Te-am pierdut. Demult. Intr-o file de poveste, intr-un vis magic, intr-o secunda ratacita, in urma cu cateva vieti cand oamenii se priveau, se gaseau si isi spuneau ca nici moartea nu poate sa ii desparta. Si nimic nu ii despartea atat cat sa-i tina prea departe unul de altul: nici romantismul rasuflat pe care il invoc astazi, nici sufletele dezamagite si triste, nici soarta, nici Dumnezeu, nici rasucirile de soarta, nici schimbarile climatice. Demult, ursitii se regaseau in apa, pe pamant si treceau prin foc, vant, lumanari, lacrimi si sange. Cu ochii plini, sufletul valvoi, parul ravasit, privirea tulburata, convingerea ca dincolo de soarta exista de dincolo de ei. Dar eu, eu nu te-am gasit niciodata. Nici atunci. Si nici astazi...
Citeste tot articolul Catre ursitul din realitate »
Kudika pe Facebook
Kudika pe Google+
Kudika pe Twitter
Kudika prin Rss