Setari Cookie-uri

Ce le interzice Alexandru Ciucu fiicelor sale? Din păcate, Alina Sorescu nu poate face nimic să schimbe asta!

Alexandru Ciucu are reguli stricte în ceea ce le privește pe fiicele sale, Raisa și Carolina. Ce le interzice fiicelor lui să facă?

Alexandru Ciucu are reguli stricte în ceea ce le privește pe cele două fiice ale sale, Carolina și Raisa. Fetele sale fac parte din ansamblul muzical pe care Alina Sorescu îl coordonează, însă tatăl lor nu și-a dat acordul cu privire la apariția celor două în spectacolele și emisiunile unde ceilalți copii, împreună cu Alina, merg să cânte, potrivit cancan.ro.

Astfel, nici la spectacolul organizat la Sala Palatului, Raisa și Carolina nu au avut voie să cânte pe scenă și i-au privit pe ceilalți copii, dar și pe mama lor, în calitate de spectatoare. Din păcate, Alina Sorescu nu are acordul tatălui fiicelor ei, astfel că nu poate decât să accepte situația în care ea și micuțele sunt puse.

”Alina nu are acest acord. Fetele nu pot participa la nicio activitate, dacă părinții lor nu ajung la o înțelegere pe marginea acestui aspect. Ambele au voce și sunt foarte talentate”, a declarat, pentru PlayTech, o persoană din apropierea celor doi încă soți.

Citește și:

La rândul ei, Alina Sorescu a confirmat că fetițele sale au urmărit-o din public, însă nu a oferit prea multe detalii despre această situație. Vedeta a mai spus că Raisa și Carolina au fost emoționate și bucuroase să o vadă pe scenă și au felicitat-o la finalul concertului.

”Spectacolul a fost o încununare a muncii mele cu trupa de pici. Totul a fost la cel mai înalt nivel, iar cei mici au fost mândri să fie protagoniștii propriului nostru show la Sala Palatului.

Am început spectacolul cu un film emoționant despre începuturile mele la vârsta de 4 ani în grupul MiniSong al lui Ioan Luchian Mihalea.

Sper că de acolo din ceruri este mândru de mine. Carolina si Raisa au fost și ele alături de mine și-au urcat emoționate pe scenă la sfârșitul concertului să mă felicite”, a spus artista, pentru sursa de mai sus.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
6 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.