Codin Maticiuc nu vrea să se căsătorească cu mama fiicei sale! Ce spune în legătură cu marele eveniment?

Codin Maticiuc trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de iubita lui, cea care i-a dăruit o fetiță după care este topit. Întrebat dacă are de gând să se însoare, producătprul de film a adus în discuție tradițiile impuse de societate.

Codin Maticiuc este tatăl unei fetițe adorabile, iar împreună cu iubita lui, Ana Pandeli, și cu fiul acesteia dintr-o relație anterioară, formează o familie apreciată de mii de internauți. Cu toate că lucrurile în cuplul lor sunt cum nu se poate mai bune, Codin Maticiuc nu se grăbește să ajungă în fața altarului.

Întrebat despre motivele care îl rețin să își lege destinul de cel al iubitei sale, Codin Maticiuc a adus în discuție tradițiile impuse de societate, pe care nu ar putea să le respecte.

„Nu mă însor, păcatele mele. Nici ea nu vrea. Nu ne plac petrecerile astea. Ne plac petrecerile alea la care chiar te distrezi, nu unele unde ai o mie de obligații. Noi, de exemplu, la Smaranda nu am făcut botez, nu am făcut petrecere. Ne-am dus la biserică și am venit acasă cu nașii. Aia a fost”, a declarat Codin Maticiuc pentru ego.ro.

Retail jobs

Mai mult, producătorul de film își dorește să se distreze la un astfel de eveniment, nu să își consume energia pentru a respecta anumite tradiții. Maticiuc a mai spus că dacă fiica lui, Smaranda, va dori ca el și mama ei să se căsătorească, atunci o vor face.

„Maximum de centrul atenției pe care mi-l permit este când îmi fac ziua de naștere, din când în când. Iar acolo pot să mă duc îmbrăcat cum vreau, în pantaloni scurți. Mai stăm o tură. Dar nici nu spun NU, că nu e ca și cum sunt împotrivă. Dacă îmi cere Smaranda că visează o nuntă și vrea mai repede, o iau repede pe mami să vadă cum este o nuntă. Ce mare lucru, că nu sunt atât de împotrivă?”, a mai spus actorul, pentru sursa de mai sus.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri