Scrisoarea unei femei misogine

Uneori, simti ca nu apartii locului in care te afli, dar va trebui sa te adaptezi si sa inghiti in sec.

Sunt femeie, dar...

Sunt femeie si nu sunt nici mandra, nici multumita de acest lucru. Nu sunt mandra din cauza majoritatii specimenelor, nu sunt multumita din cauza celor 1000 de motive pentru care este mai usor sa fii barbat.

Poate asta face din mine o lasa. Ba nu. Lasa nu sunt, mi-am infruntat toate problemele de una singura si am avut grija ca nimeni sa nu sufere prea mult din cauza mea.

Ma uit in jur si vad dor minijupuri proaste, tunsori proaste, pantofi urati si textile cu animal print. Va rog, nu ma intelegeti gresit. Ador arta, lucrurile asimetrice, lucrurile originale... dar, cand vine vorba de frizuri in stilul „m-am tuns cu ciocanul” imi doresc sa am unul si sa le arat cum se face.

Femeile astea vor sa li se dea carnetul din prima, dar in momentul examenului nu stiu inca unde este acceleratia si ce este aceea o bujie. Ele vor sa li se cedeze locul la supermarket, pentru ca au doar o vopsea, dar nu stiu sa zica „pardon” sau „te rog”. Ele stiu ca trebuie sa se machieze strident ca poate asa isi acopera uratenia interioara (de altfel, suntem toate frumoase pe dinafara, chiar si cele imperfecte), dar „uita” sa se demachieze inainte de culcare. Stiu sa fumeze, dar „uita” ca asta nu se face in preajma unui copil. Of, si cate ar mai fi de spus!