Nu stiu cum se cheama ceea ce sunt eu

Pentru a nu-stiu-cata oara, ma trezesc intr-un pat strain. Un soare palid de dimineata, placut si caldut isi strecoara razele printre draperiile de matase trase doar pe jumatate. Alta camera luxoasa de hotel. Asternuturile moi – nici macar nu stiu din ce material sunt – imi mangaie trupul gol mult mai tandru decat a facut-o barbatul cu care am impartit acest pat pentru o noapte.

Senzualitatea pe care mi-o provoaca atingerea lor s-ar putea revarsa asupra lui dupa ce va iesi de la dus. Aud apa cum curge in baie si oricat incerc sa mi-l imaginez. Nu stiu cum arata barbatul de-acolo. Pot sa-mi imaginez aburii apei fierbinti care umplu cabina si mirosul de gel de dus masculin. Ii vad hainele aruncate pe spatarul unui scaun insa acestea nu-mi spun chiar nimic.

Mi-am golit mintea de ganduri si as vrea sa ma inec in senzatia calda, senzuala care m-a cuprins. Un zgomot nedeslusit, ca un bazait, imi suna in urechi sau in minte, nu pot si nu vreau sa-mi dau seama exact unde il aud, pentru ca stiu ce e, desi n-as vrea sa stiu. Nu vreau sa ma gandesc la constiinta mea care tipa revoltata de atata vreme, incat nu stiu cum de n-a ragusit inca si pe care eu am hotarat s-o reduc la tacere, inchizand-o intr-o camera antifonata dintr-un coltisor intunecat si pustiu al mintii. Am vrut s-o anihilez, sa nu ma mai sacaie. Ma simt bine cu mintea asa goala. Particip la conversatiile din jurul meu in acelasi mod absent in care imi traiesc toata viata. Mintea mea e in alta parte, nu stiu unde si nici nu vreau sa aflu. Simt ca viata mea o ia la vale, insa e foarte comod sa ignor acest aspect. Nu stiu insa pana cand o voi putea face. Pot trece prin viata asa? Sau ma voi trezi brusc la un moment dat ca totul e gresit, ca nu mai e cale de intoarcere si regretele nu mai pot fi imprastiate prin desertul mintii mele?

E prea devreme sa filosofez asupra vietii, iar barbatul a iesit din baie cu un prosop infasurat in jurul taliei. Are burta, desi e destul de tanar, niste ochi frumosi albastri si foarte foarte reci, ca ai unui rechin. Ma priveste fara sa ma vada, imi zambeste formal, poate se simte putin stanjenit si nu stie ce sa-mi spuna. As putea sa-i usurez situatia si sa-i zic ca nu e nevoie sa spuna nimic, sa-mi comande micul dejun, sa plateasca pentru camera si sa plece in treaba lui. Nu-i nevoie de politeturi si cuvinte false. Insa n-am s-o fac. Poate ca-mi face placere stanjeneala lui.

---