Setari Cookie-uri

PROPUNERI PENTRU CAPITOLUL II

PROPUNEREA MEA PENTRU CAP. II
Cap. II

Afara incepuse sa ploua din ce in ce mai tare, dar Maya pasea printe picurii grei ce cadeau din cer ca si cum s-ar fi plimbat printr-o gradina udata de razele soarelui iar ingerii ar fi aruncat din cer cu flori de iasomie asupra ei.
Gandul la cei dragi, la mama care o incurajase mereu si care o ajutase sa treaca peste multe momente dificile in viata, tatal ei care o sprijinise atunci cand era adolescenta si nu stia prea bine ce vrea sa faca in viata, ce drum sa urmeze, el aratanadu-i calea pe care si el, si bunicul ei, tatal sau, o urmasera si pe care si ea, credea el, o mostenise: sa lucreze pentru oameni, sa incerce sa le salveze vietile, sa fie un mic Dumnezeu pentru ei, si anume in domeniul medicinei, sa fie doctor chirurg. Si mai era Boby, iubitul, prietenul, ajutorul ei in momentele de neliniste, de restriste, cel ce o imbarbata si ii spunea mereu ca e desteapta, frumoasa, ambitioasa si ca o sa reuseasca pana la urma ce si-a propus.
In timp ce mergea prin ploaie incercand sa gaseasca un taxi care sa o duca acolo unde nu ar fi vrut sa mearga in condititiile zilei de azi, dar care, totusi, era singurul loc in care amintirile ramasesera singura punte de legatura intre ea si cei dragi, isi dadu seama in ce hal era si ca era singura pe strada, nimeni si nimic prin preajma, ploua cu galeta iar din cer razbateau linii de foc ucigatoare. Atunci realiza ca era sinucidere curata sa mai umble pe strada in conditiile astea si ca atat parintii, cat si Boby nu ar fi fost de acord ca ea sa rataceasca ca o nebuna pe strazile inundate de ape fara sa schiteze cel mai mic gest ca i-ar pasa de urgia de afara. Ei nu ar fi fost de acord cu aceasta situatie, asa ca trebuia sa faca ceva. Dar ce ? Unde sa se indrepte, pentru ca nu stia sigur unde se afla. Cui sa ceara ajutorul daca nu era nici tipenie de om pe strazi ? Nici macar o vietate cat de mica, vreun caine vagabond, ceva… Era intr-o situatie de impas, situatie din care de obicei o scotea intotdeauna tata lei. Dar el nu mai era acolo sa o ajute, nu mai era decat in cer, de unde sigur o privea si spera sa faca ceva sa iasa din situatia creata.
Vazu la vreo 30 metri o lumina. Lumina insemna caldura, iar ea avea nevoie de caldura acum mai mult decat oricand. Se indrepta spre ea. Era un magazin micut. Spera sa gaseasca pe cineva inlauntru. Dar, spre dezamagirea ei pe usa era placuta INCHIS. Se uita in jur. Nimic pe o raza de 50 de metri nu se mai vedea miscand. Isi dadu seama ca se afla undeva la marginea orasului, acolo unde lumea de obicei sta mai mereu ascunsa, iar daca vrei sa o cauti cu lumanarea aici ar fi locul ideal. Ea era aici. Noroc ca se adapostise sub copertina magazinului iar ploaia nu o mai biciuia asa de tare.
Ii veni ideea sa isi scoatra telefonul din buzunarul jachetei si sa incerce sa o sune pe prietena ei cea mai buna, Nely. Dar se pare ca destinul era impotriva ei astazi, telefonul nu avea semnal si aproape ca se descarcase complet. Se ghemui incet langa magazin, ca sa se mai incalzeasca putin. Simti bratele calduroase ale lui Boby incolacindu-se in jurul ei. Era placut. Gemu incet.
Apoi o rafala de vant o trezi la REALITATE. Nu era Boby, era doar vantul si ploaia care nu mai oprea de parca voia sa vesteasca sfarsitul lumii. Cazu iar in deprimare, hainele ii erau ude si ii era frig. Incepu sa tremure. Apoi… auzi pasi. Se uita pe strada, dar nu era nimeni. Deodata, usa magazinului de care ea se rezema se deschise iar ea aluneca la picioarele unui om. Lesina.
Cand se trezi era pe o canapea rosie, infasurata intr-o patura groasa de lana. Se uita in jur. Nimeni. Dadu sa se ridice si constata ca era dezbracata. Isi infasura patura in jurul corpului si incepu sa-si caute hainele prin camera. Auzi galagie. Se indrepta spre usa, o deschise si ajunse intr-un hol. Din camera alaturata se auzeau zgomotele. Cu pasi mici si inima batandu-i in piept se apropie de usa. Isi facu curaj. Trebuie sa fie un om bun, din moment ce m-a salvat, isi zise.
