Am inselat toate femeile pe care le-am iubit

Numele meu, in mod evient nu este Vlad. Dar sunt un porc infidel.

Daca o sa ma intrebati de ce insala barbatii, nu o sa stiu sa va raspund. Nu o sa stiu sa va spun nici macar de ce am facut-o eu. Nu am facut-o pentru ca nu mi-am iubit prietena oficiala sau pentru ca eram nefericit. N-am nici macar scuza ca le-am iubit pe celelalte mai mult decat pe oficiale. Totusi, in apararea mea, oricat de anorexica, cele mai multe dintre aventuri au fost doar atat si nu au durat mai mult de-o noapte. A doua zi de dimineata, imi luam nadragii intr-o mana si-o tuleam, cum ati zice dumneavoastra, doamnelor, ca porcu’.

La inceput, cand trecusem un pic de 25 de ani, ma simteam ca barbatul fantastic din filmele americane. Eram rau si rebel, ma iubeau femeile, imi tineam tigara sagalnic in coltul gurii si mi se parea ca lumea e a mea. Inselam pentru ca puteam si nu ma gandeam mai departe de atat. Ajungeam acasa, imi faceam un dus si imi sunam iubita oficiala ca si cum n-as fi tavalit o alta cu o noapte inainte. N-aveam bunul simt nici macar sa ma simt vinovat.

Vreo doua dintre fostele mele iubiri, fete bune de altfel, m-au prins cu mata-n sac. Sau, ma rog, daca vreti, in pat. Scandal, plansete, tipete si un pahar care mi-a trecut razant pe langa cap si, inevitabil despartiri. Un singur lucru m-a chinuit mai tare decat rusinea de a fi prins cu minciuna. N-am stiut sa-i spun niciuneia dintre femeile carora le-am fost infidel de ce am facut-o. Si nici nu-mi dadea mana sa recunosc faptul ca nu mi-a parut rau ca am inselat, ci ca am fost prins. Asta a fost o lovitura puternica pentru orgoliul meu.

foto shutterstock trio elegant

Am crezut ca m-am potolit pe la vreo 27 de ani. Atunci am cunoscut o fata draguta si iubitoare, dintr-un oras mic. Venise la Bucuresti unde s-a facut farmacista. Am cunoscut-o cand am intrat sa-mi cumpar un unguent pentru dureri musculare si am plecat cu tot cu numarul ei de telefon.

Vreo 3 ani de zile ne-am iubit cuminte si banal. Nu cred ca mi-a batut vreodata inima prea tare datorita ei si nici nu-mi venea sa-i scriu balade. E o femeie la locul ei, nu prea certareata. In schimb, e mamaoasa si atenta, bea bere vitejeste si gateste de-ti vine s-o ridici in slavi cand ridici capacul de pe oala.

Dupa 2 ani de relatie in care i-am fost fidel, ne-am mutat impreuna. Tot asteptam ziua in care o sa tipe la mine nervoasa ca am stat pana tarziu cu baietii sau ca n-am schimbat nu stiu ce bec. Tot asteptam sa iasa din ea cate un drac si s-o impinga la necurate: crize de gelozie, cautat in telefon, citit prin mailuri. Dar nimic de genul asta nu se intampla. Femeia asta era intr-adevar asa cum o vedeai la suprafata. Sufletul ei nu avea niciun ascunzis, mintea ei nu strabatea prea adanc si lua fiecare zi asa cum era, cu bune si cu rele, pe rand.

Timpul a inceput sa se taraie langa ea, parca nu se mai grabea nicaieri si nici eu nu mai eram contracronometru. Se intelegea bine cu mama, ii tolera glumele proaste ale tatalui meu si-i ardea cate-o scatoalca dupa ceafa fratelui meu mai mic atunci scotea cate o tampenie pe gura.

Traiam intr-un univers domestic curat, cald, molcom, ca o pisica batrana si lenesa. Pana si sexul cu ea era la fel. Cred ca marea mea greseala, in afara de infidelitate, a fost ca am luat-o de buna. Nu ma deranja niciodata cand scriam de acasa si se misca in varful picioarelor prin apartament atunci cand dormeam pana dupa pranz. Acum, privind retrospectiv, stiu ca ceva lipsea in ea.

