Setari Cookie-uri

Teo Trandafir și-ar face operații estetice, însă îi este frică de durere. Unde ar vrea vedeta să își îmbunătățească aspectul?

Teo Trandafir nu și-a făcut până acum operații estetice, însă ar apela la acestea, dacă nu i-ar fi frică de durere.

Teo Trandafir nu a apelat până acum la medicul estetician, însă ar face acest lucru într-o secundă, dacă nu i-ar fi frică de durere. Vedeta spune că ar dori să îmbunătățească anumite aspecte în ceea ce privește fizicul său, însă nu și-a găsit încă curajul de a se lăsa pe mâna medicilor.

Prezentatoarea tv a mărturisit că i-ar plăcea să arate ca la 20 de ani și să își facă liftinguri, ba chiar să își pună și silicoane.

„Aș face cel puțin trei acum. Aș vrea din suflet, dar îmi este atât de frică de durere, de suferința post-operatorie. Nu îmi este frică de anestezie. Dar aș vrea să îmi pun sâni, să îmi fac lifting, să arăt ca la 20 de ani, fără griji și cu mulți bani. (zâmbește) Dar îmi este frică. Este bine ca vedetele să apeleze la estetician, dar în măsura în care vrea/le recomandă esteticianul”, a declarat Teo Trandafir, pentru VIVA!

Citește și:

În ceea ce privește aparițiile sale pe micul ecran, vedeta are o echipă în spate care o ajută să arate ca scoasă din cutie. Totuși, în timpul său liber sau în vacanțe, Teo Trandafir își aplică doar un strop de fond de ten.

„Nu mă ocup eu de asta, există o echipă de stiliști, make-up artiști care fac asta pentru mine. Dacă ar fi să apar la televizor cum vin eu de acasă, ar râde lumea. (râde) În vacanțe îmi aplic o lacrimă de fond de ten și cam atât”, a mai povestit vedeta.

Teo Trandafir, viață fără regrete

Teo Trandafir a trecut prin numoase clipe mai mult sau mai puțin dificile, însă de fiecare dată a știut să zâmbească cu mult curaj vieții. Vedeta a fost întrebată despre regretele sale și a spus că nu are, însă, în unele momente i-ar fi plăcut să fie mai înțeleaptă.

Citește și:

„Nu pot să fac altfel. Am stat și m-am gândit, regretele sunt niște chestii care te consumă foarte mult degeaba. Le avem pe ale noastre astăzi, să stăm să ne gândim și la cele de ieri e ca și cum am umbla ca Moș Crăciun cu traista de necazuri în spinare. E bine să mergem mai departe. Dacă ar fi să schimb ceva, aș fi mai înțeleaptă și aș înțelege, într-un anumit moment al vieții mele, despre care nu sunt pregătită să vorbesc, că în viața asta doar faptele vorbesc”, a mărturisit vedeta, pentru sursa mai sus menționată.

Vizionare placuta


Kudika
14 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.