Promit ca nu te voi uita!

Eu m-am casatorit, din obligatie (casatorie aranjata de parintii mei), gandindu-ma ca singura nu o sa pot creste un copil, ca are nevoie si de tata. Greseala mea a fost ca nu i-am spus inainte ca sunt insarcinata, a crezut ca e copilul lui, insa cand am nascut si-a dat seama ca era prea devreme, mai ales ca era sarcina in noua luni, dupa cum a spus doctorul.

Zilele mele alaturi de el nu aveau sa fie usoare...

Am nascut o fetita frumoasa, nemaipomenit de frumoasa si care seamana leit cu tatal ei. Cand am tinut-o prima data in brate mi-am dat seama cata responsabilitate voi avea, mi-am data seama ca sunt MAMA... si ma bucuram ca Alexandru mi-a lasat asa o amintire, rodul iubirii noastre... sau al iubirii mele... Simteam ca il am mereu aproape avand-o pe fetita mea.

Intr-o zi, atunci cand fata implinea trei luni de viata, Alexandru a venit s-o vada, dar pe furis ca sa nu-l vada nimeni. A vazut-o, a luat-o in brate.... si atat.

Atunci am avut o ultima seara alaturi de el, iubirea vietii mele! Era o seara frumoasa, calduroasa si am iesit la o plimbare prin locuri numai de noi stiute, unde nimeni nu ne putea vedea. M-a plimbat in brate atunci cand o ploaie de vara a venit pe neasteptate, m-a sarutat, mi-a spus ca ma iubeste... Ce bine m-am simtit in bratele lui sub mangaierea calda a stropilor de ploaie... nu o sa pot uita niciodata! Oricat de mult m-a ranit a fost singurul barbat pe care l-am iubit vreodata. A fost cel care a stiut sa-mi rascoleasca sufletul, a stiut sa ma farmece in asa fel incat mi-am pierdut orice urma de luciditate. A fost cel care a descoperit in mine parti nestiute, ascunse si care se descopera doar atunci cand imi aduc aminte de el. Si nu in ultimul rand, a fost cel care mi-a daruit cel mai de pret cadou... copilul nostru.

Pacat ca mi-a daruit atatea si a plecat; as fi stiut sa-i multumesc toata viata pentru ele.

Camelia

---