Cum am fost parasita pentru femeia din tablou

Incerc si astazi sentimente cenusii atunci cand imi amintesc de marile mele iubiri. Si nu cred, nu concep ideea ca dragostea se poate transforma in prietenie... ea poate trai vesnic scuturandu-ti inima, imbracandu-ti intreg corpul in valuri de fierbinteala, strecurandu-se in cele mai intime zone ale corpului tau, atrangand dupa sine dureroase, dar placute frisoane de amor. Altfel, iubirea se poate transforma in cea mai dementa forma de ura. In prietenie in schimb... absolut niciodata. Decat daca dragostea n-a fost dragoste cu adevarat, ci doar o amagire disperata sau o pasiune cu flacara plasmuita.

Marile mele iubiri au fost mari dureri, mari amagiri, mari sperante desarte in care s-au amestecat si incolacit durerea, pasiunea, minciuna si iarasi durerea. Am in sange boala de a iubi patologic, maladie ce ma macina precum cancerul, imi metastazeaza in inima atingand pana la ultima fibra sanatoasa. Imi stiu iubirea si pasiunea ce ia nastere din ea, imi cunosc stilul ametitor de a-l slavi pe cel de langa mine, mi-am invatat greseala si mi-o asum de fiecare data fiindca in inima mea nu-i loc de mai putin. De n-as iubi bolnavicios, nu as iubi deloc. Dau totul, sau nimic, imi contopesc trupul sau nu mi-l ofer deloc, il iau, il tin, il mangai, il cunosc... pana la capat. Altfel, nu exist deloc.

Va plac povestile clare, va doriti sa va spun ce s-a intamplat, dar imi vine greu sa-mi pun viata pe tava, sa v-o servesc pe hartie, ca si cum iubirea mea ar fi supusa unei autopsii... chiar daca nu e moarta. De aceasta data dragostea mea s-a transformat in ura dementa, un sentiment care imi intuneca lucididatea, imi biciuie sufletul, ma umple de dusmanie, ma transforma in ceea ce nu vreau sa fiu, dar nu ma pot stapani. Noapte de noapte ma strecor intre asternuturile reci cu lacrimi in suflet. Adorm imaginandu-mi-l suferind cuprins de dureri groaznice. Nu-mi pot inchipui decat dureri fizice fiindca il suspectez ca in locul inimii ii sta o piatra rece si neagra.

De iubit, l-am iubit asa cum numai eu as putea... pana la ultima celula din corpul sau. Ma fascina chipul lui parca sculptat neindemanatic, felul in care expira fumul tigarii cu jumatate de gura, mainile lui zgrunturoase, pieptul sau care se ridica si cobora atunci cand eu ii vegheam somnul, vocea ragusita, bazinul ingust, barba nerasa, fesele tari, dezgustul cu care vorbea despre viata si despre tatal sau... Ma zgaria atunci cand ma atingea fiindca era inasprit de durerea vietii, iar eu simteam fiecare atingere a sa in inima.

---