Apasa clanta de la usa bucatariei, caci o bucatarie era acea camera. Usa scartai si se deschise usor. Si… deodata Maya se trezi in fata cu… Boby. Lesina.
Nu stiu cat statuse inconstienta, dar cand se trezi vazu un barbat aplecat asupra ei, care ii masa tamplele cu un prosop ud si ii tot dadea sa miroasa nu stiu ce saruri dintr-o sticluta. Se ridica. Se uita mai bine si vazu ca nu era Boby, dar semana atat de bine… parul negru ca de abanos, iar ochii albastrii precum cerul senin te faceau sa te pierzi in limpezimea lor. O voce blanda o intreba daca este bine. Ea dadu din cap ca da. Apoi barbatul se intoarse si o intreba daca ii este foame. Foame ii era asa ca accepta mancarea pe care el i-o pusese in fata. Incepu sa manance in timp ce se uita nedumerita la necunoscutul acesta si incerca sa isi aminteasca cum ajunsese aici, fata in fata cu el. Apoi isi aminti. Telefonul… Spitalul… Ratacirea ei prin ploaie… Magazinul… Lesinul… Canapeaua…. Si acum barbatul acesta frumos si cald care semana atat de mult cu Boby…Si mancarea.
Incepu sa se simta mai bine, mai confortabil. Manca tot din farfurie, apoi goli si ceasca de cafea pe care i-o intinse necunoscutul. Dadu sa se ridice si isi aduse aminte ca nu are decat patura de lana pe ea. Se uita la el. Se privira in ochi, apoi el rupse tacerea si ii spuse ca in timp ce ea dormea, ii spalase el hainele si i le uscase.
- Lipsesc putin, ma duc sa iti aduc hainele din dormitor. Pana atunci mananca acest mar, contine vitamine si tu se pare ca ai nevoie.
Ea nu reusi sa ingane decat un multumesc. Inca nu se trezise la realitate. Se afla intre vis si aceasta. Nu-si dadea seama exact despre situatia in care era dar se simtea bine. Dupa ziua de ieri, caci trecuse o zi de la vestea care ii zguduise viata, era singurul moment in care se simtea bine, se simtea in siguranta, era la caldura, si era protejata de un barbat fermecator.
Musca din mar. Era gustos, usor dulce-acrisor asa cum era si viata. Se gandi ca o sa mearga inainte, o sa se inceapa facultatea si o sa ajunga un medic renumit, iar tatal ei si mama sa ar fi mandri de ea. Se gandi ca o sa fie bine, ca trebuie sa lupte si sa mearga mai departe. Iar barbatul acesta, ii rascolise simturile care in ultimele 24 de ore se pare ca ii lipsisera cu desavarsire. Oare cine e ? Cum il cheama ? Cu ce se ocupa ? Erau intrebari la care trebuia sa afle raspuns. Si o sa afle imediat ce isi va primi hainele si vor putea sa discute si sa se cunoasca mai bine. Inima ii batea, dar de data asta, nu de frica, ci de emotie. O emotie care nu o mai simtise decat acum 3 ani cand il intalnise pe Boby in cafeneaua, care ulterior avea sa devina cafeneaua lor. Acum, ca si atunci, era zapacita, confuza si cu sufletul la gura.
Deodata… se auzi o bufnitura. Se trezi repede din reverie si fugi sa vada ce s-a intamplat. Ajunse in camera in care se trezise pe canapea, iar singura schimbare observata de cand parasise camera pentru a ajunge in bucatarie erau hainele ei, asezate pe canapea si usa de la intrare, larg deschisa. Cauta prin toata casa…. nimic. Barbatul misterios disparuse…
bruneta_adi
Postat pe 28 Mai 2007 09:19
AICI NE PUTEM POSTA PROPUNERILE NOASTRE, PANA SE VA AFISA PE SITE PROPUNERILE OFICIALE DE LA KUDIKA. BAFTA TUTUROR CELOR CE INCEARCA. SI.... FACETI LUCRURILE SA FIE CAPTIVANTE, SA TINA CITITORUL CU SUFLETUL LA GURA TOT TIMPUL.
bruneta_adi
Postat pe 28 Mai 2007 09:21
Cand vor fi postate pe site propunerile pt cap II ?
bruneta_adi
Postat pe 28 Mai 2007 09:40
Ajunsa acasa, Maya descuie usa si isi dezbraca sacoul ud.Se aseza pe un fotoliu in

