Ultima vizita
2011-07-19
Trimite prin Y!MSex: feminin
Varsta: 24 de ani
Localitate: Craiova
Activitate
al_brain nu are notificari in momentul de fata.Blog (0 posturi)
al_brain nu are nici o inscriere pe blog.Citat favorit
necompletatFilme favorite
necompletatCarti favorite
necompletatFormatii favorite
necompletatMelodii favorite
necompletatPrietenii lui al_brain
al_brain nu are nici un prieten adaugat!Comentarii pe forum
al_brain a scris pe forum de 3 ori de la 25 Iunie 2008, avand o rata medie de 0 posturi pe zi.-
Topic: poate fi numita relatie sau nu???
18 Ian 2010, 14:33
Da...intr-adevar nu am dat toate detaliile problemei...ma gandeam ca unele lucruri se pot citi si printre randuri. Pentru a nu mai lungi vorba prea mult si a nu puncta doar defectele partenerului o sa va spun cate ceva si despre cum sunt eu si ce ar putea sa genereze conflictele dintre noi...
Momente mai intime in care el doreste sa se apropie de mine exista aproape zilnic insa eu, NU STIU DE CE(asa simt), incerc sa le evit aproape de fiecare data si sa ii distrag atentia spre alte activitati. Atunci cand nu reusesc sa evit astfel de momente de aporpiere trupeasca, si simt si eu o placere mai intensa de a ma apropia de intimitatea lui, totul dureaza destul de putin si NICIODATA nu are o finalitate din punctul de vedere al unei relatii sexuale...Pe mine ma deranjeaza foarte tare lipsa lui de experienta si stangacia comportamentului din intimitate, si fiind deranjata de aceste inconveniente de aici porneste si REFUZUL MEU CATEGORIC de a mai continua orice fel de apropiere in acele momente...pur si simplu nu mai am chef si placere pentru nici un fel de relatii intime. Atunci el se resemneaza, nu mai insista si nici nu incearca altfel de comportament.
Astfel de situatii, care s-au repetat o data, de doua ori, de trei ori,....devenind o obisnuinta de-a lungul relatiei noastre au dus la descoperirea faptului ca el se MASTURBEAZA...nu are rost sa explic cum am descoperit acest lucru...important e ca l-am descoperit, el a recunoscut ce face iar pe mine m-a deranjat FOARTE TARE...
Sunt momente cand il urassc si simt ca as vrea sa-l pedepsesc in cel mai aspru mod pentru nemultumirile pe care mi le provoaca si sunt momente cand cred ca el ar fi totul pentru mine daca s-ar SCHIMBA.
Am vorbit si noi in nenumarate randuri despre aceste probleme, insa, in general, orice s-ar zice SCHIMBAREA ESTE FOARTE GREA...singura concluzie ar fi ca am avea nevoie de un psiholog.
-
Topic: poate fi numita relatie sau nu???
24 Dec 2009, 13:08
10x pentru atentia acordata mesajului postat de mine...
Poate o sa reusesc sa ma mobilizez vreodata, si preferabil ar fi cat mai repede, sa renunt la tot ce am trait pana acum.
Sincer, acum, in prag de Craciun, ma cuprinde si un sentiment de mila fata de el, care la acest moment nu stie nimic din gandurile mele...sunt sigura ca ar suferi foarte mult daca l-as lasa pe neasteptate...
Ca sa nu se inteleaga gresit, noi parem pentru cei din afara CUPLUL PERFECT - material avem tot ce ne trebuie, disimulam foarte bine in fata celorlalti o legatura foarte stransa si afectuasa iar ca fizic suntem foarte potriviti(dupa cum zic toti cei care ne cunosc)...ceea ce ne lipseste cu desavarsire este acea pasiune intima, dincolo de saruturi, care ar trebui sa existe intr-un cuplu(eu nu sunt multumita niciodata de cum procedeaza el in intimitate iar el nu insista si nu schimba nimic in comportamentul lui) - asta fiind partea din culisele acestei "relatii perfecte"... -
Topic: poate fi numita relatie sau nu???
7 Dec 2009, 17:22
De-a lungul timpului am citit pareri foarte interesante pe acest forum si m-am gandit ca poate sa imi ofere si mie cineva o sugestie buna referitor la problemele de viata cu care ma confrunt.
