Craciunul copilariei

Haideti sa uitam pentru cateva momente de toate supararile, grijile si nervii pe care, in mod inevitabil, ni le aduc Sarbatorile impreuna cu bucuria. Sa uitam sa acuzam comercializarea Craciunului intr-o discutie despre ce a fost demult.

Pentru cateva momente am sa las doar copilul din mine sa vorbeasca pentru ca mi se face dor de el intotdeauna in preajma sarbatorilor. Daca urmatoarele randuri par naive, imaginati-va ca au fost scrise de un copil vesnic, care sta ascuns in sufletul meu si pe care sper sa reusesc sa-l pastrez in sufletul meu mereu, pentru ca el imi face viata mai frumoasa.

De cand ma stiu Craciunul este sarbatoarea mea preferata. In copilarie ii simteam spiritul inca din noiembrie. Tin minte ca stateam cu nasul lipit de geam si ma rugam sa inceapa sa ninga. In fiecare nopate cand observam ca cerul era rosu saream din pat si fugem la fereastra convinsa ca voi vedea fulgi cazand si zapada aceea alba si minunata impodobind curtea din fata blocului.

Dintr-un motiv pe care nu reusesc sa-l identific, pentru mine Craciunul a insemnat intotdeauna zapada multa si frig aprig, miros de portocale si seri petrecute afara cu ceilalti copii construind oameni de zapada sau facand concurs cu saniuta.

Cand eram mica mama mea nu ne lasa sa mai stam afara dupa ce se intuneca, desi iarna era inca devreme cand intunericul punea stapanire pe oras. Cei mai frumosi ani ai copilarei am locuit intr-un bloc situat in centrul orasului si aveam vedere catre bulevardul frumos luminat, iar in spatele blocului era destul spatiu sigur in care ne puteam juca. Cu toate acestea daca incepea sa ninga dupa lasarea intunericului, eu si fratele meu o asaltam pe mama cu rugaminti fierbinti sa ne dea voie sa iesim putin in zapada. Probabil acelasi lucru il faceau si ceilalti copii pentru ca in timp record, din clipa in care incepea sa ninga, ne strangeam cu totii in fata blocului cu ochi mariti de incantare si imprastiind exclamatii in stanga si in dreapta. Nu era prima zapada din an, poate nici macar prima ninsoare a acelei saptamani, dar pentru noi era de fiecare data un moment magic.

Era o placere sa stim ca suntem in vacanta, ca putem sa ne petrecem ziua jucandu-ne in zapada. Inca mai tin minte senzatia aceea de durere fierbinte care-mi cuprindea mainile, picioarele si nasul cand ajungem in sfarsit in casa. Tin minte ca ne scotea mama pe scara ca sa ne scuturam caciulile si hainele de zapada, apoi le punea la uscat deasupra sobei ca sa putem sa le imbracam mai tarziu cand ieseam din nou la joaca.

---