Kudika - Feel Sexy.

Cred in Mos Craciun 2009 Parcul Cismigiu

publicat pe 20 Noiembrie 2009


In luna decembrie, Primaria Municipiului Bucuresti organizeaza, prin ArCuB, evenimentul ajuns la ce de a noua editie, Cred in Mos Craciun. Aleile Parcului Cismigiu vor fi animate de personaje de basm intr-un decor special conceput de scenograful Dragos Buhagiar, pentru a reda spiritul sarbatorilor de iarna.



Evenimentul va debuta in data de 4 decembrie cu un concert extraordinar al Rise Choir (Statele Unite), renumit pentru repertoriul gospel, momentul marcand aprinderea luminilor de Craciun in oras de catre Primarul General.



Copiii se pot bucura in fiecare dimineata de un program interactiv destinat lor, in care spectacole de teatru si magie, Marian Ralea impreuna cu trupa Abracadabra, vor invada parcul spre deliciul celor mici.



Serile, incepand cu ora 18.00, vor fi colorate de cele mai frumoase colinde interpretate de importanti solisti ai momentului, ansambluri folclorice, coruri sau trupe precum: Brad Vee Johnson, Monica Anghel, Paula Seling, Narcisa Suciu, Analia Selis, Nicola, Andra, El Negro, Directia 5, Vunk, VH2, Proconsul, Bere Gratis, Provincialii.



PROGRAM CRACIUN 2009



Vineri, 4 decembrie

19.30’ Ohio Gospel



Sambata, 5 decembrie

19.00 – 19.30 Corul The Highway

19.30 – 20.00 Recital Nico

20.00 – 21.30 Concert Brad Vee Johnson and Ohio Gospel

Cred in Mos Craciun 2009 Parcul Cismigiu

Duminica, 6 decembrie

18.30 – 19.00 Taraful de la Curtea Domneasca

19.00 – 19.30 Corul Elefterie

19.30 – 20.00 Corul Dominus

20.00 – 20.30 Recital Vasile Seicaru

20.30 – 21.00 Recital Delia

21.00 – 22.00 Concert Directia 5



Sambata, 12 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Studentilor Teologi

19.00 – 19.30 Camerata Corala Spiritum

19.30 – 20.30 Concert Taxi

20.30 – 21.00 Recital Maria Radu

21.00 – 22.00 Concert Vunk



Duminica, 13 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Consonance

19.00 – 19.30 Corul Divina Armonie

19.30 – 20.00 Recital Nuage

20.00 – 21.00 Concert Monica Anghel

21.00 – 22.00 Concert Provincialii



Vineri, 18 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Mihail Vulpescu al Protopopitului Calarasi

19.00 – 19.30 Ansamblul Transilvania

19.30 – 20.00 Recital Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici

20.00 – 21.00 Concert El Negro

21.00 – 22.00 Concert Bere Gratis



Sambata, 19 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Natalis

19.00 – 19.30 Ansamblul Liliacul

19.30 – 20.00 Recital Artanu, Dana Bartzer, Silvia Dumitrescu, Dan Creimerman

20.00 – 21.00 Concert VH2

21.00 – 22.00 Concert Analia Selis



Duminica, 20 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Capella de Sud

19.00 – 19.30 Ansamblul Brauletul Dunarii

19.30 – 20.00 Recital Mircea Vintila si trupa Brambura

20.00 – 20.30 Brass Quintet

20.30 – 21.00 Maria Buza

21.00 – 22.00 Concert Proconsul



Luni, 21 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Opera

19.00 – 19.30 Ansamblul Oasul si Sanzienele

19.30 – 20.00 Recital Silviu Biris

20.00 – 21.00 Concert Nicola

21.00 – 22.00 Concert Narcisa Suciu



Marti, 22 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Da Capo

19.00 – 19.30 Ansamblul Cununita

19.30 – 20.00 Recital Adrian Naidin

20.00 – 20.30 Recital Ducu Bertzi si Mihai Nenita

20.30 – 21.00 Recital

21.00 – 22.00 Concert Paula Seling



Miercuri, 23 decembrie

18.30 – 19.00 Corul Sound

19.00 – 19.30 Ansamblul Hora

19.30 – 20.00 Recital Andra

20.00 – 21.20 Concert Stefan Hrusca