si a fi fan de VIP sunt titluri aproape intersanjabile, parca si granita dintre cunoscut de-ai tai si re-cunoscut mondial se estompeaza vazand cu ochii. Asadar, avem impresia din ce in ce mai pregnanta ca gradele de separare dintre regalitatea tip Hollywood si plebea de Bucuresti sunt o nimica toata. Nu in ultimul rand pentru ca Internetul ofera vedetelor haituite de faima lor o scapare in (relativa) anonimitate – sau, cel putin, intr-un gen de activitate cat se poate de normala. Si ele, flamande de normalitate, profita de sansa de a evada in spatiul virtual, apucand-o cu ambele maini – mai ales cand clicurile nu consuma timp. Traim in epoca conectarii si impartasirii fara discriminare via Twitter, site-ul de status-uri updatate la milisecunda de cutare neica-nimeni pe de-o parte, si Ashton Kutcher pe de alta; si in epoca YouTube, unde tinerii neintelesi cu pretentii regizorale se pot da in petec, fie ca sunt de talia roker-ului Peter Doherty fie ca...nu! In contextul in care Oprah s.a. folosesc acelasi spatiu de maxim 140 de semne pentru a se exprima ca orice alt netizen (cetatean al Internetului), celebritatile par a se cobori un pic din inaltimile lor si a-si pierde din stralucirea de star pe parcurs.
Ca sa nu mai vorbim de aportul acelor vulturi cu un al saselea simt pentru jena la case mari: paparazzii miros o poza valoroasa de la strazi departare si stau la panda cu mai multa determinare ca detectivii la supraveghere, pana prind vedeta cu picioru-n strachini. Relatia dintre fotografi si obiectul muncii lor a involuat mult in doar cateva decade: daca in anii ’60-’70, celebritatile acceptau tacit parazitii care le confirmau statusul cu bliturile lor, simbioza s-a stricat din anii ’80 incoace, cand martorii tolerati au inceput sa-si uite lungul nasului. Acum nu trece o saptamana fara sa auzim de un paparazzi pocnit sau injurat – pe muteste, daca-ntelegeti – de cate o vedeta mai temperamentala; la fel cum nu trece zi fara o poza compromitatoare. Acest fenomen nu face decat sa ne serveasca drept invatatura de minte, ca cei de vaza sunt la fel de varza ca si noi!
Kudika pe Facebook
Kudika pe Google+
Kudika pe Twitter
Kudika prin Rss