Connect-R a fost luat la rost de către credincioșii din online și aceștia l-au acuzat că va răspunde pentru gestul său. Replica artistului este SENZAȚIONALĂ.
Connect-R le vorbește de ceva timp internauților despre Dumnezeu, credință și puterea pe care Divinitatea și-a revărsat-o asupra sa. În ultimele sale video-uri, artistul a povestit mai mult ca niciodată despre felul în care Dumnezeu a lucrat pentru el, dar și despre parcursul descoperirii credinței în inima sa.
Totuși, deși fanii au primit cu încântare ideile artistului și noul său mod de a se arăta pe social media, au existat și unele voci critice care l-au acuzat că nu are o înfățișare adecvatată pentru a se numi un credincios adevărat.
”Religia este o boală. Este o boală incurabilă. Aș spune că este o boală aproape neurologică. Spun asta pentru că primesc constant mesaje : Ștefane, vei da socoteală pentru acea cruciuliță de la ureche. Ce îi vei spune lui Hristos când vei ajunge în fața Lui despre acea cruciuliță pe care nu ai purtat-o la loc de cinste, și anume la sufletul tău, în dreptul inimii, la gât, ci la ureche. În gândul meu zic: Doamne, dacă doar pentru asta o să dau socoteală, m-am scos, primesc Raiul. Religia asta este o boală incurabilă, o boală care nu adoptă niciodată împărtășirea, ci mai degrabă polemica, este ceva groaznic. Să nu cădeți pradă acestui năvod neurologic urât, separator, care nu are nicio treabă cu dragostea.”, a spus Connect-R pe rețelele de socializare, ca răspuns al celor care îi critică felul de a fi.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Connect-r și Smiley s-au îndrăgostit de aceeași femeie, iar ea, într-un final, l-a ales pe Marius Moga!Dezvăluirile artistului
- Maya, fiica lui Connect-R și-a câștigat primii bani din muzică: A avut câteva concerte...
- Connect-R, declarații dure despre agresivitatea Părintelui Calistrat. Ce l-a deranjat, de fapt, pe artist?
Connect-R, miracol de la Divinitate
Artistul a mai povestit despre un moment din viața sa în care Divinitatea l-a ajutat să se însănătoșească și i-a adus din nou liniștea sufletească.
"Vă spun o întâmplare 100% reală din viața mea, o întâmplare care cumva mi-a dat foarte mult de gândit. Am trăit un calvar timp de 1 an și jumătate. Am vomitat zilnic.(...) Acum câteva săptămâni s-a întâmplat o minune. Nu am mai rezistat, am căzut efectiv în genunchi și l-am rugat pe Hristos să-mi spună care e treaba. Doamne, dacă e o boală nevindecabilă, să știu măcar despre ce este vorba, și aia e. În acea seară, după ce m-am rugat puternic, m-am dus la fiica mea, la Maya, care înainte de culcare își face tot timpul rugăciunea și am profitat de lucrul ăsta, și i-am spus Mayei: te rog, roagă-te la Hristos și pentru stomacul meu. Maya începe să se roage și în mijlocul rugăciunii, își deschide ochii și spune: Tati, o să se vindece, dar trebuie să mai ai puțină răbdare.,", a povesit artistul pe pagina sa de socializare.
- Connect-r, detalii despre relația cu Misha: Suntem împreună, dar fără nicio apropiere intimă. Mai există cale de împăcare?
- Inimă stai este numele single-ului pe care Mario Fresh, Renvtø, Johny Romano îl lansează toamna aceasta
- Connect-R, pregătit să renunțe la cariera muzicală: Viața nu e doar turneu, aplauze și bani