Actul sexual - un pacat?

S-ar putea sa fiu judecata gresit pentru ca am deschis acest subiect exact in aceasta perioada, dupa Paste, dar eu consider ca se poate purta o astfel de discutie in limitele decentei. Recunosc ca din momentul in care mi-am inceput viata sexuala nu am mai fost sa ma spovedesc desi inainte de aceasta mergem mereu. Acum ma simt ciudat sa merg pentru ca stiu ce discutii urmeaza sa am cu preotul. Nu stiu sigur, probabil ca depinde de persoana, dar cateva prietene de-ale mele au avut experiente destul de neplacute la acest capitol si sincer decat sa fii pus sa zici ca nu vei face ceva ce mai mult ca sigur vei repeta, mai bine nu mai mergi deloc. Ideea este sa mergem sa ne simtim usurate de pacate, nu sa ajungem sa ne simtim si mai rau si sa regretam ca am mers. Din cate am inteles orice metoda de contraceptie este considerata drept pacat, asadar chiar daca as fi casatorita tot in acelasi punct as ajunge. Nu este oare un pacat mai mare daca faci un copil si sa nu ai cu ce sa il cresti, sa nu-i poti oferi tot ce are nevoie? Pe de alta parte sunt sigura ca sunt si alte pareri privind aceasta situatie. Sunt constienta ca unele persoane sunt de acord cu atitudinea preotului, totul tine de mentalitate si de felul fiecaruia de a fi. Nu vreau sa judec pe nimeni, ci vreau doar sa prezint o situatie. Esti eliberat de pacate atunci cand te spovedesti si chiar vei face ce ai spus, nu primesti iertare si pacatuiesti in continuare cu constiinta "curata". Trebuie sa constientizam pacatul, ca realizezi ce reprezinta in ochii lui Dumnezeu si ca esti sa nu-l mai repeti sub nici o imprejurare. Preotii se uita la faptele pe care le faci, dar Dumnezeu se uita in primul rand la sufletul fiecaruia! Dumnezu il iarta pe cel care se pocaieste si vrea sa se indrepte si nu e in niciun fel marginit de niste reguli stabilite de oameni. "Esti iertat, dar sa nu mai pacatuiesti"- are curajul cineva sa dispute invatatura iertarii venite direct de la Iisus? Ar putea suna chiar ipocrit din partea mea daca nu as lua in considerare aceste cuvinte. Anticonceptionalele sunt un pacat? Ce se intampla cu cei care folsoesc prezervativele ca ca mijloc de contraceptie? In acest caz ar trebui sa fim toti condamnati ca incercam sa ne protejam.De fapt, Dumnezeu nu se va supara ca oamenii fac sex, ci pentru ca in ziua de azi se pune accent prea mult pe sex si nu pe IUBIRE! Pana la urma Dumnezeu trebuie sa ne ierte si nimeni altcineva… Veris N-am sa uit niciodata unul din cursurile de embriologie din primul an de facultate in cadrul caruia ni se explica detaliat modul in care se formeaza copilul incepand din momentul in care spermatozoizii patrund in tractul genital feminin si pana la nastere. Profesorul s-a oprit din explicatii si ne-a intrebat "Voi ce credeti? In ce moment putem considera ca savarsim un pacat? Oare prezervativul nu impiedica un act divin?". Am fost intotdeauna indragostita de copii, am visat inca din copilarie la momentul in care voi fi mama si astept in continuare plina de entuziasm momentul potrivit pentru a trai acest miracol - fiindca este fara doar si poate un miracol sa dai viata, iar noi, femeile, suntem cu adevarat binecuvantate cu acest dar. Ceea ce vreau sa punctez este ca in ciuda faptului ca imi doresc copii, nu sustin absurdul. Exista un moment potrivit pentru orice in viata. Daca iti incepi viata sexuala la 18 ani (sa spunem ca ar fi o medie... rotunjita), este putin probabil sa fii pregatita pentru a fi mama inca de la aceasta varsta frageda. Prezervativul, anticonceptionalele si alte cateva metode de contraceptie au aparut odata cu evolutia umana. Daca in urma cu 100 de ani (sau poate mai putin) era perfect normal sa fii casatorita la 18 ani, astazi esti privita cu suspiciune. Pentru a supravietui in lumea moderna trebuie sa iti finalizezi niste studii, sa dobandesti un echilibru si o independenta financiara si nu sa dai nastere unui copil pe care sa il cresti in beciul unui bloc cu pufuleti si apa chioara. Nu sustin avortul, mai mult, sunt impotriva acestuia, insa refuz sa cred ca metodele contraceptive sunt egale cu intreruperea de sarcina. Totusi, nu cred ca Dumnezeu ar vrea sa vada un copil murind de foame. Acum ceva timp am primit un email cu urmatoarea intrebare: "Sa presupunem ca stii o femeie insarcinata care deja are 8 copii. Trei dintre ei sunt surzi, doi sunt orbi si unul este dezechilibrat mintal. Femeia are sifilis. Ai sfatui-o sa faca un avort?". In josul paginii scria: "Daca ai raspuns afirmativ, tocmai l-ai omorat pe Beethoven." Este desigur doar un exemplu, insa merita retinut. Problema are atat de multe fete incat este dificl de stabilit o concluzie. Cred ca intr-un final, este optiunea fiecareia dintre noi. Din punctul meu de vedere, metodele de contraceptie sunt un "compromis" rezonabil... insa poate ca gresesc. Oana

---