De aproximativ 4 ani ma aflu intr-o "relatie" cu baiat si constat ca problemele se agraveaza din ce in ce mai mult si nu mai stiu ce pozitie sa iau.
Ca sa intelegeti mai bine de unde provin nemultumirile, o sa incerc sa punctez intr-un rezumat esentialul. Sper sa fiu cat mai obiectiva in relatare...
Aceasta relatie a inceput cand eu aveam 18 ani si eram inca la liceu. Pe atunci eram foarte curioasa sa aflu cum e sa traiesti permanent langa un baiat si sa ai o relatie cu acesta.
Am observat inca de pe atunci ca nu prea are initiativa, insa dorindu-mi atat de mult sa ma aflu intr-o relatie am trecut peste acest "mic detaliu".
Cu toate ca nu locuia cu ei(el fiind student intr-un alt oras), parintii lui s-au opus oarecum relatiei dintre noi pentru ca ne aflam la o distanta de 500 de km iar el venea lunar la mine si acest lucru era costisitor.
Cu toate astea, am pastrat relatia si 1 an am avut: discutii pe mess, convorbiri la telefon, intalniri o data pe luna.
Acum urma ca eu sa vin la facultate. Ma asteptam ca prietenul sa imi ofere sprijinul in privinta asta si sa imi propuna sa stam impreuna insa nu a facut acest lucru. Atunci l-am intrebat eu iar el mi-a zis ceva de genul: "se mai pune problema, normal ca o sa locuim impreuna". Atunci, m-a deranjat foarte tare ca initiativa nu a fost din partea lui, insa am trecut peste acest lucru.
Dupa cum ziceam ne-am mutat impreuna iar eu am inceput sa urmez cursurile unei facultati. Initial am locuit inca cu cineva in apartament iar mai apoi, tot la initiativa mea, ne-am mutat singuri.
De 4 ani suntem impreuna(un am nu am stat efectiv aproape dar de 3 ani locuim in aceeasi camera, acelasi pat) si nu s-a intamplat nimic intre noi(sex, dragoste, luati-o cum vreti).
El este cu cativa ani mai mare ca mine si initial imi spusese ca a mai avut o relatie, cu tot ceea ce implica ea, dar nu a mers. Ulterior mi.a marturisit ca nu s-a culcat cu fata respectiva pentru ca nu ar fi vrut ea. Probabil asa zice si de mine: ca nu vreau eu.
Cert este ca nu se mai poate asa. El este un om care nu are initiativa in aproape nimic din ceea ce ar implica o relatie de cuplu, si cu toate ca la un moment dat consideram acest lucru un avantaj(ca e un tip maleabil, ca pot sa conduc lucrurile cum vreau eu) acum am ajuns la capatul rabdarilor.
Nu stiu ce sa fac. Locuind atata timp cu el si impartind si masa, si pat, si casa imi vine foarte greu sa il las. Totodata sunt constienta ca in stilul acesta nu poate fi normal sa locuim ca 2 prietene...
Sunt sigura ca este si vina mea, un motiv ar putea fi ca l-am respins de cateva ori la inceput cand a vrut sa se apropie de mine...
Mi-ar placea sa intru in alta relatie dar nu cred ca as mai putea avea incredere intr-un baiat...Cu acest individ cu care sunt acum am incercat sa comunic, sa-i explic, sa vorbim si doar din partea mea este interesul cel mai mare.....el nu face nimic decat sa ia o atitudine de indiferenta si sa spuna ca totul o sa fie bine dar in relitate nu se rezolva nimic...
Nu credeam, atunci la 18 ani, ca o relatie poate fi atat de naspa, de plictisitoare si de tampita. Daca banuiam acest lucru nu as fi miscat nici un deget ca sa fiu langa un baiat. Cu toate ca parintii mi-au spus ca ma grabesc, nu am ascultat iar acum regret enorm pentru ca mi-am pierdut libertatea si imi este atat de greu sa o recuperez...si cel mai rau e ca acum nici nu stiu ce e mai bine pentru mine
Acum sincer nu stiu ce e mai rau...sa ai un prieten golan care sa te insele si sa nu stii de unde vine acasa, sa nu ai deloc sau sa fi in situatia mea?
Kudika pe Facebook
Kudika pe Google+
Kudika pe Twitter
Kudika prin Rss