Setari Cookie-uri

Baieti buni vs. baieti rai

Fetele bune spun "Nu", iar fetele rele intreaba "Cand".

Daca asa stau lucrurile in cazul nostru, ma intreb cu ce raspunsuri (sau intrebari) ne-ar uimi ei - baietii buni si baietii rai… Liderul: o ipostaza irezistibila pentru ambele sexe. Barbatii si femeile reactioneaza adesea pozitiv la atitudinea cuiva despre care considera ca are aptitudini de lider, atractiva prin faptul ca nu are nimic de-a face cu superficialitatea juvenila sau cu orice forma de manifestare puerila care tradeaza de multe ori comportamentul celor care incearca sa para altfel decat sunt. Un liderul imbina cu succes doua calitati majore: 1. capacitatea de a stabili si adopta tipul de conduita necesara pentru atingerea unor scopuri. 2. capacitatea de adaptare si de intelegere a dorintelor/nevoilor celor din jur. Cand un barbat dobandeste si isi exerseaza o serie de calitati care ii confera apoi statutul liderului, poate descifra si chiar manevra cu succes orice tipologie feminina. Acest lucru este insa valabil si in cazul sexului opus - exista fara indoiala femei de succes, care isi cunosc foarte bine prioritatile, interesele si urmeaza un traseu bine stabilit al vietii, incercand sa obtina armonie pe toate planurile. Cel dintai secret al unui lider este curajul de a iesi in lume si de a aborda noi perspective, fara a avea garantia succesului. Mai precis, hazardul face legea! Se spune ca cea mai mare greseala pe care o poti face in viata este sa te temi ca vei face una. Sunt intr-adevar multe persoane care se tem in permanenta de esec si de aceea au nevoie sa cunoasca a priori orice risc caruia se supun. Adevarul este ca in relatiile de cuplu si nu numai e nevoie si de risc, de imprevizibil, de frenezia cu care esti uneori nevoita sa iei decizii. Cum sunt cei care ajung, de obicei, in postura liderilor? Baieti buni, care tind intotdeauna sa fie empatici, simpatici, filantropi… sau mai degraba baieti rai, care fascineaza prin comportamentul lor rebel, poate putin agresiv? Chiar daca barbatii sunt atrasi de femeile gen Pamela Anderson, sunt totusi constienti ca nu le vor putea "imblanzi" cu adevarat niciodata. Si stiu ca astfel de femei nu sunt dispuse sa le stea alaturi la cursa lunga, sa fie mame ideale, sa fie sotii model s.a. Ei au nevoie de siguranta si confortul afectiv, pe care le pot gasi numai la femeile de tipul "girl next door". Pe de alta parte, femeile apreciaza, in modul lor bizar, barbatii cu comportament rebel, imprevizibil. Ce avantaje si dezavantaje aduc cu sine, de fapt, cele doua tipuri de personalitate: bad vs. good (guys)? Baietii rai A. Partile lor bune... 1. Au simtul umorului si adesea il au bine dezvoltat, inteligent... exact asa cum iti place. Sunt insotitorii ideali pentru petreceri, gata oricand sa o ia de la inceput cu distractia. Te amuza, te fac sa te simti bine, sunt ideali… la vreme buna; 2. Sunt interesanti, par inconjurati de o aura misterioasa, pe care ti-ai placea sa o descifrezi. Traiesc intens fiecare moment, si, desi nu sunt ostentativi intr-un mod grosolan, ei reusesc tot timpul sa fie in centrul atentiei. 3. Sunt partenerii sexuali ideali Baietii rai adora femeile si nu fac din asta nici motiv de lauda, nici mister. Sunt insa mai mult decat dispusi sa-ti ofere nopti de neuitat, sa-ti implineasca cele mai nebune fantezii si sa-ti arate traseul spre culmile placerii. 4. Sunt sexy In general, femeile asalteaza baietii rai si pentru ca sunt o aparitie fizica mai mult decat placuta. Departe de a da impresia de superficialitate sau de a exagera cu "perierea" imaginii, multi dintre ei au pur si simplu o carisma nativa. E de ajuns sa te gandesti la Johnny Depp sau la Keanu Reeves si vei intelege... 5. Dau bine la imagine Da, cu baiatul rau langa tine, tocmai ai facut-o geloasa pe tipa aia pe care nu o simpatizezi deloc. B. Partile lor mai putin bune... 1. Nu sunt loiali si aproape ca nici nu poti avea pretentii... Femeile practic ii sorb din priviri, iar ei stiu asta. Provocari apar la tot pasul si exista posibilitatea sa plece oricand de langa tine, pentru a le raspunde. 