Setari Cookie-uri

Mihai Bobonete, susținut de mamă, descurajat de tată. Actorul a ales să renunțe la cariera de inginer pentru a juca pe scenă

Mihai Bobonete este unul dintre cei mai urmăriți actori, însă drumul lui până la succes nu a fost unul ușor. El a povestit cum tatăl său a fost foarte dezamăgit după ce a renunțat la inginerie pentru actorie, însă mama sa a fost cea care l-a susținut necondiționat.

Mihai Bobonete este astăzi unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți actori de la noi. Cu toate că are un talent însăcut și reușește cu brio să facă mulțimea să râdă, drumul lui până la succesul de acum nu a fost întodeauna lapte și miere.

Actorul a renunțat la cariera de inginer pentru a-și îndeplini visele și a se vedea pe cele mai mari scene de spectacol ale României, lucru ce l-a înfuriat pe tatăl său. În ceea ce o orivește pe mama sa, Mihai Bobonete a declarat că ea i-a fost întotdeauna alături și l-a încurajat să facă ce simte.

"Tata a fost puțin sceptic și puțin dezamăgit, dar mama mi-a fost aproape și mi-a suflat în pânze vântul necesar călătoriei mele în viață”, a spus e pentru revista viva.ro.

Citește și:

Mihai Bobonete, copilărie fericită alături de bunici

Copilăria actorului i-a modelat frumos parcursul în viață, iar Bobonetre își amintește cu mult drag de vacanțele petrecute la țară. Mihai Bobonete spune că are amintiri speciale din acea perioadă, mai ales că a mers atât la bunicii din Ialomița, cât și la bunicii din Oltenia.

"Copilăria mea este plină de amintiri în mare parte plăcute, dar nu tot timpul „de acolo pleacă totul, nu. În copilărie am fost un fel de om, la adolescență altul, iar acum sunt versiunea 3.0.

Îmi amintesc cu drag de copilăria mea petrecută atât în zona Olteniei, cât și în Ialomița, două locuri atât de diferite și totuși atât de asemănătoare prin ceea ce am trăit atunci acolo. Bunicii, prietenii, praful de la țară, părinții care munceau din zori și până în creierii nopții, totul m-a ajutat să îmi pictez un tablou demn de Luvru despre copilăria mea”, a mai spus actorul.

Citește și:

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.