Setari Cookie-uri

Sotul meu o iubeste pe fosta lui iubita

Am 25 de ani, dar viata m-a pus la incercare de nenumarate ori pana acum si am ajuns sa ma simt de 50 de ani, cu toate ca abia am implinit jumatate din aceasta varsta. Am citit multe povesti de dragoste neimplinita, in care da, marturisesc, de multe ori m-am regasit, insa alte dati stiam ca pot spune mai multe, ca am trecut prin experiente poate mai dureroase decat ale celorlalte femei de varsta mea, ca inima mea este tulburata, nefericita si ignorata complet de omul caruia i-am dedicat-o pe de-a intregul

Am 25 de ani, dar viata m-a pus la incercare de nenumarate ori pana acum si am ajuns sa ma simt de 50 de ani, cu toate ca abia am implinit jumatate din aceasta varsta. Am citit multe povesti de dragoste neimplinita, in care da, marturisesc, de multe ori m-am regasit, insa alte dati stiam ca pot spune mai multe, ca am trecut prin experiente poate mai dureroase decat ale celorlalte femei de varsta mea, ca inima mea este tulburata, nefericita si ignorata complet de omul caruia i-am dedicat-o pe de-a intregul…

Mi-am facut curaj sa scriu pe calculator tot ceea ce simt, toate lucrurile prin care am trecut si sa astept macar un pic de intelegere din partea voastra, pentru ca nu am cu cine altcineva sa vorbesc, mi-am pierdut toate prietenele – nu ca as fi avut vreodata multe prietene, dar aveam una, foarte buna, ce m-a lasat balta insa cand a vazut ca relatia mea cu Sorin, actualul meu sot, devine serioasa si ma voi casatori, de voie de nevoie, cu el. De ce spun de voie, de nevoie? Pentru ca la doua luni dupa ce ne-am cunoscut, in care el m-a vrajit total, devenisem obsedata de el, daca poti numi iubirea completa doar o obsesie, am ramas insarcinata. Chiar daca nu eram pregatita sa devin mama (aveam doar 22 de ani), m-am gandit ca acest copil, rodul iubirii mele nebune, o sa ne apropie si o sa-l faca si pe el, pana la urma, sa ma iubeasca.

Pe vremea cand eu m-am indragostit de el, era intr-o relatie de doi ani de zile cu o fata, Lucia, dar spunea ca nu mai simte nimic pentru ea. Tin minte cum statea intotdeauna si imi povestea cum ea il sufoca si nu stie cum sa scape de ea, pentru ca parintii lui o placeau foarte mult pe aceasta iubita a lui si insistau sa se casatoreasca. Imi spunea cum ii place atat de mult sa stea cu mine, sa ne intalnim, sa radem, sa povestim, pentru ca se simte liber si nu mai este presat de prietena lui cicalitoare. Nu stiu cum sa va explic, nu-l cunoasteti pe Sorin, dar este un barbat foarte bine, indraznet si destept, asa ca a avut succes la femei dintotdeauna. Provine dintr-o familie de machedoni, iar parintii lui vroiau sa se casatoreasca cu Lucia inca de cand erau ei adolescenti, pentru ca se intelegeau foarte bine si cu familia fetei. Dar asta e viata, eu m-am indragostit de el, el m-a placut. De iubit nu m-a iubit niciodata si am aflat acest adevar dureros abia acum ceva timp, cand baietelul nostru implinise deja un anisor… Acum, cand ma gandesc si incerc sa analizez la rece toata viata noastra impreuna, cred ca m-a cerut in casatorie cand i-am spus ca sunt insarcinata din doua motive: pentru ca se simtea obligat sa-si faca datoria de barbat (el e foarte bine crescut, un adevarat domn in societate) si pentru ca vroia, pe atunci, sa scape de iubita lui, cu care il obligau parintii sa se casatoreasca.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
24 Iunie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.