Elena Merișoreanu a apelat la medicul estetician, asta pentru că artista de muzică populară a simțit nevoia să își îmbunătățească aspectul fizic.
Elena Merișoreanu a apelat cu încredere la medicul estetician, la cei 75 de ani pe care îi are. Interpreta de muzică populară are mare grijă de felul în care arată, astfel că și-a făcut o nouă intervenție estetică.
De această dată, Elena Merișoreanu și-a făcut un lifting facial cu fire resorbabile, o intervenție nedureroasă, iar rezultatul este pe măsura așteptărilor sale.
„A fost extraordinar, nu se vede, e ceva superb. Se fac altele la 20 de ani și să nu mă fac eu, trecută de 70 de ani. Nu am avut dureri, au o cremă anestezică, nu m-a durut deloc. Vreau să spun că eu nu știu ce e aia frică, simți doar o înțepătură, dar știi cum e, suferă baba la frumusețe. A fost foarte bine, mi-a plăcut”, a spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro.
Elena Merișoreanu a povestit că nu are alte intervenții estetice, însă, de-a lungul timpului, ea și-a mai injectat botox, pentru diminuarea ridurilor.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Elena Udrea, mesaj emoționant de ziua de naștere a fiicei sale: Nu există destule cuvinte și nici destul timp să îmi cer iertare
- Elena aduce în playlisturi Ochelarii de soare
- Elena Gheorghe, mesaj de susținere pentru Ana Morodan. Adelina Pestrițu a avut și ea ceva de zis: E omenesc să greșim
„Firele alea ridică partea de la gușă, eu operații estetice nu fac, botox în buze în niciun caz că sunt buzată din naștere. Mi-am făcut la colțurile gurii, mi-am făcut la frunte și acesta cu firele”, a mai spus interpreta de muzică populară, pentru sursa de mai sus.