Setari Cookie-uri

Secretul meu amar, mama!

Iata scrisoarea unui suflet aproape pierdut! Este un strigat de ajutor! Copilaria e fundatia pe care mai apoi noi ne construim personalitatea! Daca avem norocul sa gasim oameni si iubiri care sa ne sprijine (la propriu si la figurat!) numai atunci nu suntem daramati cu totul! Cititi cata biciuire tacuta a putut suporta un suflet de femeie! Si ca ea am mai intalnit cazuri. In cazul de fata eliberarea de marea trauma e moartea! Toti suntem daramati cand ne mor mamele, o literatura intreaga scrie durerea asta unica si nu stim o viata, cum sa ne oblojim rana mereu proaspata a mortii unui parinte!

Iata scrisoarea unui suflet aproape pierdut! Este un strigat de ajutor! Copilaria e fundatia pe care mai apoi noi ne construim personalitatea! Daca avem norocul sa gasim oameni si iubiri care sa ne sprijine (la propriu si la figurat!) numai atunci nu suntem daramati cu totul! Cititi cata biciuire tacuta a putut suporta un suflet de femeie! Si ca ea am mai intalnit cazuri. In cazul de fata eliberarea de marea trauma e moartea! Toti suntem daramati cand ne mor mamele, o literatura intreaga scrie durerea asta unica si nu stim o viata, cum sa ne oblojim rana mereu proaspata a mortii unui parinte! M-a daramat suferinta acestei femei pe care am incurajat-o sa se desprinda de copilaria, in cazul ei dureroasa - incercand sa-i scrie celei care a ranit-o cel mai mult prezenta scrisoare! Este unica ei zbatere... pentru ca, dupa cum spune si ea, n-a avut niciodata aripi, decat in gand, acum, paradoxal, odata cu moartea mamei sale! Si-a dat singura nastere la propria viata! Eu,ca psiholog, nu am facut decat sa-i incurajez dorinta ei de a invata iertarea si de a incerca sa se iubeasca mai intai pe sine. Cu acordul ei, aceasta scrisoare are tot dreptul sa ajunga la voi - acest lucru face parte din ceea ce ne pregatim cu totii sa-i oferim, intelegerea si dragostea de care n-a avut parte! Cred ca e un unic caz acesta! Moartea sa nasca un om... Scrieti-i un gand, nici nu stii cat sens ii poate da iubirea voastra si litera cu care scrieti! Psiholog Daniela Parvu, psihologdana@yahoo.com Scrisoare mamei mele! N-am putut niciodata sa-ti spun ce voiam sa spun! Ori ai fi zis ca-s prostii sau simplu, n-aveai niciodata timp pentru mine! Acum am nevoie sa strig lumii ca ai murit! E o eliberare si nu o durere! N-am fost niciodata fata ta, eu din cand in cand, voind sa te bucur mereu, te-am considerat mama! Am crezut ca moartea poate ierta totul! Iata ca... ma doare, dar nu pot sa spun ca te-am iertat! Probabil ar trebui sa ma nasc inca odata ca sa pot face acest lucru! Cuvantul MAMA e un fel de calcaiul lui AHILE pentru mine! E dureros, e mai dureros sa o ai si sa fii pentru ea, o straina... N-am simtit niciodata dragostea ta, uneori ma amageam spunandu-mi seara la culcare, plangand cu ochii in tavan. Cat imi doream sa mor, sa inchid ochii si sa nu ma mai trezesc! Alteori te purtai cu mine atat de rau incat ma simteam numai o sluga buna de munca. Nici astazi nu stiu cum, copil fiind, nu mi-am luat zilele!
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
7 Mai 2007
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.