Stiu ca suna magareste,misogin si arogant dar nu aveam cum sa ma cert cu ea. Nu, nu sa ma cert. Sa dezbatem ceva impreuna, sa avem puncte de vedere diferite, sa ma provoace si altfel. Citeste carti putine si proaste, se uita la comedii de dragoste iar politica nu o intereseaza dincolo de scumpirile carnurilor din galantare.

Mergeam binisor spre al patrulea an de relatie atunci cand am cunoscut-o spre cealalta. Faceam amandoi munca de creatie intr-un birou open space, cu zeci de oameni intr-o singura incapere. Cand a intrat la noi in prima ei zi de munca, va jur ca s-a facut aproape liniste iar asta e mare lucru intr-un loc in care lucreaza o ceata de haidamaci.

Cum ziceam, in prima ei zi de munca, a dat usa de perete, si-a scos pantofii cu tocuri imense din picioare si i-a azvarlit intr-un potop de injuraturi la primul cos de gunoi. Dar injuraturi, nene, ca pe santier. La inceput mi s-a parut dizgratios sa vad o duduca asa de cocheta cum isi baga si isi scoate niste treburi de ar rusina si baietii din galerie. Apoi a busit-o rasul cand a observat reactiile noastre si parca i s-a luminat fata.

Nu era frumoasa dar emana ceva din ea, un fel de putere interioara. Am regasit acelasi fel de stralucire si la alte femei, de regula trecute prin viata si constiente de luptele pe care trebuie sa le duca in fiecare zi cu noi. Dar ea era prea tanara ca sa stie toate lucrurile astea.

Fata asta n-avea astampar nici in sedinte. Se ridica, fuma tigara de la tigara, isi muta greutatea de pe un picior pe altul si avea cumva o atitudine sfidatoare. Nu-i pasa ca era inconjurata de barbati care aveau de doua ori greutatea sau anii ei.

Avea o privire care-ti spunea clar ca nu ii e frica de tine si o sa faca pateu din ficatul tau de bosorog daca incerci vreo miscare gresita. In ciuda tineretii si a gurii spurcate, a castigat respectul tuturor. Ii mergea mintea brici. Asa cum zicea the big boss al nostru, fata asta facea din rahat, bici.

Nu stiu cand am inceput sa o observ cu atentie sau cand am inceput sa ma gandesc la ea in fiecare zi. Daca tinea gura si ochii inchisi, era clar ca e aproape o pustoaica si parea fragila. Era orice, numai fragila nu. Intr-o zi de salariu, am iesit toti la terasa si ne-am intins la vorba. Nu stiu cum, in toata adunatura asta, am ajuns la capitolul filozofie.

Atunci, ca sa ma dau eu cocos, am scos arsenalul din dotar in fata: Nietzsche, care mi se parea mie ca e pe atunci apogeul filozofiei, ramasita a rebeliunilor adolescentine. Atunci o vad pe ea cum isi da ochii peste cap si mi s-a parut un pic gasculita. Ce sa stie ea despre Nietzsche?!

M-a lasat cu gura cascata. S-a uitat urat la mine, a dat cu pumnul in masa si a inceput sa tipe. Se saturase de Nietzsche. Toti oamenii care vor sa se dea destepti il scot in fata pe Nietzsche. Sau pe Chopra. Si ce-i mai trist e ca nu i-au citit nici p-astia. Filozifia nu e asa, o mancare de peste, pe care sa o incepi cand vrei si sa o lasi unde-ti pica. Vrei sa citesti filozofie si-apoi sa impresionezi? Incepe de la clasici, de la greci. Atunci da, nene, te crede ca citesti!

Nu stiu daca m-am simtit castrat sau excitat. In orice caz, am ramas noi doi pana tarziu in noapte, eu balind la ea ca tampitul iar ea tratandu-ma cu un usor dispret. Abia cand am ajuns la ea acasa mi-am dat seama ca e o femeie ingrozitor de singura si ca barbatii fug de ea. Asta a fost primul sir din multele nopti pe care le-am petrecut langa.

