Revedere

La telefon nu-i spusese de ce vroia sa o vadă. Insistase aşa, fără argumente, deşi le-ar fi putut avea, măcar pentru a pune la punct detalii meschine, cum pare, de fapt, orice detaliu legat de un divorţ. Ar fi vrut să nu mai fie nimic de spus, să nu mai ştie nimic, să nu fie nevoie să se mai prefacă in faţa lui, a celorlalţi...in faţa ei...

Trăia chiar suportabil in scurtele perioade de negare, cind inceta să mai caute răspunsuri la intrebări ce n-ar fi trebuit să se nască vreodata. Se surprinse incepind să facă puţină ordine şi nu-şi putu reprima cochetăria de a-şi da cu ruj. Işi aprinse o ţigară şi o fuma nervos, gindindu-se de ce oare trebuie să se plimbe prin casă aşa aranjată, aşteptind -parcă pentru prima oară- un bărbat care o văzuse pină acum in toate felurile, care-i ştia toate chipurile.

O răscolea gindul că nu fusese in stare să facă ce fac mii de femei, să ţină cu dinţii de
căsnicie, de iubirea pătimaşă de la-nceput, de pasiunea inevitabil efemeră, destinată să sucombe la un moment dat, de nimeni ştiut, intr-o relaţie călduţă, firească, născătoare de linişte, copii, vise cuminţi, rutina. Nu, chiar nu ceruse vreodata să fie diferită, să trăiască apropieri cintate de poeţi, cu iubiri ce par infinite dar mor subit doar ca să bintuie apoi nefiresc, interzis, prin suflete chinuite.

Ii deschise uşa neştiind, pe moment, ce mască să-şi pună şi-i zimbi dintr-o pornire involuntar politicoasă in timp ce-l invită inauntru. Arăta bine, aranjat ca pentru o primă intalnire, proaspăt ras, şi ea se intrebă dacă o făcuse cu gindul să o rănească sau, şi mai rău, dacă nu era nimic premeditat. Işi povestiră, aparent relaxaţi, ce li se mai intamplaseră intre timp, nimicuri, ocolind dureros subiectul ce ar fi făcut ca măştile să cadă. In clipa aceea nu ştia ce o durea mai tare, tot jocul acela al discuţiilor sterile, sau faptul că omul din faţa ei, pe care se străduia să-l privească cu indiferenţă, ii era incă soţ.

Era nevoită să trăiască momente ce n-ar fi vrut să existe, pe care le-ar fi şters, dacă ar fi putut, cu un burete aspru, o durea neputinţa si dorinţa absurdă de a da timpul inapoi, de a schimba ceva, orice.

Incepură discuţia ocolită inutil, despre iminentul divorţ, incercind amindoi sa banalizeze subiectul, vorbind parcă despre alţi oameni, cu o detaşare amară. Il asculta privindu-i mişcarea buzelor şi a miinilor şi nu se putea concentra. Subconştientul o trăda derulindu-i imagini familiare, negind cu inverşunare prezenţa străină a omului din faţa ei. Nu cunoştea acele buze decit din săruturile pasionale de inceput, din săruturile cuminţi care brăzdau nopţile in care i se cuibărea in braţe şi nu putea, nu vroia să cunoască altfel acele miini, decit aşa cum le ştia parcă de-o viaţă, desenindu-i dulce şi abil, pe trup, promisiuni de veşnicie. Nu găsi forţa să se impotrivească cind el, pe neaşteptate, ii luă palmele intr-ale lui. O privea cu tristeţe şi ea-i simţea tremurul şi-i ajungeau la ureche vorbe fără noimă, poate scuze, poate regrete...refuza să le audă.