Setari Cookie-uri

6 lucruri pe care trebuie sa le eviti daca vrei sa ai prieteni la job

Prieteniile intre colegii de la job asigura o atmosfera mult mai vesela, mai productiva si mai originala la locul de munca.

Unii oameni, atunci cand vorbesc despre locul de munca, se limiteaza la a-si indeplini atributiile din fisa postului si considera ca nu este cazul sa isi faca prieteni in anturajul de la job. Acest lucru nu este neaparat o greseala per se, insa a dezvolta o relatie de prietenie cu oamenii cu care muncesti poate duce in timp la experiente mult mai satisfacatoare in aceasta sfera.

job Foto: racorn, Shutterstock

Desi mentalitatea “imi fac treaba si apoi plec acasa” functioneaza pentru multi angajati, adevarul este ca poti avea parte de multe beneficii daca lucrezi alaturi de oameni pe care ii placi si care te plac, si nu putini sunt cei care au refuzat pozitii mai bine platite pentru a ramane alaturi de echipa cu care s-au format si alaturi de care se simt cel mai bine. Prieteniile intre colegii de la job asigura o atmosfera mult mai vesela, mai productiva si mai originala la locul de munca. Pana la urma nimeni nu vrea sa petreaca 8 sau mai multe ore pe zi in compania unor oameni pe care ii displac. Insa iata de ce anume trebuie sa te feresti daca vrei sa ai prieteni la serviciu:

Citește și:

1. Refuzi sa ii ajuti pe ceilalti

Daca “Nu-I treaba mea!” este mantra ta preferata, atunci vei fi imediat catalogat/a ca fiind cu nasul pe sus si vei avea anumite deficiente la capitolul “amicitii”. Este adevarat ca nu trebuie sa iti ajuti colegul, insa daca o faci, te vei asigura de recunostinta sa pe termen lung. Un pic de ajutor poate fi o considerat o forma de intelegere, cooperare si bunavointa care pot conduce la o frumoasa relatie de prietenie dincolo de usile de sticla ale cladirii de birouri.

2. Respingi imediat ideile celorlati

Este necesara o doza de diplomatie atunci cand trebuie sa spui celuilalt ca nu iti este pe plac ceea ce a propus. Inainte de a o respinge propriu-zis, acorda-i credit si respecta faptul ca a investit efort in ideile sale. In acest mod, chiar daca ideea prezentata va fi respinsa, colegul/colega va realiza ca ii respecti suficient de mult incat sa te gandesti la ceea ce au realizat, inainte sa le propui o alternativa. Nu subestima niciodata cat este de important sa iti tratezi colegii cu respect. respectul face minuni la locul de munca!

Citește și:

3. Sari peste conversatiile informale

Daca eviti sa stai de vorba in pauze, la cafea sau la tigara (dupa caz) cu colegii, nu te face in mod automat un angajat mai productiv. Multi dintre manageri considera ca intelegerea dintre angajati este la fel de importanta precum performantele profesionale. Iar o buna intelegere se mentine cu ajutorul micilor conversatii relaxate, informale. Intreaba-ti colegii cum si-au petrecut week-end-ul, unde isi vor petrece concediul sau ce le mai fac copiii. Cateva momente acordate celuilalt au implicatii mari pe termen lung.

4. Te plangi prea mult

Odata cu influenta social media in vietile noastre, poate fi extrem de tentant sa isi versi frustrarile si sa te plangi de angajator sau colegi pe platformele de socializare. Insa nu o face! Acestea pot deveni vizibile pentru firma sau, posibil, viitorul angajator, si iti va fi foarte greu sa castigi respect sau chiar sa iti pastrezi job-ul, daca ajungi sa fii cunoscut/a ca o persoana care se plange in mod constant de colegi sau serviciu. In plus, ii poti inhiba pe ceilalti sa se apropie de tine, pentru ca, desi este posibil ca si ei sa simta la fel, cine isi doreste sa isi petreaca timpul cu un nemultumit cronic si extrem de vocal? Concentreaza-te asupra aspectelor pozitive si astfel vei putea dezvolta niste relatii care sa existe in viata ta si dupa ce ai plecat de la birou sau chiar ai schimbat locul de munca.

Citește și:

5. Ai momente cand esti vulgar/a

Daca vrei sa fii placut/a si sa ai prieteni la job, ai grija la vocabular si evita cuvintele porcoase, bancurile deplasate sau injuraturile, indiferent cate motive consideri ca ai avea sa iti versi naduful. De obicei, persoanele extrem de vocale si cu un limbaj agresiv au dificultati in a-si crea relatii de prietenie la serviciu. Unul dintre motive este acela ca un vocabular nepotrivit submineaza orice urma de autoritate si chiar acceptare din partea colegilor. Invata cum sa fii profesional/a si cum sa iti exprimi frustrarile cu demnitate, pentru a-ti maximiza sansele de a-ti face prieteni la locul de munca.

6. Iti sabotezi colegii

Daca ii vorbesti pe la spate, le incurci in mod deliberat proiectele sau le impiedici sansele la o promovare, sunt sanse extrem de mari sa fii o persoana evitata de toata lumea la birou. Nu trebuie sa uiti ca aceleasi caracteristici si comportamente care te fac un bun prieten, te califica si ca un bun angajat. Respectul, profesionalismul si increderea in chestiunile legate de serviciu ii determina pe ceilalti mult mai usor sa te includa in cercul lor social.

Citește și:

Foto prima pagina: Minerva Studio, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
7 Ianuarie 2016
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.