O altfel de iubire

Articolul meu este ceva mai neobisnuit, este o marturisire, un fel de jurnal al unei fete ajunsa in momentul de fata la o cumpana foarte mare in viata, si care simte nevoia sa povesteasca ce a patit, ce simte.

Incep prin a spune ca am 20 de ani, sunt studenta la o universitate de prestigiu din tara si la o facultate de viitor. Am o viata aproape perfecta din punct de vedere al situatiei financiare, al parintilor care mereu s-au preocupat pentru mine si mi-au oferit tot ce am avut nevoie. Muncesc in domeniul facultatii pe care o studiez, iar castigurile sunt satisfacatoare, asigurandu-mi un nivel de viata mult mai bun decat as fi cerut vreodata.

Pana acum totul este ok. Problema mea urmeaza a fi relatata in urmatoarele randuri. Am avut prieteni, ca orice adolescenta, care mi-au placut, la unii am tinut, am avut relatii serioase, dar nu am ajuns sa iubesc pe nici unul. Desi unul chiar parea baiatul perfect si poate chiar ar fi fost pentru mine, ceva m-a impiedicat sa ajung sa il apreciez la adevarata lui valoare.

Adevaratul obstacol este in faptul ca mie mereu mi-au placut fetele mai mult. Am iubit o femeie mai mult decat orice pe lumea asta, pentru ea eram in stare la renunt la tot ce imi era drag, sa le spun adevarul parintilor si prietenilor mei. Am iubit asa cum iubeste un adolescent, cu patima, cu iresponsabilitate, cu o nebunie copilareasca care ma faceau sa visez chiar si atunci cand steam ca nu voi avea parte de ceea ce vreau: reciprocitatea sentimentelor mele.

Poate ma vei condamna. Si eu am facut-o, dar a trebuit sa ma resemnez: asta sunt eu si nu am ce face.

Am uitat-o destul de greu pe femeia respectiva, mi-a ramas un gol mare in suflet. In momentul de fata imi lipsesc sentimentele ce le nutream pentru ea, dar mai mult decat atat, imi doresc sa fiu fericita cu adevarat. Sunt o fire romantica si sunt de parere ca nimic nu se compara cu fericirea pe care o poate simti cineva cand iubeste cu toata fiinta lui, iar sentimentele sunt reciproce. Cred ca aceasta este mai mult decat suficienta sa poti fi realizat ca om in viata.

Greseala mea cea mai mare e ca eu imi gasesc fericirea numai alaturi de femei. Imi doresc sa am langa mine o femeie sufletista, care sa ma iubeasca, frumoasa. Acesta este pacatul meu si acest lucru ma chinuie, nu pot fi linistita. Frica mea este ca voi trai fara a intalni o asemenea femeie, care sa trezeasca in mine acele sentimente frumoase, nepieritoare. Aceasta frica s-a materializat in sufletul meu printr-un gol foarte mare, imi simt inima pustie, simt nostalgia cum imi curge prin vene. Pare siropos, gresit, nebunesc? Asa o fi, dar eu ce pot sa fac? Am incercat sa fiu altfel, am incercat sa am viata pe care ar trebui sa o am, dar nu sunt fericita cand fac asta. Nici acum nu sunt fericita din cauza faptului ca nu am intalnit-o pe EA, cea destinata mie. Am intiparita in minte speranta ca aceasta EA exista, ca asteapta sa o intalnesc, ca voi fi fericita candva cu adevarat.

---