Setari Cookie-uri

Oana Roman și Marius Elisei nu se recăsătoresc. Care este relația lor la momentul actual: ”M-am lăsat păgubașă”

Oana Roman și Marius Elisei nu se recăsătoresc, iar vestea aceasta a venit ca un fulger pentru cei care sperau să îi vadă din nou o familiei, la fel cum erau înainte de a decide să divorțeze la notar.

Într-un interviu pe care fiica lui Petre Roman l-a acordat recent a povestit cum decurge relația lor în prezent și care sunt planurile lor de viitor.

Oana Roman și Marius Elisei nu au de gând să se recăsătorească

Oana Roman și Marius Elisei formează unul dintre cele mai controversate cupluri de la noi din țară. Aceștia au o relație de ani de zile, au decis să se căsătorească în urmă cu ceva timp, după ce au adus pe lume un copil. Din nefericire, aceștia au avut câteva neînțelegeri și au decis să o ia pe drumuri diferite, dar partea bună a lururilor este că au reușit să își dea seama după aceea că sunt făcuți unul pentru celălalt.

Partenera de viață a lui Marius Elisei a povestit că au momente în care se înțeleg extrem de bine un moment, iar mai apoi lucrurile încep să se înțeleagă din nou din ce în ce mai rău și tocmai de aceea nu au de gând să se recăsătorească, pentru a nu face din nou o greșeală care să îi coste mai ales timp. Așadar, au decis de comun acord să lase lucrurile să meargă de la sine și să nu se mai grăbească în ceea ce privește luare deciziilor.

Citește și:

Citește continuarea pe 9am.ro

Vizionare placuta


Kudika
29 August 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.