Setari Cookie-uri

Fiica Ancăi Serea este o adevărată dominișoară! Sarah a împlinit recent 15 ani, iar mama ei i-a transmis un mesaj special

Sarah, fiica Ancăi Serea, a împlinit 15 ani, iar mama ei a publicat o fotografie, dar și câteva rânduri emoționante. Find o adevărată domnișoară, Sarah seamănă din ce în ce mai mult cu mama sa.

Motive de fericire în familia Ancăi Serea, în acest weekend. Al doilea copil al vedetei, dar și prima ei fetiță, Sarah, a împlinit vârsta de 15 ani, fiind o adevărată domnișoară. Anca Serea și Adi Sînă i-au urat fiicei lor "La mulți ani" și au mărturisit că sunt foarte mândri de ea.

Sarah este o domnișoară delicată, exact ca și mama ei, iar printre pasiunile sale se numără grija față de animale. De altfel, Sara a făcut o bună perioadă voluntariat într-un adăpost de animale. Aniversarea Sarei s-a petrecut în familie, însă cel care a lipsit a fost David, fratele ei mai mare, fiind la studii în Olanda.

„Astăzi este o zi importantă în familie, ziua în care Sarah noastră împlinește vârsta de 15 ani. Nu mai este de mult copil, ci o adevărată domnișoară, cu un suflet imens ?. Mare iubitoare de necuvântătoare, artistă plină de imaginație, veșnică apărătoare a dreptății, sub orice formă s-ar manifesta.

Citește și:

Suntem extrem de recunoscători că o avem în viețile noastre , mândri de realizările ei și îi dorim să aibă parte de bucurii și să își împlinească toate visele. La mulți ani, draga noastră Sarah, te iubim!”, a scrus Anca Serea, pe pagina sa de Instagram.

În secțiuea de comentarii, internauții, dar și vedetele i-au urat fiicei vedetei "La mulți ani" și au apreciat asemănarea izbitoare dintre cele două.

Anca Serea nu își mai dorește încă un copil

Anca Serea a declarat că nu își mai dorește un copil, chiar dacă Adi Sînă și-ar dori să devină din nou tată. Vedeta spune că îi este teamă de vremurile care vin și că nu este pregătită mental pentru un nou membru al familiei.

Citește și:

„Adi își dorește foarte mult încă un copilaș, pentru mine, în momentul ăsta este suficient, pentru că trăim niște vremuri mai atipice și cu încărcătură energetică deosebită și nu aș spune una pozitivă, ci una negativă. Mi se pare așa o mare loterie să mai aduci un copil pe lumea de astăzi. Dacă aș fi însărcinată, ar fi foarte greu mental. E o nesiguranță care plutește în ultimii doi ani asupra noastră“, a dezvăluit Anca Serea pentru wowbiz.ro.

Vizionare placuta


Kudika
8 August 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.