Trimis de doralina la 14 Februarie 2008, ora 10:17
te inteleg perfect....am nunta in septembrie si nu am incetat sa ma intreb daca nu cumva fac o greseala!
nu pot da inapoi, nu stiu de ce...
simt ca nu avem nimic in comun, ca nu ma iubeste si ca obisnuinta s-a instalat deja, mult mai devreme...
cei trei ani mi se par cat treizeci...
il iubesc, dar cred ca imi doresc mai mult...
sunt intr-o dilema si sincer articolul tau ma face sa ma gandesc serios la ce ar trebui sa fac...
doar ca imi este teama sa nu-i ranesc pe cei din jur...atat.
si nu vreau sa ajung sa simt atunci ce simti tu acum...
E normal și chiar indicat să tegândești nu de 2 ci de 100 de ori înainte de a spune da. Părerea mea, și o spun din experiență, este că dacă cel cu care te căsătorești nu e acel UNUL, al tău, relația se va transforma într-o rutină împovărătoare. Esti convinsa suta la suta ca el e? Fă-o! Dacă nu, mai gândește-te...Dacă poți răbda o viață searbădă, în care lucrurile "nu se leagă", atunci...
Trimis de oanaadrya la 16 Februarie 2008, ora 16:48
servus!!!
am intrat din intamplare pe acest site, dar il gasesc interesant. am citit cateva din marturisile voastre.
parerea mea despre subiectul deschis vine strict din propria experinta. consider ca in momentul in care te implici intr-o relatie si ai gasit la barbatul de langa tine calitatile esentiale pe care le cauti la un om langa care o sa-ti petreci viata, calitati care te-au determinat sa-l consideri asa, trebuie sa lasi totul deoparte si sa fii doar tu cu el.... "trebuie" e mult spus, nu sunt nimeni sa spun "trebuie" dar cred k asa e mai bine.... ce a fost al mama acasa "A FOST"
eu sunt impreuna cu sotul de 6 ani, 4 ani am locuit impreuna, iar de 6 luni suntem casatoriti... si eu si el am hotarat sa lasam in "acasa" la mama ce a fost acasa la mama si sa ne facem propria viata... ca masura de precautie in privinta asta am si hotarat sa nu ne stabilim in acelasi oras cu ai nostri... am venit impreuna la facultate, am locuit impreuna si ne-am format o viata noua.
fara a incerca sa jignesc pe nimeni, artoclul "imi pare rau ca am spus da" imi descrie o fata care inca nu s-a detasat de viata de la mama si tata si care nu era ink pregatita sa faca pasul asta... probabil parintii tai ti-au oferit tot ce ai vrut tu inclusiv lucruri pe care sotul tau nu ti le ofera... dar i le-ai cerut? ai vb cu el despre ce te macina...
si noi am trecut in perioada de pregatire a nuntii prin moemnte groaznice, nervi, discutii, sa nu mai zic k noaptea nuntii a fost mai mult pentru invitati nu pentru noi, dar lucrurile au revenit la normal... asa este o nunta cand o pregatesti tu cu el... nu imi pare rau pt ca e mai bine asa... pe propriile naostre forte...acum nici ai lui nici ai mei nu pot reprosa vreodata ca ne-au ajutat extraordinar de mult, bieninteles ca am avut sprijin din am bele parti dar in esenta noi am facut totul
observand ca ma pierd in detalii, o sa repet ideea pentru care am inceput acest: in viata unui cuplu nu trebuie sa intre nimeni: nici mama, ncii tata, nici amintiri, doar palnurile voastre pt viitor, asta leaga un cuplu: lucruri pe care planuiti sa le faceti impreuna, nu regretele dupa un trecut minunat care oricum nu mai este....
Foarte adevarat dar mentalitatea romaneasca este diferita. Nu ma refer la acest articol, dar in general am observat ca acele cupluri civilizate care se respecta prea mult pentru a-si spala rufele in public, sunt suspectate de aroganta etc...Toate cele bune
Kudika pe Facebook
Kudika pe Google+
Kudika pe Twitter
Kudika prin Rss
nu pot da inapoi, nu stiu de ce...
simt ca nu avem nimic in comun, ca nu ma iubeste si ca obisnuinta s-a instalat deja, mult mai devreme...
cei trei ani mi se par cat treizeci...
il iubesc, dar cred ca imi doresc mai mult...
sunt intr-o dilema si sincer articolul tau ma face sa ma gandesc serios la ce ar trebui sa fac...
doar ca imi este teama sa nu-i ranesc pe cei din jur...atat.
si nu vreau sa ajung sa simt atunci ce simti tu acum...