In urma cu patru ani m-am indragostit teribil de un violonist stabilit in Germania. Era roman, nascut si scolit pe meleagurile noastre, insa vazand ca muzica de calitate isi daduse si ultimul strop de suflare in tara noastra, a plecat acolo unde meseria sa era inca apreciata si aplaudata. Nu stiu sa spun daca a fost dragoste la prima vedere, insa imi amintesc destul de bine ca respiratia mi se taia ori de cate ori il intalneam. Relatia noastra a mers destul de repede… dupa cateva luni mi-a propus sa plec impreuna cu el in Germania. Nu aveam multe de pierdut daca imi faceam atunci bagajele, insa m-a speriat intotdeauna necunoscutul. Am sovait, i-am spus ca vin, dar am nevoie de ragaz pentru a invata limba si pentru a gasi o cale de a-mi continua studiile in tara lui.

Astazi, privind inapoi catre acele vremuri nebune, cred cu tarie ca nu as fi plecat indiferent cum ar fi evoluat relatia noastra. Dar pe atunci ma simteam obligata sa dau o sansa iubirii, crez pe care il voi pastra pana la sfarsitul vietii.

Eram studenta pe atunci si cursurile de germana erau costisitoare… am hotarat asadar sa ma anagajez pentru a reusi sa invat limba tarii unde avea sa fiu alaturi de iubirea mea. Nu am gasit prea multe oferte interesante: majoritatea cereau experienta, program fix, diplome de absolvire… iar eu nu aveam nimic din toate acestea, eram doar o studenta plina de visuri, sperante si dragoste.

Am aplicat intr-un final la un singur job: redactor Kudika.ro. La interviu m-a intampinat un tip barbos si grasun care tinea in mana CV-ul meu de o pagina si articolul pe care l-am trimis la recrutare. Am rosit, ii trimisesem un articol despre sex fiindca pe atunci studiam anatomia aparatului genital la facultate si mi-a fost usor sa ma documentez.

La mai putin de o luna de la angajare iubitul meu muzician m-a parasit. Nici nu apucasem sa ma inscriu la cursurile de germana, asteptam ziua primului salariu pentru a-mi plati avansul. Mi-am cumparat in loc o geanta pe care o pastrez si astazi, dar nu o port fiindca pastreaza in ea memoria unei iubiri dureroase.

Am pierdut dragostea de pe atunci. Era desigur o poveste menita sa posede un final trist. Am castigat in schimb o multime de prieteni si un “copil” pe care l-am crescut “din fasa”: Kudika.ro. De atunci si pana in ziua de astazi multe lucruri nu s-au schimbat: am ramas aceeasi familie unita care sufera pentru fiecare comentariu dezaprobator, se bucura pentru fiecare succes si munceste pe branci pentru a oferi cititorilor sai tot ceea ce are mai bun.

Imi amintesc cu drag fiecare moment important din viata micutei Kudika: ziua in care am scris primul articol de moda, pariul cu Catalin si stabilirea primului target din viata mea, sampania de la miezul noptii cand am schimbat infatisarea Kudika, emotiile, stresul, bucuria, uneori si dezamagirea, lacrimile, imbarbatarile, adrenalina reusitei… toate imi trec acum prin minte precum o minunata poveste despre iubire si prietenie.

V-am scris aceste randuri pentru ca in urma cu cateva minute am primit vestea pe care o astept de patru ani: Kudika este oficial cea mai citita, cea mai iubita, cea mai vizitata… “cea mai cea mai” revista de femei din tot internetul romanesc. Suntem numarul 1. Nu va pot descrie prin niciun cuvant fericirea din sufletul meu, insa mi-as dori din toata inima sa va pot imbratisa pe fiecare in parte.

In numele intregii echipe care realizeaza in fiecare zi pentru voi Kudika, va multumesc ca sunteti kudice!


Toate editorialele Kudika »