Vrei sa� nu te casatoresti cu mine?

E bine stiut faptul ca majoritatea femeilor de cariera prefera sa astepte tot mai mult pana decid sa-si intemeieze o familie. Si, cum cercetatorii imping departe varsta maxima a procrearii, de data aceasta timpul e de partea lor. Amanunt extrem de important pentru cele care stiu sigur ca obtinerea unei anumite pozitii sociale si a unui salariu consistent poate dura mai bine de zece ani. Casatoria este definita ca uniune legitima intre sot si sotie. Legitimitatea implica ideea de sanctiune a unei legi, fie ea naturala, evanghelica sau civila, iar structura "sot si sotie" denota drepturi mutuale in ceea ce priveste relatiile sexuale si, in fond, stabilirea vietii in comun. Daca aceasta ultima parte a definitiei permite distingerea casatoriei de concubinaj, definitia luata ca intreg are un sens atat de larg incat poate cuprinde, de pilda, forme ca poligamia si poliandria. Poligamia si poliandria O abatere de la formula tipica a casatoriei este poliandria, anume existenta mai multor soti in viata aceleiasi femei. Aceasta varianta exceptionala a uniunii conjugale a existat de-a lungul vremii in cultura multor popoare, intre care vechii arabi, locuitorii Insulelor Canare, Indiei si Noii Zeelande, aborigenii din America etc. Majoritatea legaturilor poliandrice erau considerate fraternale, dat fiind faptul ca cei care se casatoreau cu aceeasi femeie erau frati, si, cel mai adesea, unul dintre soti avea prioritate in indeplinirea atributiilor pe care le implica mariajul. Astfel, ambele circumstante directioneaza inevitabil poliandria spre monogamie. Pe de alta parte, poligamia � barbatului cu mai multe sotii � a fost si ramane o formula mult mai raspandita decat poliandria. A existat la majoritatea popoarelor antice, dar se manifesta la fel de intens si in civilizatia actuala. Cei care au ramas totusi imuni la contagiunea acestui tip de coexistenta sunt, in special, grecii si romanii care, insa, au dezvoltat ceea ce numim concubinaj. Interpretat ca forma a poligamiei ori apropiat de sensul purei monogamii, concubinajul a fost admis chiar de legislatia acestor popoare, secole de-a randul. Astazi, practicantii obiceiului sunt cei aflati sub juramantul mahomedanismului, Turcia, Arabia, precum si o parte din populatia Indiei. Poligamia si poliandria si-au conturat principiile gasind de cele multe ori argumente de fundament material. Acestea au aparut acolo unde se dezvoltase industria intr-atat incat sa permita aristocratilor intretinerea unui grup de femei. Sa nu uitam ca, in vechime, se punea adesea problema mariajului din cu totul alte considerente decat cele morale. Totusi, cine stabileste ce e moral si ce nu? De pilda, argumentele persoanelor "poli" sunt acestea: - poligamia si poliandria nu sunt altceva decat celebrarea adevaratei naturi umane; - reala problema este mai degraba tradarea increderii, rezultand din tendinta de a permite limitarea sinelui prin acceptarea normelor unor sisteme sociale, decat optiunea pentru stilul "swinger"(a avea mai multi parteneri sexuali). - nu este necesara satisfacerea individuala a nevoilor unuia sau altuia dintre parteneri. In cazul oricarei inadvertente conceptuale, intotdeauna se va gasi o terta persoana care ar putea rezolva problema; - refuza sa accepte mitul conform caruia trebuie sa incetezi sa iubesti o persoana, pentru a putea incepe sa iubesti alta � este ca si cum, decizia de a da nastere celui de-al doilea copil ar fi conditionata de imposibilitatea de a-i oferi iubire, dat fiind faptul ca sentimentele sunt "rezervate" celui dintai nascut; - a iubi pe cineva nu iti rezerva dreptul de a-i controla comportamenrtul. Gelozia ar putea fi usor combatuta, prin inlocuirea ei cu sentimentul de multumire adus cu sine de faptul ca cel pe care il iubesti este iubit si de alte persoane; - monogamia sau casatoria nu controleaza sentimentele partenerilor de cuplu, deci nu garanteaza orientarea acestora strict asupra cuplului pe care il formeaza; - stilul "poli" reprezinta adevaratele "valori familiale". Copii sunt fara indoiala cei care merita toata atentia, astfel ca, in cazul in care unul dintre parteneri ar renunta vreodata la cuplu, ar putea fi imediat inlocuit. De fapt, copii ar beneficia de mai multa protectie in cadrul unei "familii" numeroase si nu ar mai fi pusi in situatia de a se confrunta cu sentimentul abandonului. Erorile de rationament sunt evidente in aceste situatii. Totusi, care sunt argumentele monogamiei? Monogamia Insasi rezistenta in timp a umanitatii si evolutia ei spre civilizare a aprobat monogamia, din simplul motiv ca aceasta este expresia naturii umane. Promiscuitatea raspunde unor nevoi efemere de exprimare a pasiunii, a unor dorinte superficiale. Fiind in primul rand o contradictie a instinctului parental, ea justifica si augmenteaza sentimentul geloziei, poliandria gasindu-si marele obstacol chiar in reflexul masculin al proprietatii. Poligamia, desi a rezistat in timp mai cu seama ca modalitate a barbatilor de a-si satisface impulsurile erotice, contravine radical ideii de echitate sexuala, reprezentand pana la urma un atac la demnitatea femeii, de vreme ce impune negarea acesteia ca personalitate de sine statatoare si incurajeaza o viziune cat se poate de eronata: exploatarea femeii sau femeia ca adjuvant sexual. O forma a monogamiei este celibatul. Fie ca este sau nu o consecinta a dependentei de serviciu, este oricum foarte tentant. Multi aleg sa "prelungeasca" varsta adolescentei pana peste pragul de 30 de ani si nu fac decat sa evite responsabilitatile. Unii spun ca asta inseamna sa fii cu adevarat independent, chiar daca mai sunt voci care sustin ca este o dovada clara de imaturitate. Progresul umanitatii prin prisma monogamiei se datoreaza, mai mult decat oricarui factor, doctrinei crestine. Crestinismul, nu numai ca a descurajat relatiile poligame si poliandre, dar a "protejat" Europa de practicantii acestora, adepti ai mahomedanismului, promovand ideea de parteneriat in cuplu si continuand sa extinda o serie de principii compatibile esentei umane. Un articol de Alina Boicu

---