asteptare.Ce astepta? Astepta sa-si vada parintii intrand pe usa pentru a o felicita,ori

poate iubitul ei va intra mai intai.Poate ca el voia sa fie primul care o va felicita pentru

reusita.Astepta,visand la clipa revederii cu cei dragi,la bucuria imensa pe care le-a

facut-o ea reusind sa fie admisa la facultate.Isi imagina ca va fi luata in

brate,felicitata,sarutata si apoi sarbatorita.
Probabil iubitul ei va opri masina si ii va cumpara flori pentru a i le aduce.E sigura ca

ii va aduce flori,pe cele mai frumoase si mai parfumate.Era un romantic la fel ca tatal

ei.Poate de asta il iubea asa de mult.Imagini dragi i se perindau prin fata ochilor.Prima

lui imbratisare,primul lui sarut la umbra unui tei inflorit.Simtea si acum mirosul parfumat

din jurul lor,placerea pe care o simtise in acele momente in care natura era in deplina

armonie cu prima ei iubire care va dainui peste ani.
Revazu cu ochii mintii calatoria de anul trecut pe care o facuse la mare.Iubea

marea,iubea sa calatoreasca,sa vada toate frumusetile naturii,si parintii sai ii daruisera

clipe minunate in aceasta privinta.Voiau sa ii ofere totul.Dorinta ei de a descoperi,de a

vedea locuri noi,setea ei de cunoastere ii luminau chipul iar ochii ei mariti de uimire in

fata atitor frumuseti le umplea inima de bucurie.
O durere adanca ii strapunse trupul,un fior puternic o strabatu, un icnet de jale care nu

putu fi oprit se auzi, si ochii i se umplura de lacrimi...Iremediabilul se produse...Astepta

in zadar...Nimeni nu va veni sa o imbratiseze,sa o felicite,sa o sarute.Realitatea crunta o

izbi in toata fiinta ei.Nu se putea opri din plans...Era prea mult pentru o singura

persoana,de nesuportat.Intregul ei univers se prabusi.Toate idealurile ei,toate visele ei

despre viata si familie disparusera ca si cand n-ar fi existat vreodata.Totul in jur

disparu.Vazu pe noptiera somniferele mamei.Un gand ii fulgera prin minte...Voia sa uite...sa

doarma.Nu putea accepta ideea ca nu ii va mai vedea niciodata pe cei pe care ii stia de cand

se nascuse, pe cei care fusesera alaturi de ea de cand se stie pe lume.Se ridica si isi

