Lacrimi de Valentines Day

Pentru majoritatea oamenilor, ziua Sfantului Valentin inseamna, cel mult, o intalnire cu persoana iubita, un buchet de flori, poate un mic cadou… In general, timp petrecut cu partenerul sau macar visare la partenerul ideal. Insa eu am cele mai urate amintiri de Valentine’s Day, asa ca de data asta am nevoie de sprijin pentru a trece peste ziua de 14 februarie – se implineste un an de cand am plans ultima oara pana la epuizare …

Eram indragostita de Paul inca de cand eram o copila. Era prietenul cel mai bun al fratelui meu, mai mare decat mine cu 4 ani, inteligent, charismatic, sociabil… si incredibil de frumos. Mi se parea cel mai frumos baiat din tot cartierul si asteptam cu nerabdare momentele in care venea la fratele meu! Aveam abia 10-11 ani cand mi-am dat seama ca Paul este barbatul cu care vreau sa ma casatoresc – adoram modul in care ma privea, imi zambea, imi placeau pana si glumele pe care le mai facea pe seama mea… Ii scriam in secret poezioare de dragoste si visam, in stilul meu copilaresc, la clipa in care ma va cere de nevasta.

Chiar si cand am intrat la liceu, continuam sa ma gandesc la Paul. Era nelipsit de la orice petrecere in familie, de la orice sarbatoare, aproape in fiecare seara el era prezent in casa noastra! Il mai auzeam vorbind despre fete, in special despre una anume, Alina, insa nu ma gandeam ca ar putea avea o alta prietena: eu o tineam una si buna, ca noi suntem sortiti unul altuia! Insa, pe masura ce cresteam, Paul a inceput sa-mi faca tot soiul de complimente, ce imi alimentau imaginatia si mai tare, pana la un moment dat, cand m-a invitat in oras. Se intampla pe cand eram in clasa a 11-a, chiar de Valentine’s Day.

Acea prima intalnire a fost fantastica! Am fost la film, am vorbit vrute si nevrute si am ajuns seara, tarziu, acasa. M-a sarutat timid la plecare si, de atunci, timp de alti cativa ani, am trait intr-un vis implinit. Sau cel putin asa imi inchipuiam eu…