Teoria fluturasilor din stomac

Atunci cand vine vorba de relatii si de dragoste, tind sa fiu foarte riguroasa: nu permit indoiala si nici jumatati de masura, nu accept culori intermediare. Exista a iubi sau nu. Exista a te simti atras de cineva, ori ba. Exista dorinta de a-ti petrece tot timpul liber in prezenta persoanei respective ori nu exista dorinta deloc. Iar toate acestea au drept prim “simptom” deja faimosii fluturasi in stomac.

Cu foarte putin timp in urma incercam sa ma conving pe mine insami de falsitatea afirmatiilor de mai sus. Argumentele nu intarziau sa apara nici de aceasta parte a baricadei: e drept, dragostea nu mi-a adus nicicand fericirea, ori cel putin eu nu am asociat nicand bucuria cu noptile nedormite si gelozia dusa la extrem. N-am fost fericita nicicand la primul sarut fiindca inevitabil gandul mi-a zburat si la ultimul. Nu am radiat vreodata dupa o noapte de amor fiindca am trait cu teama ca ar putea fi ultima. Mi-a fost de fiecare data frica sa ma indragostesc caci iubirea aduce dependenta, dependenta sufocare, iar inima asfixiata sufera.

Fie si asa am cautat fara ragaz iubirea, iar ori de cate ori s-a lasat asteptata i-am dus dorul. Fiindca eu cred iremediabil ca scopul omului in viata nu este fericirea, ci dragostea. Iar aceasta din urma, asa cum Coelho argumenta in ultima sa carte, “este de ajuns pentru a justifica o existenta pe de-a-ntregul”.

Intr-un final, am ramas la parerea initiala: unde nu-i pasiune si dorinta, dragostea nu va pasi nicicand. Si a porni o relatie fara speranta ca la un moment dat vei iubi imi pare in continuare pierdere de timp si energie. Iar in timp ce energia este poate nelimitata, timpul curge mereu in defavoarea noastra. Asadar am refuzat in trecut si voi fugi mereu de relatii fara viitor. Recunosc umil: sunt vesnic in cautarea sufletului pereche.

Mai apoi, in timp ce imi aranjam meticulos in minte toate aceste ganduri, mi-am amintit de cautarea mea, de sufletul pereche si fluturasii din stomac. Mi-am amintit ca in urma cu ani de zile, pe cand intalneam buzele lui pentru prima oara, nu regaseam in el entuziasmul meu. Isi petrecea viata preocupat de problemele zilnice si nu visand la dragostea mea. Nu gelozea, nu sufoca, nu stiu sa spun daca ma iubea pe atunci. Eram la indemana, vesnic aproape si plina de iubire. Gandesc uneori ca o iubire precum tineam in suflet atunci ar flata si ar inspaimanta orice barbat. Poate ca din acest motiv nicicand buzele mele nu au rostit faimosul “te iubesc”.

---