spuse ca va lua un somnifer sau pote doua sau poate le va lua pe toate si apoi va dormi, va

uita,se va linisti.
Dar mai intai, trebuie sa faca un dus caldut pentru ca ploaia o udase pana la piele.Se

simtea murdara,...greoaie,...trupul si sufletul simteau nevoia unei usurari.Va face un dus

si apoi va hotari in privinta pastilelor.Intra in baie.Isi dezbraca hainele ude care

devenisera de nesuportat si fara sa vrea se vazu goala in oglinda.Se opri si isi contempla

trupul.Asta era tot ceea ce ramasese de la parintii ei.Maya.Urmari formele frumoase cu care

parintii ei o inzestrasera...Era frumoasa...Se contempla pe sine insasi vrand parca sa-si ia

ramas bun de la ceea ce parintii ei ii daruisera fizic,luindu-si parca ramas bun de la ea,de

la parintii ei, pentru ca fiecare particica a trupului sau erau bucatele din cei ce ii

dadura viata.Lacrimi amare i se prelingeau pe obraji...au construit-o asa frumos...si buzele

senzuale, care le mostenise de la mama ei,pline,carnoase...si ochii pe care ii avea de la

tatal sau si care de obicei erau vioi si plini de viata,acum umbriti de lacrimile

tristetii,singuratatii.Cobori iar spre rotunjimile incantatoare ale trupului sau.Cita

frumusete si echilibru in trasaturile sale! Aceste frumuseti trebuie explorate de cel cu

care isi va imparti viata,pentru ca nu poate ucide aceste dovezi eistentiale ale celor care

acum nu mai sant si pe care le mostenise ,era tot ceea ce mai ramasese de la parintii ei. Si

ea isi iubea parintii si deci trbuia sa iubeasa ceea ce ei ii daruisera.Frumusetea si toate

calitatile cu care este inzestrata o femeie.Ar fi pacat sa se piarda asa ceva-gandi ea.
Cu un gand nou intra sub dus si se lasa rasfatata de apa calduta care ii cuprindea

trupul.Voia sa scape de acea greutate care ii apasa sufletul.Petrecu asa,in liniste, cateva

minute fara a se mai gandi la nimic,lasindu-se doar cuprinsa de acea caldura si de

atingerea moale si catifelata a apei.Iesi din dus si cu un calm uimitor se indrepta spre

patul moale care o astepta,imbietor.Se aseza in pat cu dorinta de a se odihni,de a uita,cu

gandul ca Dumnezeu nu inchide o usa fara sa deschida o fereastra.Un mugur de speranta se

ivi, precum un firav ghiocel rasare din pamant la sosirea primaverii scotind capul din

zapada dupa o iarna grea si geroasa,tinjind la lumina dupa o perioada de intuneric.

Linistindu-se intr-un fel cu acest gind,adormi.
Somniferele ramasera neatinse.



Postat pe 28 Mai 2007 09:54
Dar chiar as dori sa stiu de ce in loc de farizadah apare Adi10.Am incercat sa modific dar degeaba.

Postat pe 28 Mai 2007 09:56
pt Adi10. Incearca sa iti editezi profilul, si vezi daca merge sa schimbi username-ul. daca nu, fati- alt cont, daca tii neaparat sa apari farizadah.
cu bine, adi.
bruneta_adi
Postat pe 28 Mai 2007 10:07
Am incercat.Ysername-ul este corect farizadah dar nu stiu de ce apare Adi10.Deasemeni am incercat sa-mi fac alt cont cu farizadah dar scrie ca este deja unul existent.Nu stiu ce sa fac sa apara username-ul meu corect.