2. Sunt periculosi In afara unor gesturi imprevizibile minore sunt sanse sa te implice in tot felul de situatii limita - acelea care pun adrenalina in miscare. Sa nu te surprinda daca accelereaza dintr-o data viteza masinii sale sport, pana la aproape 200/h sau daca ridica motocicleta pe o roata, in timp ce tu stai crispata in spatele lui, sperand sa ajungi cu bine la destinatie. In orice caz, ar fi bine sa nu ai temeri majore, cum ar fi fobia de altitudine, de viteza etc. 3. Pot fi infatuati mai mult decat este cazul. Un barbat care obtine in permanenta atentie de la cei din jur ar putea considera ca i se cuvine asta si exista sanse sa dezvolte o atitudine neplacuta, de indiferenta fata de cei care "nu-i cad la picioare". 4. Sunt exigenti, pot pretinde ca partenera lor sa fie... in diverse feluri complicate, care sa-i satisfaca: independenta financiar, cu personalitate puternica, deosebit de frumoasa, devreme acasa s.a. Baietii buni A. Partile lor bune... 1. Sunt o companie placuta tocmai pentru ca se pot adapta cu usurinta. Sunt simpatici, maleabili si pregatiti in permanenta sa fie alaturi de persoanele care par sa aiba nevoie. Comunica facil, sunt buni ascultatori si, de obicei, le este recunoscuta calitatea de a putea pastra micile secrete ale celor care nu ezita sa li se destainuie. 2. Nu au asteptari iesite din comun de la o relatie de cuplu, pentru ca nu sunt genul de barbati care tin sa-si cladeasca un palmares impresionant din cuceriri amoroase. Nu incearca sa atraga atentia sexului opus prin diverse tertipuri, ci sunt mai degraba relaxati pentru ca sunt ei insisi. 3. De obicei, nu sunt infideli, pentru ca ii caracterizeaza imaginea de familisti. In plus, faptul ca nu sunt adeptii aparitiilor de tipul "faptura sexy, care emana erotism pe o raza de cativa metri" le confirma oarecum loialitatea. 4. Inainte de toate, iti este prieten si e probabil sa se afle in preajma ta exact atunci cand ai nevoie. Iti place compania lui, asa cum si el se simte cel mai bine langa tine. Cand nu ii esti aproape, iti simte imediat lipsa, iar cand te afli langa el, te copleseste cu atentie. 5. Ar fi sotul/tatal ideal, in primul rand pentru ca nu fuge mancand nori cand aude cuvinte "tabu" ca stabilitate, familie, casatorie, copii etc. si apoi pentru ca, in general, are tendinta sa se implice afectiv intr-o relatie de cuplu si sa faca in asa fel incat aceasta sa dureze. B. Partile lor mai putin bune… 1. Desi sunt dulci ca vanilia si te fac sa ti-i doresti aproape, s-ar putea ca viata alaturi de ei sa fie lipsita de evenimente spectaculoase, de intensitatea care ti-ar mentine firea pasionala. 2. Viata sexuala s-ar putea reduce la un scenariu clasic, adesea plictisitor, din care ati putea iesi cu greu avand in vedere ca cel putin unuia dintre parteneri ii este caracteristica liniaritatea comportamentala, asa incat se complace in anumite situatii si se simte bine asa. 3. Poate fi prea relaxat in privinta unor detalii pe care tu le consideri destul de importante, incepand de la stilul vestimentar, pana la situatia financiara, relatiile sociale, familiale etc. Acum ca am incercat sa trecem in revista fiecare aspect, placut sau neplacut, al celor doua tipuri de personalitate, te intreb pe care ai alege-o. Fara indoiala ca fiecare are defectele si calitatile lui, asa cum si tu te poti adapta mai usor unuia, decat altuia. Si totusi… tanjesti dupa sex salbatic "à la bad boy" sau dupa afectiunea si tandretea unui good guy? Ti-ar placea sa vezi lumea fugindu-ti inaintea ochilor, de pe seaua vreunui model rar de motocicleta sau sa te bucuri de privirea unica a sotului tau din clipa in care imbratiseaza copilul vostru? Aceste optiuni intre care pari nevoita sa alegi, ar putea fi doar etapele vietii tale, pe care fie le parcurgi cu pasiune si curaj la momentul potrivit, fie le privesti apoi regretabil din perspectiva lui "daca". Un articol de Alina Boicu
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
18 Septembrie 2006
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.