Kudika - Feel Sexy.

Adevarul despre cele mai frumoase povesti de dragoste

publicat pe 14 Martie 2008


Eram total diferiti



Cea mai frumoasa poveste de dragoste a fost probabil singura despre care stiam ca se va sfarsi. Probabil ca daca am fi ajuns in fata altarului, daca am fi lasat sentimentele sa se degradeze, povestea si-ar fi pierdut din farmec. Eram total diferiti. Aveam personalitati opuse. Proveneam din culturi diferite. Ne desparteau prea multi ani. Vorbeam limbi diferite. Am trecut peste toate barierele la inceput. Si le-am trecut cu usurinta, doar ne iubeam. Ne-am despartit dupa ce am inceput sa ne punem bariere singuri.



Anda



O poveste perfecta, o premisa gresita



M-am indragostit “cu adevarat” intaia oara in liceu… de o imagine. Era imaginea unui barbat frumos, insa numai atat, o fotografie. Era scuzabil pe atunci, pentru ca eram doar un copil si gasisem ca fiind normal ca eu sa ma indragostesc de un necunoscut dintr-o poza in timp ce prietenele mele iubeau artistii din postere. Ele insa au crescut si au depasit pasiunile adolescentine. Eu am ramas cu gandul la barbatul din poza, caruia ii construisem in mintea mea o personalitate perfecta. Nu am putut iubi niciun altul pentru ca realitatea este imperfecta in timp ce imaginea poate atinge absolutul.



Soarta a facut astfel incat peste ani de zile sa imi intalnesc intamplator iubitul din fotografie… atunci cand l-am cunoscut intr-un final, in realitate, nu am dormit o noapte intreaga… din cauza entuziasmului si fluturasilor in stomac. Stiam ca este “el”, acela, unicul si mult-visatul, barbatul visurilor mele, sufletul pereche si aveam semnul divin de care aveam atat de multa nevoie. Mi-am spus ca odata ce l-am gasit nu voi intampina nicio dificultate in a-l pastra fiindca viitorul ne era deja scris in stele… m-am inselat. De doua ori. In primul rand pentru ca realitatea s-a dovedit a fi deloc asemanatoare cu visul meu. Barbatul meu (care era intr-un final al meu) nu avea nimic din personalitatea celuia din fotografie, desi eu am incercat din tot sufletul sa-i caut calitati. Am fost constienta ca nu era perfect, dar l-am acceptat asa cum il lasase Dumnezeu… si am devenit cel mai trist om din lume. Barbatul din poza mea nu avea nimic in comun cu realitatea, cu exceptia chipului desigur… In al doilea rand pentru ca “pastrarea” era mult mai dificila decat cucerirea. Cu atat mai mult cu cat exista o farama de ratiune in mine care imi spunea ca nu voi fi nicicand fericita alaturi de el.

 





Milioane de planuri, sute de strategii, planificarea fiecarui pas si miscare, calcului oricarei variante posibile de realitate, pregatirea reactiei si atitudinii. Miliarde de variabile, o singura premisa: el era sufletul meu pereche… o premisa gresita.



Ana



Nu pot descrie fericirea



Povestea mea de iubire... cea mai frumoasa! Este si acum si sper asa sa ramana. Prima “intalnire” a fost una virtuala, ne-am vorbit intamplator pe un forum. Discutia a decurs intr-un mod unic si atat de frumos, incat din simplele cuvinte citite simteam cum in sufletul meu se nasc emotii (desi nu erau acele cuvinte dulci, ci doar vorbeam despre un subiect anume).



Am tinut legatura si a doua zi ne-am intalnit, am petrecut cea mai frumoasa seara de pana atunci, iar apoi ne-am vazut la o saptamana abia, el era plecat in timpul acesta, insa am stat de vorba foarte mult pe net la microfon. Adormeam impreuna ascultand o melodie calda pe fond...



Cand ne-am intalnit relatia noastra a venit de la sine, ne-am iubit din prima clipa. Impreuna suntem veseli, avem curajul sa infruntam orice greutate. Locuim impreuna, iar diminetile si serile le petrecem amandoi si sunt cele mai frumoase momente din zi. Pentru noi totul este posibil, si nu este doar teoretic, chiar este, impreuna am reusit tot ce ne-am propus.



Nu pot descrie fericirea, cel putin nu in cateva randuri. Insa asa sunt, fericita. Nu stii niciodata unde iti intalnesti sufletul pereche, dar undeva exista o jumatate pentru fiecare.



Iulia



Cand l-am vazut am stiut



Nu as putea niciodata scrie la trecut despre “cea mai” a mea frumoasa poveste de dragoste. Si probabil as gresi daca as face-o deoarece povestile cele mai frumoase nu se termina de fapt niciodata.



Pe El l-am cunoscut acum patru ani intr-un orasel de munte. Cand l-am vazut am stiut. Multi se indoiesc de aceste presentimente dar ele exista iar la mine nimic nu a fost mai autentic decat sentimentul ca acel necunoscut care zambea strengareste va insemna pentru mine enorm de mult la un moment dat. Din acel moment totul s-a schimbat.

 





Chiar daca in acesti patru ani destinele ne-au ciocnit, ne-au despartit, ne-au pierdut si ne-au adus iarasi inapoi un lucru este cert: povestea noastra se scrie si astazi. Nu ma indoiesc de finalitatea ei cu toate ca sufar la fiecare contratimp cu care destinul se joaca. Este o dragoste linistita dar in acelasi timp pasionala, nebuna si imprevizibila. Este o dragoste care le include pe toate dar in primul rand este o dragoste pe care o purtam amandoi in suflet.



Maria



Un pleonasm



Expresia “cea mai frumoasa poveste de dragoste”, desi larg utilizata mie imi suna usor a pleonasm.



Toate povestile de dragoste sunt frumoase. Evident ca fiecare isi percepe propria poveste ca fiind cea mai frumoasa, pentru ca, firesc, o taieste intens si activ. Si chiar si perceptia asupra acestor povesti este total diferita in functie de experienta si preferintele personale. Recunosc ca mi-am schimbat in timp perceptia asupra acestor povesti. Intr-un mod mai degraba nefiresc.



Cand eram mai micuta ma gandeam ca adevarata dragoste presupune multa suferinta. Ajunsesem la concluzia ca doi oameni pentru a se iubi pe viata trebuie sa fie separati de fortele destinului si sa depaseasca multe obstacole pentru ca iubirea lor sa dobandeasca acea profunzime arhetipala. Eram sub puternica influenta a unor lecturi precum “Lorelei” de Ionel Teodoreanu sau “Suferintele tanarului Werther” al lui Goethe.



In timp insa mi-am schimbat parerea. Nu am citit romane de dragoste in acest scop. Pur si simplu am constatat ca se poate iubi si fara sa ne separe diferite drame, numai pentru ca apoi, epuizati sa ne intalnim si sa murim impreuna dupa ce ne-am trait tineretea in lacrimi si asteptari. Asta nu inseamna ca acum am devenit optimista sau naiva absurda care si-a legat o panglica roza la ochi si nu mai percepe viata asa cum este. Nu! Numai ca am inteles ca este mai usor sa depasesti greutatile in doi si ca mai degraba sprijinul reciproc uneste si nu trairea separata a suferintelor. Nu am spus povestea mea de dragoste, pentru ca am trait numeroase idile dar nu o poveste. Am spus ce inteleg eu printr-o poveste, esentialul. Si este o poveste simpla care asteapta numai o colaborare fructuoasa pentru a se scrie singura.



Lucia