Postat pe 28 Mai 2007 18:39
Adi10
incearca sa trimiti un mail cu pb ta la office@kudika.ro, adresa lor sa vezi ce raspuns iti dau.
bruneta_adi
Postat pe 29 Mai 2007 11:17
hai ca risc - ma expun si eu criticii - "uplodez" si eu propunerea mea pt Cap.II. e mai jos ;)
katjia
Postat pe 31 Mai 2007 15:07
Casa era rece, dar totusi inca atat de plina de amintiri. Fiecare colt, fotoliul tatei de la geam, capotul mamei si un tricoul de-al lui aruncat neglijent pe un scaun vechi; toate pastrau un miros aparte, un iz care prevestea singuratatea. “Cum poate un om care sta pe o masa rece de spital inca sa-si lase parfumul atat de viu?” gandi Maya, strangand tricoul la piept se prabusi pe podea intr-o disperare care parea ca va dainui toata viata.

Prima noapte trecu forte greu. Cand in sfarsit reusi sa adoarma, il visa pe el chemnd-o la o plimbare pe malul marii. De mana intrara in apa azurie, insa cand iesi, vazu ca e doar un singur rand de pasi dinspre mal. O speria si, in acelasi timp, o ademenea fantasma. Dimineata ar fi vrut sa nu mai vina niciodata, sa ramana asa in bezna, sa se franga lumea si ea sa cada inlauntru. Spera ca a fost doar un cosmar cele pertecute ieri si ca azi va fi o zi ca oricare alta. N-a fost sa fie…

Incerca sa fie tare, incerca sa inteleaga ce s-a intamplat. Desi vazuse corpurile fara suflare, primul gand a fost “Nu-i adevarat!”, al doilea “Vreu sa fiu alaturi de ei”, apoi au urmat “De ce ei?”, ar fi incercat sa dea vina pe soferul celeilalte masini – un pusti cu carnet de 3 saptamani –a dat vina pe fatalitate si pe viata nedreapta, apoi a venit partea cea mai grea: a dat vina pe ei, pe toti trei, “Cum au putut sa ma lase, acum cand aveam nevoie de ei atat de mult, cand eram si eu la inceput de drum?!”. Intr-un final si-a dat seama ca trebuie sa se ia in maini – avea de inmormantat trei oameni, singurii trei din viata ei, cum s-a adeverit mai tarziu.

Si-a sunat niste rude indepartate si, asa zisi, prieteni. Nu a primit decat condoleante. Nimeni nu si-a oferit ajutorul, nimeni n-a reusit sa spuna macar un cuvant de alinara care sa schimbe ceva. Din acea zi nu a mai varsat nici o lacrima, parca toate secasera dintr-odata.

Si-a dat seama ca nu avea nici banii necesari pentru cele cuvenite si a luat cea mai grea decizie de pana acum: banii de facultate vor fi de inmormantare. Nu-i mai era frica. Omului ii e frica cand are ce pierde, iar ea nu mai avea nimic…toate visele, toate planurile se naruisera intr-un singur minut. Cand nu mai exista un “mai jos” unde poti cadea – trebuie sa te ridici. Asta si facu.

Veni si ziua inmormantarii. Picura marunt si rece. In fata gropii mult prea mari, cu pamantul care se prelingea usor de la ploaie, era doar ea, groparul si o batranica careia i se facuse mila de acea fiinta atat de plapanda. Maya, cu ochii sterpi, privea in gol si parea ca se va surpa si ea sub povara prietrelor de mormant. Preotul a stat doar cateva minute, iar Maya a spus doar un “Amin“ la sfarsit.

Andrei, iubitul ei, fusese abandonat la nastere, asa ca la capataiul lui nu avea pe cine sa cheme. Insa nu-i venea sa creada ca din toti prietenii, care le umpleau casa la fiecare sfarsit de saptamana, toti erau ocupati. Acum cand nu mai era tata, fostul colonel care-i ajuta pe toti, si mama, care facea nenumarate feluri de prajituri – nimeni nu mai vroia sa aiba de-a face cu ea…ea cu ce sa-i ajute? Era o pustoaica, ramasa singura in fata unei gropi mult prea mari…

