Setari Cookie-uri

Xonia și-a vândut apartamentul, iar acum locuiește în chirie! Ce s-a întâmplat în viața artistei, după despărțirea de iubit?

Xonia locuiește cu chirie, asta după ce a fost nevoită să își vândă apartamentul. Vedeta s-a despărțit și de iubit, iar acum vrea să se axeze pe carieră.

Xonia este oficial o femeie liberă, care se bucură de viață și de neprevăzut. Vedeta a fost nevoită să își vândă apartamentul, iar acum locuiește cu chirie în București. Momentan, această situație i se potrivește perfect artistei, care recunoaște că nu se gândește să facă acum o investiție, având multe călători în plan.

Xonia va pleca în curând în Canada, apoi va petrece Halloween-ul în L.A. Artista se bucură de viața de burlăcița și nu vrea să se lege la cap cu niciun fel de angajament.

„În momentul de față stau în chirie. De ce nu m-aș simți bine? Majoritatea oamenilor stau în chirie, în general. Am stat în chirie și înainte să am apartamentul meu pe care l-am vândut anul trecut. E foarte posibil ca la anul să îmi mai cumpăr alt apartament, depinde. Momentan nu vreau să fac această investiție pentru că nu știu unde mă duce viața și drumul.

Citește și:

Mie îmi place foarte mult echilibrul și momentan nu am această stabilitate să îmi cumpăr, cu toate că într-adevăr domeniul imobilar este o investiție bună în general. Poți să pui în chirie, dar eu am preferat să investesc în afacere și mai încolo pot să cumpăr un alt apartament”, a declarat Xonia, pentru playtech.ro.

Vedeta va pleca în curând peste ocean și nu se gândește prea mult la stabilitate. Xonia vrea să se ocupe mai mult de cariera sa, astfel că banii ei se duc în această direcție. Pentru moment, ea vrea să se bucure de viața din America, acolo unde a trăit o bună perioadă de timp, alături de fostul iubit.

„Plec la mijlocul lui octombrie, am în Canada întâi spectacole și apoi în L.A. de Halloween. Nu știu cât voi rămâne acolo, sunt o femeie liberă.
Nu am cățel, nu am iubit, sunt liberă să pot să văd care sunt oportunitățile și ușile care mi se deschid și să profit de ele”, a mai declarat cântăreața, pentru sursa menționată mai sus.

Citește și:

    Vizionare placuta


    Kudika
    5 Octombrie 2022
    Echipa Kudika
    Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

    Ti-a placut acest articol?

    Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.