Natalie a fost mereu clasata printre vedetele cu masura si scaun la cap: la numai 11 ani stia ce vrea de la viata, cand a dat cu flit agentilor Revlon si ofertei lor de a o lansa in modeling, pentru ca, un an mai tarziu, sa-si puna in aplicare planul de-a deveni actrita, cu rolul din “The Professional”. A urmat cursuri de psihologie la Harvard, absolvind in iunie 2003 si, daca asta n-ar fi destul de impresionant, studioasa Portman este nu doar o actrita desavarsita, ci isi incearca mana si la regie (“New York, I Love You”) si la productia de film (“Hesher”).
Nascuta in Israel, Natalie se poate mandri cu un simt civic pronuntat, si o participare proactiva la diverse proiecte cu program politic sau social, printre care se numara FINCA si campania electorala a democratilor din America. Dar sa nu tragem concluzii pripite: intr-un interviu acordat co-star-ului ei din drama “Brothers”, Jake Gyllenhaal, Natalie dezvaluie pentru cititorii editiei din septembrie a revistei Interview Magazine ca “nu sunt nici pe departe curajoasa. Mi-e frica de orice. Dar poate ca atunci cand ti-e frica de orice, dai impresia ca nu ti-e frica de nimic.” Ochioasa actrita, slabuta si mignona, are intr-adevar o fizionomie atat de revelatoare, incat tinzi sa o iei drept femeie-bibelou, care trebuie ocrotita de rautatile lumii...
...Caz in care te-ai insela amarnic! In acelasi interviu, Natalie recunoaste ca este o fana impatimita a muzicii hip-hop cu versuri explicite: “Hip-hop foarte, foarte obscen. Il ador la maxim. Ma face sa rad si apoi imi da pofta de dans. Astea doua sunt activitatile mele preferate, asa ca impreuna...” O persoana cu gusturi eclectice, Portman si-a descoperit afinitati variate printre cursurile din facultate, pe care nu se sfieste sa le puna in balanta fata de cariera de la Hollywood: “Momentan imi place sa joc [in filme si pe Broadway], dar daca in facultate gasesc altceva care sa-mi trezeasca interesul, voi schimba directia. Sa spun ca asta e ceea ce vreau sa fac pentru tot restul vietii ar fi o limitare. Sunt atat de multe lucruri care ma intereseaza: iubesc matematica, stiinta, literatura, limbile straine.”