Statu in cimitir pana groparul acoperise de tot haul ala negru si facuse trei movilite de pamant reavan. Pe doua morminte erau flori albe, iar pe unul de un rosu purpuriu. Inca nu intelegea prea bine ca cei de la doi metri adancime nu se vor mai intoarce nicicand in viata ei. Nu-si imagina ca daca ar incerca sa-I caute nu i-ar mai gasi, ca daca i-ar striga – nu i-ar mai putea raspunde. Iar acea zi, care credea ca va fi cea mai sfasietoare, nu avea sa devina decat incepul unui sir lung de durere, disperare si sacrificiu; mai mult ca o premonitie inerenta la cat va avea de suferit.

Rataci pana la lasarea serii prin cimitir. Ingerii de ghips si statuile de marmora vegheau la capataiul mortilor, isi intindeau aripile sau isi adunau mainile in semn de rugaciune pentru viata de apoi. Incerca sa-si imagineze povestea fiecarui nume daltuit, sa absoarba durerea celor ramasi in urma lor. Caci cand moare cineva viata si suferintele lor iau sfarsit, iar a celor ce raman pe pamant abia incepe. Maya ii compatimea pe cei in viata…

O gasi pe batranica langa, ceea ce parea, mormantul barbatului ei, se aseza langa ea pe bancuta veche si statu asa pret, de ceea ce-i paru, o vesnicie. Preau doua fantasme in lumina soarelui sangeriu care se scufunda dupa orizont.

Batranica tacea langa ea si le-a crezut cele mai frumose condoleante pe care le primi in ultimile zile.

Avu timp sa gandeasca. Desi sufletul ii era gol, gandurile-i alergau prin minte cu viteza luminii. Imagini din trecut se amestecau nefiresc cu temeri de viitor, vedea parca imbratisarile mamei si sarutarile iubitului, prima zi de scoala si, ceea ce trebuia sa fie, ziua nuntii. Un amalgam dureros de ceea ce a fost si nicicand nu va mai fi…

S-a uitat la batrana de langa si si-a dat seama ca daca nu se ridica in acel moment, peste 20 sau 30 de ani, tot aici va sta. Durerea era atat de mare incat nici nu o mai simtea, trecuse de acel prag, la fel cum cel care moare de inghet, in ultimile clipe e curpins de un mijar linistitor. Acum durerea se transforma intr-o dorinta arzatoare de razbunare, vroia sa se razbune pe viata, sa demonstreze ca, desi nu mai are nimic, ea va fi bine, ea va supravietui, in pofida la tot va iesi invingatoare…

S-a ridicat brusc, si-a indreptat fusta, si-a aranjat parul, de parca s-ar pregati pentru o intrevedere cu un barbat pretentios, pe cand ea se pregatea doar de o intalnire cu destinul, cea mai importanta din viata ei… O lua cu pasi mari si grabiti printre aleele inguste ale cimitirului de parca era in intarziere sa dea piept cu viata. Ajunse rapid in plina strada aglomerata, de aici stia incotro sa o ia…
katjia
Postat pe 31 Mai 2007 15:17
katjia, mi`a placut mult! Sa asteptam o continuare..?
valice
Postat pe 28 Iunie 2007 13:35
merci mult Valice, dar la ce intorsaturi,cel putin dubioase, a luat romanul asta, nu cred ca am cum sa continui fara a o da in derizoriu.
katjia
Postat pe 29 Iunie 2007 10:01

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
si pana la urma... ? 1 De la: tommygirl 1 Iunie 2007 14:55
vreau sa citesc si nu pot :-? 5 De la: nico_negoita 23 Februarie 2010 08:33
O epidemie numita truism 34 De la: dandanaua_reloaded 7 Noiembrie 2009 19:04
buna Pur 20 De la: ella_mysterious 17 Septembrie 2010 00:36
Propunere capitolul II - nu am reusit s-o trimit altfel 3 De la: iriscos 30 Mai 2007 17:12