Stia ca eu am pe altcineva. Imi zicea ca stie, ca ii pasa dar ca nu poate sa se opreasca. O vedeam chinuita, in ciuda teatrului pe care il juca si-mi placea al dracului de tare. Imi placea ca femeia asta desteapta, guraliva si senzuala, pe picioarele ei, infipta si curajoasa, accepta sa fie vioara a doua pentru mine. Imi placea ca acasa ma astepta o a doua femeie iubitoare, tandra, linistitoare ca un pat bun si cald atunci cand esti mort de oboseala.

Una ma provoca mereu, cealalta era un fel de ancora.
Ma simteam vinovat fata de amandoua. Pe prima, sincer, nu am avut curaj sa o parasesc. Nu puteam renunta la toate lucrurile pe care mi le oferea si era o prezenta constanta in viata mea. Lipsa ei ar fi insemnat un inceput pentru care eram deja prea batran.

Amanta mea era o femeie pe care cuvintele nu o pot descrie suficient de bine. Nu e prima data cand scriu despre ea dar intotdeauna mi-a fugit printre degete si n-am reusit niciodata sa vorbesc despre ea asa cum era de fapt. Ma intriga cel mai tare faptul ca, desi vorbeam si vorbeam, ore intregi, ne scriam mereu si faceam sex ca disperatii, n-am reusit niciodata sa intru in sufletul ei cu totul. Daca iubita mea oficiala era ca o cana cu apa limpede prin care vezi pana jos, cealalta era ca o bautura opaca si exotica, nu stiam decat ce-i la suprafata.

Ajunsesem nebun dupa ea, nu din iubire, ci din orgoliu. Voiam sa o posed cu totul, asta era sentimentul. Sa fie doar a mea, sa ii despic creierul ala care mergea febril si sa vad tot ce ascunde. Sa stiu doar eu, sa o am doar pentru mine apoi sa moara, sa nu se mai apropie nimeni de ea, de femeia asta care parea un personaj de film. Era inocenta si stricata in acelasi timp, iubitoare cumva dar data dracului, se uita frumos la tine dar se pregatea sa te muste daca te apropiai prea mult.

In tot timpul asta, iubita mea oficiala a inceput sa isi dea seama ca e ceva necurat la mijloc si a facut ce nu am crezut ca va face vreodata: mi-a citit mailurile. Dobitoc, stiu, aveam o singura adresa si o parola veche de ani de zile. A citit toate discutiile noastre aprinse, toate conversatiile atat de pasionale pe care le aveam la munca si mai ales, toate tentativele mele de scriitor ratat in care incercam sa ii fac celeilalte portretul in cuvinte.

Nu am vazut-o niciodata asa si m-am simtit ca ultimul om de pe pamant. Dar din nou, nu pentru ca am inselat-o ci pentru ca m-a prins. Daca viata m-ar fi lasat, le-as fi pastrat pe amandoua pana cand m-ar fi ingropat. Mi-a dat un ultimatum: ori ea, ori cealalta, nenorocita si cateaua in calduri.

Am ales-o pe ea, pe iubita mea oficiala. As vrea sa spun ca am ales-o din iubire dar sincer, nu cred. Am ales-o pentru ca era mai simplu, pentru ca era mai simpla, pentru ca o intelegeam pe ea, pentru ca eram sigur de iubirea ei si de toate lucrurile pe care le-ar fi facut pentru mine fara sa incerce sa porneasca o revolutie a tocurilor cui.

Mi-am schimbat locul de munca, adresa de mail si parola. Pe cealalta am mai vazut-o o singura data, pe strada si am evitat-o. Femeie asta, dracovenia asta de muiere care imi ajungea pana la umar cocotata pe tocuri o sa fie cel mai mare „ce-ar fi fost daca" al vietii mele.

foto prima pagina shutterstock barbat infidel

---