Puterea suprema

Intr-o după masă de vară, cand oboseala işi făcea apariţia incet dar sigur, mi-am dat seama ce imi lipsea. Iubeam, dar nu eram iubită. Am rămas privind in gol. In acel moment mi-au apărut in minte toate intamplările din ultimii ani. Prima intalnire, primul sărut, primul prieten,al doilea, nunta... . Cum am putut fi atat de proastă şi de naivă? De fapt nu am fost nici proastă nici naivă, am crezut că aşa trebuie să procedez, să dau iubire, să nu cer prea mult ca el să fie mulţumit. Făceam toate astea să fie bine, pentru că aşa am fost invăţată. Aveam impresia ca dacă el e mulţumit imi merge şi mie bine, şi totul e ok. Dar de la un moment dat se purta urat şi eu nu mai ştiam ce să fac. Am inceput să spun ce nu imi plăcea, dar nu a fost bine. Am inceput să plang, dar nici aşa nu a fost bine. Mi-am dat seama că nu m-a iubit niciodată. M-a luat ca să fiu şi eu luată şi el la casa lui. M-am uitat in oglindă, arătam bine incă, făceam o groază de lucruri frumoase şi bune, caştigam mulţumitor pentru o femeie. Ce era? Ce mai trebuia să fac? M-am gandit să mai las puţin de la mine. Aveam şi eu greşelile mele, doar nu suntem perfecţi.

Apoi, in acea după masă de vară, singură in biroul meu, mi-am dat seama că nu pot fi fericită decat dacă sunt iubită. De fapt asta lipsea. Of doamne. Am ştiut tot timpul că nu mă iubeşte, dar nu am vrut să recunosc. Am zambit resemnată şi am inceput să plang. Nu plangeam pentru că nu mă iubea şi pentru că am suferit atat de mult in timp, plangeam pentru că imi dădeam seama cat de indiferent imi este. Atunci am avut puterea să recunosc ce imi trebuia şi ce aveam in suflet. Toată lumea imi spunea ce bine arăt, ce lucruri deosebite fac. Ani de zile am incercat să-l fac să vadă şi el aceste lucruri. M-am dus cu inima deschisă spre el tot timpul, m-am băgat in patul lui, am fost drăguţă şi răbdătoare, dar astea nu l-au impresionat şi nu mi-au adus fericirea. Să-l părăsesc nu puteam, copii nu trebuie să sufere din prostia părinţilor. Dar părinţii pot fi deştepţi, să işi facă viaţa frumoasă. Inainte de nuntă nu am mai vrut să mă mai mărit. Mama mi-a spus ca pot să renunţ, dar din mai multe cauze am mers inainte. Mama m-a intrebat atunci de ce nu mai vreau, iar eu i-am spus: „Nu cred că mă iubeşte”. Nici nu ştiam cată dreptate aveam. Mă gandesc de multe ori că trebuia să fac copii aceştia minunaţi care sunt alinarea sufletului meu, şi de asta am mers mai departe. Copii nu sunt de ajuns pentru a fi implinită. Sunt sufletul şi viaţa mea, dar ceva mai trebuie. Trebuie IUBIRE. Să primesc IUBIRE. Şi aici nu este vorba de iubire de copii şi părinţi e vorba de iubirea dintre o femeie şi un bărbat.