Povestea ta de dragoste

In timp ce scriam aceste randuri mi-am dat seama ca, jucandu-ma cu un elastic gasit prin casa, mi l-am asezat in jurul inelarului stang. Am ridicat speriata ochii catre el sperand ca nu ma observase. Parea atat de cufundat in cartea pe care o citea... am rasuflat usurata. Am auzit despre femei care "si-au cerut in casatorie" sotii. Cred ca trebuie sa fii extrem de sigura pe iubirea partenerului pentru a face un asemenea pas. Eu nu sunt. De fapt, sunt atat de tematoare incat mi-e groza ca m-ar putea vedea cu un elastic pe inelar... Iata-ma deci stand in fata monitorului, incercand sa va povestesc despre iubire si realizand ca eu insami nu stiu bine ce inseamna. Cum as putea sa stiu? Singurul barbat care mi-a spus ca ma iubeste m-a inselat a doua zi. Iar astazi, barbatul pe care il iubesc cu toata fiinta mea nu a avut curajul de a spune cuvintele magice. Ori, poate ma amagesc singura considerandu-l lipsit de curaj cand, in realitate, stiu ca nu m-a adorat decat pana in momentul in care a stiut ca ma poate avea. Si totusi... cea mai frumoasa poveste de dragoste este a mea. Mama imi spunea ca sunt cea mai frumoasa si cea mai desteapta pentru ca sunt "puiul ei". Pe acelasi principiu merg si eu spunand ca povestea mea de iubire este, incontestabil, "cea mai minunata". Iar tu vei spune fara ezitare ca gresesc... cea mai frumoasa poveste de iubire nu este a mea, ci a ta. Avem dreptate. Amandoua. Cele mai frumoase povesti de dragoste nu pot fi citite in carti sau prezentate la televizor. Le traim. Le simtim. Si le purtam in suflet tot restul vietii. Intocmai cum il voi purta in suflet pe barbatul din fata mea... cel care prefera sa citeasca in cele cateva minute din timpul zilei pe care le petrecem impreuna; cel in bratele caruia eu nu pot respira; cel la vederea caruia, printr-un ciudat mecanism fiziologic, imi sare sufletul in stomac; cel care considera ca suprema manifestare de afectiune un zambet... dar Dumnezeule... ce zambet... un dulce fior imi cuprinde tot corpul numai gandindu-ma la pretiosul sau suras. Cateodata mi-as fi dorit sa stie cat il iubesc. Alteori ma ingrozesc la gandul ca ar putea afla si s-ar speria (probabil ca pe buna dreptate). Mi-as dori sa ridice macar o clipa ochii din carte si sa ma priveasca pe ascuns intocmai cum fac eu acum. Am citit odata o carte in care el se indragosteste la final de ea, dupa ce o viata intreaga ea l-a iubit in tacere. L-a cucerit totusi cu afectiunea ea. Desigur, pana sa apuce sa se bucure in sfarsit de iubirea impartasita, a murit. Am retinut insa ca un barbat poate fi cucerit prin iubire si sper ca intr-o zi sa pot fi data ca exemplu in acest sens (fara sa mor inainte). Povestea ei de dragoste a fost fascinanta, intr-atat cat sa se scrie o carte destul de celebra. A mea, insa, e cea mai frumoasa! Care este povestea ta?

---