Barbati care iubesc prea mult

Ce-i prea mult strica. Chiar si ciocolata, cat ar fi ea de buna, tot face rau mancata in nestire. Asa-i si cu iubirea. Daca-i prea multa, prea repede si prea dulce, te lesina. Iubirea poate fi scarbos de dulce…atata de dulce incat iti doresti, vorba lui Teodoreanu, ca sufletul sa aiba un stomac si sa scapi de senzatia de rau de dragoste.

Atunci cand fiorul vanatori dispare iar surpriza, asteptarea si incordarea erotica se transforma in rutina casnica (si silnica) si obisnuinta, se alege praful de ea iubire si de ea pasiune.

Am invatat asta pe pielea mea. Cand eram inca studenta, l-am intalnit pe Adrian, venit de peste Prut. Parintii lui aveao o tipografie si traiau pe picior mare, deci puiul putea face studii “in afara”. Adrian este o frumusete clasica. Nu stiu daca e magulitor sa spui despre un barbat ca e frumos, dar Doamne, el zau ca e!

Avea parul lungut, drept, des si negru ca o noapte pacatoasa. Te invita sa-ti bagi degetele in el. Are ochii verzi si zice o vorba in romana si una-n rusa, ca sa-ti gaghile placut urechile.Cel putin jumatate dintre colegele noastre se uitau la el cu pohta, facand zambre si fastaceli studiate.

Ce-i drept, cand la el, cand la namila de masina cumparata de tatane sa nu se faca baiatu’ de rusine-n Bucuresti.

Suspinam si eu dupa el dar stiam numai eu. Cand il vedeam trecand pe hol, ma fastaceam toata, ma faceam rosie la fata si ma uitam oriunde in alta parte, doar-doar nu s-o prinde ca ma topesc pe picioare.
Dar de ce ti-e frica, d-aia nu scapi.

Am urat intotdeauna profund si irevocabil obiceiul profesorilor de a da proiecte colective. Ca un facut, eu am picat in grupa cu Adrian. Incet, incet ne-am apropiat iar el si-a dat seama ca nutresc niste sentimente curate si niscaiva fantezii necurate cu el. D-apai el baiat finut, n-ar fi avut nimic impotriva. Daca stiam eu ca omu’ asta se transforma in catel, ma duceam invartindu-ma.