Octombrie este luna in care vorbim despre Cancerul de san, iar nevoia unui marcaj calendaristic se datoreaza nu atat vreunui con de umbra dimprejurul bolii, cat incapatanarii noastre de a amana confruntarea cu asa ceva. Nu are rost sa va tin predici pe tema cauzei de culoare rozalie, asta e punctul forte al vedetelor filantroape sau surpavietuitoare – Christina Applegate de exemplu. In afara de purtat bratara/panglica si facut controlul, alte indemnuri cat de cat originale nu isi au locul in discutia asta. Pe de alta parte, tergiversarea in sine este o realitate mult mai raspandita, pe care mai usor o luam in colimator si peste picior – fie si doar pentru ca lumea capitalista si subrezita de criza nu prea mai stie de gluma, de timp liber si de taiat frunza la caini.
In America, una din patru persoane se declara suferinda de... amanare cronica! Tergiversarea ne pune bete in roate pana si pe plan personal: cand amanam luarea receptorului in mana dupa o prima intalnire de bun augur, cand ne gasim de trebaluit prin casa numai pentru a nu trece la facut ordine in viata – acest gen de auto-sabotaj creeaza dependenta, cu atat mai mult cu cat activitatile de umplutura (televizor, calculator, shopping!) sunt ele insele clasate drept vicii. De ce preferam sa ne ocupam cat mai mult timp cu activitati triviale in loc sa-i dam de cap sarcinii cu nivel inalt de dificultate si/sau termen limita? Este vorba de un amestec de factori, dar poate ca niciunul mai convingator decat evitarea obligatiei.
Cand aveam de scris eseuri pentru scoala, oricat de interesanta ar fi fost tema care trebuia abordata, impingeam momentul “sumo” – eu corp la corp cu hartia alba – pana in creierii noptii. Obligatia taie cheful in orice situatie, de la munca la sex, e un prag psihologic pe care nu il putem depasi decat indepartand cu totul, cu forta, eticheta imperativului “trebuie!”. Norocul (sau napasta) societatii de azi este ca are la dispozitie, sub inselatorul titlu “entertainment” sau “hobby”, tot felul de modalitati de a-si taia singura craca de sub picioare. In loc fruntas, Internetul. Orice internaut care se respecta este versat in navigarea din site in site, sau, in varianta importata, “surfing”. De exemplu:
In America, una din patru persoane se declara suferinda de... amanare cronica! Tergiversarea ne pune bete in roate pana si pe plan personal: cand amanam luarea receptorului in mana dupa o prima intalnire de bun augur, cand ne gasim de trebaluit prin casa numai pentru a nu trece la facut ordine in viata – acest gen de auto-sabotaj creeaza dependenta, cu atat mai mult cu cat activitatile de umplutura (televizor, calculator, shopping!) sunt ele insele clasate drept vicii. De ce preferam sa ne ocupam cat mai mult timp cu activitati triviale in loc sa-i dam de cap sarcinii cu nivel inalt de dificultate si/sau termen limita? Este vorba de un amestec de factori, dar poate ca niciunul mai convingator decat evitarea obligatiei.
Cand aveam de scris eseuri pentru scoala, oricat de interesanta ar fi fost tema care trebuia abordata, impingeam momentul “sumo” – eu corp la corp cu hartia alba – pana in creierii noptii. Obligatia taie cheful in orice situatie, de la munca la sex, e un prag psihologic pe care nu il putem depasi decat indepartand cu totul, cu forta, eticheta imperativului “trebuie!”. Norocul (sau napasta) societatii de azi este ca are la dispozitie, sub inselatorul titlu “entertainment” sau “hobby”, tot felul de modalitati de a-si taia singura craca de sub picioare. In loc fruntas, Internetul. Orice internaut care se respecta este versat in navigarea din site in site, sau, in varianta importata, “surfing”. De exemplu:
Kudika pe Facebook
Kudika pe Google+
Kudika pe Twitter
Kudika prin Rss