Setari Cookie-uri

Răspunsul Oanei Roman la acuzațiile aduse de Marius Elisei, cum că l-ar fi lăsat fără chei. Cine are dreptate?

După ce Marius Elisei a decis să își spele rufele în public și a mărturisit că Oana Roman l-a lăsat pe el și pe fiica lor afară, fără cheie, iată că acum Oana Roman a avut o primă reacție. Cine are dreptate, până la urmă?

Oana Roman și Marius Elisei nu se află în cel mai bun moment al relației lor, lucru dovedit și de declarațiile pe care cei doi le-au oferit în ultima perioadă. Dacă ieri, Marius Elisei a postat un video pe contul său de socializare în care se plângea că Oana Roman nu i-a lăsat chei să inte în casă cu fetița lor, Isabela, și că, mai mult, aceasta nu răspunde la telefon, după ce ar fi apelat-o de nenumărate ori, iată că Oana Roman vine cu replica.

Oana Roman spune lucrurilor pe nume și le arată internauților și dovezi cu privire la evenimentul petrecut ieri. Se pare că vedeta ar fi fost cea care l-a contactat pe Marius Elisei, însă acesta nu i-a răspuns.

„Nu-mi place să mă justific, pentru că niciodată nu mint. Punct. Dar pentru că presa iubește mult scandalul, deși eu niciodată nu am făcut scandal și nu mi-a plăcut să vorbesc aiurea, consider că este cazul să lămuresc.

Citește și:

Cine nu a răspuns la telefon? Și câte mesaje am scris. Se știa și unde sunt și cu cine. Și cu asta am încheiat definitiv orice discuție despre acest subiect. Mulțumesc.”, a scris Oana Roman pe InstaStory, arătându-le internauților și mesajele dintre ea și tatăl fiicei sale.

Vedeta a postat dovezi, demonstrând că ea a fost cea care l-a sunat pe Marius Elisei, dorind să îi lase cheile, însă acesta nu a răspuns.

Oana Roman a declarat, în urmă cu ceva timp, că relația dintre ea și Marius Elisei nu se îndreaptă în direcția pe care și-ar fi dorit-o, iar lucrurile par destul de tensionate între cei doi. După ce au hotărât, în urmă cu un an, să mai dea o șansă poveștii lor de dragoste, se pare că certurile și discuțiile în contradictoriu sunt inevitabile.

Citește și:

”Eu am încercat foarte mulți ani să îi explic și să mă mulez și să accept niște lucruri, nu se poate. Este clar că eu asta sunt și asta este viața mea, munca mea e asta, menirea mea este să fac asta, noi am vorbit de-a lungul anilor de zeci și sute de ori. Am ajuns în punctul în care am senzația că vorbesc doar eu și mă aud singură”, a spus Oana Roman.

Vizionare placuta


Kudika
4 August 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.