Drogul dragostei: Dependenta de iubire

Iubirea, de la sentiment la drog

Relatia noastra era destul de relaxata. Pana sa mi se puna pata. A fost nevoie de un singur comentariu dragut si gata: m-am convins ca il iubesc.

I-am zis-o. Mi s-a parut ca a trecut o eternitate pana a raspuns “si eu” si m-a sarutat. Cu el totul era usor, de altfel. Prietenele mele il placeau, ne ajutam reciproc cu proiectele pentru la scoala, ne intelegeam bine si cand eram doar noi doi, ne sincronizam perfect in orice faceam.

L-am prezentat, in vacanta de iarna, mamei. Nu i-a facut o impresie stralucita, dar nici rea. Si, pana la urma, ce stie mama?

Cand i-am cunoscut parintii, am inteles de unde are el toate trasaturile astea frumoase si de unde stie sa vorbeasca atat de elegant cu fetele. O casa… cum doar in filme vezi (sau la ei acasa). Un labrador, Henry, cum imi doresc de mult: destept si iubitor cu toata lumea, dar care sa asculte si sa accepte mancare doar de la stapani.

Acum… tocmai am implinit un an si o luna de relatie si inca ne intelegem bine. Il iubesc si cred ca ma iubeste, dar mi-e teama sa nu fac aceleasi greseli pe care le-am facut cu Vlad. Nu pot suporta inca o despartire. Mai ales ca el, Constantin, este atat de perfect…

Uneori ma intreb: il iubesc pe el sau, la fel ca atunci cu Vlad, iubesc sa fiu intr-o relatie atat de intima? Sunt indragostita sau obsedata?

Mirabela, 19

Foto prima pagina: Volodymyr Tverdokhlib, Shutterstock