De Black Friday, posesorii de card Mastercard care achiziționează produse din aplicația eMAG sau de pe www.emag.ro au ocazia să câștige un BMW iX3 100% electric, în cadrul campaniei derulate de Mastercard și eMAG, în perioada 11 - 15 noiembrie 2022. Orice plată cu un card Mastercard care are datele salvate în secțiunea Contul meu de pe platforma eMAG intră automat în tragerea la sorți pentru marele premiu. Retail jobs

Pe lângă intrarea în cursa pentru marele premiu, clienții eMAG care își salvează datele în cont au șanse mai mari să prindă ofertele din ziua cu cele mai multe reduceri din an, deoarece nu trebuie să mai petreacă timp cu completarea lor și să rateze astfel o comandă. Acest serviciu reduce la minimum tranzacțiile frauduloase și îmbunătățește rata de aprobare a tranzacțiilor.

„Cumpărăturile online au o suită de avantaje, de la accesibilitate, economia de timp și evitarea aglomerației din magazine, la posibilitatea de a compara diverse oferte. În plus, consumatorii care aleg shopping-ul online au opțiunea să salveze datele cardului în contul de client al comerciantului pentru a se concentra apoi exclusiv pe cumpărături. Ne bucurăm că, alături de partenerii noștri de la eMAG, le putem asigura clienților această soluție și, mai mult, posibilitatea de a câștiga în urma tranzacțiilor efectuate cu cardul lor Mastercard salvat în platformă, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

„De Black Friday, în ziua cu cele mai multe reduceri din an, ne propunem să aducem oamenilor o multitudine de surprize, iar tombola Mastercard este unul din momentele mult așteptate. Aceasta este și ziua în care plata cu cardul înregistrează creșteri importante și ne bucurăm că, an de an, tot mai mulți oameni descoperă beneficiile ecommerce”, a declarat Andrei Șercănean, VP ecommerce services eMAG.

Toate detaliile campaniei sunt disponibile în regulamentul oficial, aici.

Previziuni Black Friday 2022

Black Friday 2022, cel mai așteptat eveniment de shopping al anului, cu reduceri de prețuri și oferte speciale, are loc pe data de 11 noiembrie. Procesatorul de plăți PayU estimează că, în ediția de anul acesta, la nivelul pieței de e-commerce se vor achiziționa online produse și servicii în valoare de aproximativ 510 milioane lei, ușor peste valoarea din 2021. Totodată, se preconizează că se vor consolida tendințele trasate de ediția de anul trecut: creșterea numărului de tranzacții cu plata online cu aproximativ 15%, creșterea cu 8% a plăților cu datele cardului salvat, dublarea valorii medii a plăților în rate față de o zi obișnuită și efectuarea tranzacțiilor cu un card emis în altă țară, care vor reprezenta aproximativ 9% din totalul plăților online de Black Friday.

La nivel de tendințe, se observă că încrederea consumatorilor în cumpărăturile online a crescut, ceea ce indică experiențe anterioare pozitive, diversificarea gamelor de produse disponibile în online, de la IT&C, fashion, FMCG, parfumuri & cosmetice, la jucării, servicii medicale sau pachete turistice, și dezvoltarea accelerată a segmentului marketplace, unde sunt prezenți tot mai mulți comercianți care nu aveau un site propriu sau operau strict prin magazine fizice.

Alături de tranzacții sigure, asigurate de cele mai înalte protocoale de securitate, Mastercard le oferă consumatorilor și acces la serviciul Instant Money Back, prin tehnologia MoneySend, cu ajutorul căruia, în cazul produselor returnate, aceștia primesc banii înapoi pe card, în maximum 30 de minute de la soluționarea returului.

Vizionare placuta

123
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: