Setari Cookie-uri

Marian Drăgulescu și-a găsit jumătatea! Gimnastul se însoară pentru a treia oară

Bat clopote de nuntă pentru Marian Drăgulescu, asta pentru că gimnastul urmează să se ducă pentru a treia oară în fața altarului.

Marian Drăgulescu iubește și este iubit! Chiar dacă a trecut prin două căsnicii eșuate, sportivul nu și-a pierdut speranța că își va găsi aleasa inimii.

Cu multă speranță și încredere în viitor, Marian Drăgulescu și-a anunțat fanii că urmează să se însoare pentru a treia oară. El și iubita sa, Simona Carmen, urmează să spună "Da" în fața ofițerului de stare civilă, în următoarea perioadă.

„Suntem împreună de doi ani şi jumătate, urmează să legalizăm şi noi relaţia, dar să treacă pandemia asta. Vrem să se liniştească lucrurile, nu ne ţine împreună un act”, a declarat sportivul, potrivit spynews.ro.

Mai mult, cea care se bucură pentru fericirea marelui gimnast român este chiar prima sa soție, Larisa Drăgulescu. Fosta parteneră a sportivului este entuziasmată la gândul că fostul ei soț și-a găsit, în sfârșit, perechea. Tot ea declară că actuala parteneră a lui Marian Drăgulescu este o femeie potrivită pentru el.

Citește și:

„Eu l-am urmărit pe Marian la tv, atunci când mi-a permis timpul, și pot să spun că am avut emoții pentru el la fel ca pe vremurile când îl urmăream la gimnastică. Simona este o fată deosebită și mă bucur mult pentru el că, în sfârșit, a găsit pe cineva potrivit. De-abia aștept să joc la nunta lui!”, a spus Larisa Drăgulescu, conform aceleiași surse.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.